MEMBRI DE ONOARE ASTR

Dulgheru Valeriu

Valeriu Dulgheru

Prof.univ.dr.hab.

Membru de onoare al secției Inginerie Mecanică

Secretar Științific Filiala Chișinău

MEMBRU DE ONOARE

Inginerie Mecanică

12 aprilie 1934

Image module

Biografie

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
STUDII, ACTIVITATEA PROFESIONALĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ Absolvent (1978) Institutul Politehnic din Chişinău, Facultatea de Mecanică, Chisinau, Republica Moldova;

Doctor în ştiinţe tehnice (1987), doctor habilitat în Maşinologie şi Fiabilitatea Maşinilor (1995); conferenţiar (1991); profesor universitar (2009); şef departament „Bazele Proiectării Maşinilor” (1995 – prezent);

Conducător de doctorat – 5 doctori ingineri pregătiţi.

DECORAŢII ŞI APRECIERI PROFESIONALE ŞI ACADEMICE INTERNAŢIONALE

Titlu onorific „Inventator de elită al României” (1994); Medalia de Aur HENRI COANDĂ (1996); Membru-corespondent al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte (2001); Medalie de Aur, Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală (OMPI), Geneva, Elveţia (2004); Ordinul „Merite de l’Innovation”, diplome de CHEVALIER, Bruxel (2008); Ordinul „Leonardo da Vinci”, Iaşi, România (2009); Ordinul „Gogu Constantinescu”, Cluj Napoca, România (2012);

Premiul Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală (OMPI), Geneva, Elveţia (2013); D.H.C. al Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iaşi (2015).

DISTINCŢII NAŢIONALE Om Emerit (Inventator Emerit) al Republicii Moldova1995; Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul Ştiinţei şi Tehnicii1998; Inovatorul Anului, Academia de Ştiinţe a Moldovei (2007); Ordinul de Stat „Gloria Muncii” (2014); Laureat al săptămânalului „Literatura şi Arta” pentru anii: 1998, 1999, 2000,2002, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013; 2014.

SPECIALIZĂRI: Transmisii planetare precesionale; Energii regenerabile. Creativitate tehnică.

PUBLICAŢII  Monografii, manuale, îndrumătoare, cărţi – 52;

Publicaţii ştiinţifice – 580;

Brevete de invenţie – 175;

Participări la expoziţii internaţionale – 70;

Aprecieri la expoziţii internaţionale, medalii aur, argint, premii – apr. 200;

Publicaţii în presă – 500.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Dudiță Florea

Florea Dudiță

Prof.univ.dr.ing.cons.

Membru de onoare al secției Inginerie Mecanică

MEMBRU DE ONOARE

Inginerie Mecanică

12 aprilie 1934

Image module

Biografie

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
Florea Dudiţă, n. 12 apr. 1934, sat Dejesti, jud.Olt;

Absolvent Inst.de Mecanica Brasov (1954), Institutul de Automobile şi Tractoare din Moscova (1958),

Prof. Inst. Politeh. Brasov (1959-2009);

Doctor ing. (1966), cu teza „Contribuţii la teoria transmisiilor policardanice”.

Între anii 1972-1974 a fost prorector, iar între anii 1974-1984, rector al Universităţii din Braşov. Publică monografia „Transmisii cardanice” (1966), monografia „Kardangelenkgetriebe” (VDI – Verleg, Dusseldorf, 1973) şi monografia „Optimizarea structurală a mecanismelor” (1987).

În anul 1969 conferenţiază la SIA – Paris (Societatea Inginerilor de Automobile) şi i se acordă Medalia SIA).

Între 1971-1991 este bursier al „Fundaţiei Alexander von Humboldt”.

În anul 1971 este ales membru al „Comisiei pentru mecanisme a Asociaţiei Inginerilor Germani (VDI)”.

Este membru fondator al Federaţiei Internaţionale de Teoria Mecanismelor şi Maşinilor (IFToMM).

În 1986 si 1989 este ales preşedinte al Comitetului Tehnic de Mecanisme Articulate al IFToMM. În 1995 este ales membru corespondent al Asociaţiei Inginerilor Germani (VDI), fiind primul inginer român ales printre cei 32 de membri corespondenţi străini.

Din 1976 a condus 32 de doctorate.

În 1992 primeşte titlul de inventator de elită (40 brevete de invenţie) acordat de Societatea Inventatorilor din România şi de Comisia de Inventică a Academiei Române.

Este membru de onoare al Societăţii Române de Tehnica Roboţilor şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Române de Teoria Mecanismelor şi Maşinilor.

A publicat peste 150 de articole (25 în limba germană, 20 în limba engleză, 2 în limba franceză şi 2 în limba rusă), 40 de brevete de invenţii şi 14 monografii, contributiile originale putand fi grupate in urmatoarele teme: Structura, cinematica şi dinamica mecanismelor cu cuplaje cardanice (1966), Kardangelenkgetriebe (1973), Transmissions par cardan(1973), Transmisii cardanice (2003), Structura şi cinematica mecanismelor cuplajelor mobile homocinetice (1974), Cuplaje mobile articulate (2001), Cuplaje mobile podomorfe (2001), Bazele teoriei mecanismelor, în general, şi ale structurii mecanismelor, în special Optimizarea structurală a mecanismelor (1987), Mecanisme articulate. Inventica şi cinematica în abordare filogenetică (1989), Istoria invenţiilor în mecanisme, în abordare filogenetică (1989), Transmisii cardanice (2003), Cuplaje mobile articulate (2001) şi Teoria robotomecanismelor (1989) şi Cinematica mecanismelor articulate. Mecanisme clasice (1987).

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Bostan Ion

Ion Bostan

Prof.univ.dr.ing.acad.

Membru de onoare al secției Inginerie Mecanică

MEMBRU DE ONOARE

Inginerie Mecanică

31 iulie 1949

Image module

Biografie

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Bostan Ion, n.31 iulie 1949, sat Brânză, jud.Cahul, R.Moldova.

În 1971 își ia diploma de inginer la Institutul Politehnic din Chișinău.

În 1977 i se conferă titlul de doctor în științe tehnice, iar în 1989 titlul de habilitat în științe tehnice, la Universitatea Tehnică de Stat ”N.Bauman” a Federației Ruse.

A efectuat studii de documentare la Bratislava (Cehoslovacia 1983),în Marea Britanie (1995),în SUA (1996) etc.

După un stagiu de trei ani în industrie, intră în învățământ, urcând treptele didactice pentru ca în anul 1990 Comisia Superioară de Atestare a URSS să-i acorde titlul de profesor.

Din 1992 este rector al Universității Tehnice a Moldovei.

În anul 1992 este ales membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, iar în anul 1994, academician.

În 1998 este ales academician al Academiei Internaționale a Școlii Superioare, iar în 1999 academician de onoare al Academiei Româno-Americane și Doctor Honoris Causa al Universității de Petrol-Gaze Ploiești.

Ca urmare a bogatei sale activități în domeniul științific și cel social a primit numeroase distincții de stat și internaționale, ca de ex. Ordinul Republicii (1994), Marele Premiu al Salonului Mondial INPEX-XII, USA (1996), Medalia de Aur OMPI, Geneva(1998), Ordinul Sf.Andrei, Marea Britanie (1999) etc.

Are 125 de brevete de invenții.

Are peste 80 de lucrări cu caracter științific.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Bejan Adrian

Adrian Bejan

Prof.univ.dr.ing.

Membru de onoare al secției Inginerie Mecanică

MEMBRU DE ONOARE

Inginerie Mecanică

24 septembrie 1948

Image module

Biografie

Adrian Bejan, n.24 septembrie 1940, Galaţi.

A absolvit liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi, după care a urmat cursurile la Massachusetts Institute of Technology, fiind licenţiat în 1972, cu distincţie, Master of Science (M.S., 1972, cu distincţie) şi Doctor of Philosophy (PhD, 1975) în inginerie mecanică.

A fost Fellow at Miller Institute for Basic Research and Science, la University of California, Berkley (1976-1978).

Din anul 1984 este profesor distins J.A. Jones la Departament of Mechanical Engineering and Material Science la Duke University.

Cercetările profesorului Bejan acoperă o arie largă de subiecte din inginerie: minimizarea generării entropiei, analiza exergetică, convecţia naturală, transferul de căldură şi masă, concvecţia în medii poroase, geometria optimă a sistemelor electronice şi teoria constructală a organizării în natură.

Profesorul Bejan este autorul a 17 cărţi şi a mai mult de 400 articole publicate în reviste.

Este distins cu premiul Asociaţiei Americane a Inginerilor Mecanici (American Society of Mechanical Engineers, ASME) şi al Institutului American al Inginerilor Chimişti (American  Instutute of Chemical Engineers). A primit premiul Ralph Coats al Societăţii Americane pentru Educaţia Inginerească (American Society of  Engineering Education). Din partea  ASME a primit  şi medalia Worcester Reed Warner, premiul Edward F. Obert Award, medalia de aur James Harry Potter, premiul memorial Charles Russ Richards, premiul memorial Gustus L. Larson şi premiul Heat Transfer Memorial Award in Science. Paisprezece universităţi străine i-au  decernat titlul de Doctor Honoris Causa, între care şi Institutul Federal Elveţian de Tehnologie (Swiss Federal Institute of Tehnology) din Zurich, precum şi Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Este printre primii 100 cei mai citaţi autori din toate domeniile ingineriei, din toate ţările (www.isihighlycited.com.). Principalele sale cărţi sunt: Convection Heat Transfer, ed.a III-a, Wiley, 2004. Porous and Complex Flow Structures in Modern Technologies, cu I. Dincer, S. Lorente, A.F. Miguel şi A.H. Reis, Springer-Verlag, 2004. Convection in Porous media, cu D.A. Nield, ed. aII-a, Springer-Verlag, 1999. Energy and the Environment, cu P. Vadasz şi D.G. Kroger (editori), Kluwer Academic, 1999. Thermodynamic Optimization of Complex Energy Sistems, cu E. Mamut (editor), Kluwer Academic, 1999. Advanced Engineering Thermodynamics, ed a II-a, Wiley, 1996. Thermal Design and Optimization, cu G. Tsatsaroniscu M. Moran, Wiley, 1996. Entropy Generation Minimization, CRC Press, 1996. Termodinamica avansată, Editura Tehnică, 1996. Heat Transfer, Wiley, 1996. Entropy Generation through Heat and Fluid Flow, Willey, 1982.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Babici Emanuel

Emanuel Babici

dr.ing.

Membru de onoare al secției Inginerie Mecanică

MEMBRU DE ONOARE

Inginerie Mecanică

29 iulie 1943

Image module

Biografie

Dr. ing. EMANUEL BABICI: nascut in 29 iulie 1943, la Baia Mare, judet Maramures. Studii: Liceul teoretic “Gheorghe Sincai” din Baia Mare (1962); Institutul Politehnic Bucuresti, facultatea “Tehnologia constructiilor de masini” (1967).

Specializari: fabricatie masini unelte grele – Japonia firma Toshiba (1977); conducere si administrare in economie – Bucuresti (1980); fabricatie de turbine cu abur de mare putere – SUA, firma General Electric (1986 – 1987); fabricatie de echipamente pentru Centrala Nucleara de la Cernavoda – Canada (1986 – 1988); doctor in tehnica – Universitatea Tehnica Cluj-Napoca (iunie 1999) si profesor onorific la Universitatea Tehnica Cluj-Napoca. Inginer la Intreprinderea de Masini Grele (IMGB) Bucuresti (1967 – 1970); inginer sef la IMGB (1971 – 1977); director la IMBG (1978 – 1982); director general la Centrala de Utilaj Energetic si Metalurgic Bucuresti (C.I.U.E.M.M.R) – (1983 – 1989); reprezentant al Romaniei in cadrul INTERATOMENERGO – Uniunea tarilor membre CAER specializate in fabricatia de echipament nuclear in sistem (WWR) (1984 – 1990); ministru adjunct si secretar de stat la Ministerul Industriei (1990 – 1991); director si vicepresedinte la SC UZINSIDER SA (1992 – prezent). Am participat la realizarea echipamentelor energetice pentru centralele pe carbune de la Rovinari, Turceni si Craiova 2. Am contribuit la coordonarea programului de fabricatie a presei hidraulice de 120MN (1982 – 1984) si am coordonat direct asimilarea echipamentelor de clasa 1 nucleara pentru centrala Cernavoda (1986 – 1990) Dupa 1992, am activat in cadrul SC UZINSIDER SA, societate cu capital privat 100% romanesc. Principalele proiecte realizate: – modernizarea instalatiei de aglomerare EKOSTAHL Germania – obiectiv la cheie (1995 – 1997); – antreprenor general pentru instalatia de depoluare de la otelaria TMK Resita si otelaria Calarasi; – modernizarea furnalului 4 si 5 si a laminorului de banzi la rece Galati (1997 – 2004); – realizarea instalatiei de decolmatare a lacurilor si canalelor; – dezvoltarea in regie proprie a productiei de energie regenerabila hidro – coordonator proiect pentru realizarea a 4 MHC-uri cu o capacitate de 7,4 MWh. Am obtinut premiul AGIR 2004 in domeniul “Ingineriei mediului” pentru lucrarea “Sistem complex de decolmatare si ecologizare a lacurilor si canalelor”. Societatea UZINSIDER SA A a fost decorata in 2014 cu meritul industrial si comercial in grad de ofiter. Activez ca membru in Consiliile de Administratie ale societatilor din cadrul grupului UZINSIDER SA si sunt membru in Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania – AOAR.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Sireteanu Tudor

Sireteanu Tudor

Doc.Mat., CP.I, Inst de Mecanica Solidului al Academiei Române

Membru de onoare al secției Mecanică Tehnică

MEMBRU DE ONOARE

Mecanică Tehnică

11 iulie 1943

Image module

Biografie

Tudor Sireteanu, n.11.07.1943, Bucureşti. A absolvit Facultatea de Matematică – Mecanică (secţia Teoria Elasticităţii) a Universităţii Bucureşti în anul 1966. După absolvire şi până în prezent şi-a desfăşurat activitatea de cercetare în Institutul de Mecanica Solidelor al Academiei Române, abordând atât probleme fundamentale cât şi aplicative ale teoriei vibraţiilor. În 1971 a obţinut o bursă Fulbright, efectuând un stagiu de cercetare la Institutul de Tehnologie din California, Departamentul de Inginerie, unde s-a specializat în domeniul vibraţiilor aleatoare neliniare şi ingineriei seismice. În anul 1981 a obţinut titlul de doctor în matematici, acordat de Universitatea Bucureşti. În prezent este director al Institutului de Mecanica Solidelor, funcţie pe care o deţine din anul 1990 ; este profesor asociat la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi conducător de doctorat la Facultatea de Ştiinţe Aplicate din această universitate , membru al Comisiei de Acustică a Academiei Române şi secretar de redacţie al revistei Academiei Române “Révue de Mécanique Appliquée”. Cercetările fundamentale si aplicative pe care le-a efectuat s-au desfăşurat în domeniul vibraţiilor sistemelor mecanice şi s-au axat, în special, pe elaborarea unor metode analitice şi numerice de analiză a modelelor matematice în vederea explicării unor fenomene observate experimental, în domeniul controlului sistemelor dinamice cu aplicarea metodelor inteligenţei artificiale (algoritmi genetici, logica fuzzy, reţele neurale) si utilizarea unor materiale “inteligente” (fluide magnetoreologice, aliaje cu memoria formei), colaborări ştiinţifice internaţionale în cadrul acordurilor de cooperare interacademică (cu Royal Society şi CNRS), şi a coordonat din partea română proiecte de cercetare realizate în comun cu University of Bath din Anglia şi Royal Institute of Technology din Suedia. Principalele direcţii în care s-au valorificat cercetările sale sunt optimizarea caracteristicilor amortizoarelor suspensiilor de autovehicule, reducerea vibraţiilor eoliene ale liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune, dezvoltarea unor noi sisteme de izolare antivibratorie şi protecţie antiseismică cu performanţe deosebite. A primit premiul Academiei Române “TRAIAN VUIA” pe anul 2000 pentru un grup de lucrări publicate în domeniul controlului sistemelor dinamice. A elaborat singur sau în colaborare 4 monografii, dintre care una apărută în editura Springer, a publicat peste 130 de articole ştiinţifice dintre care peste 50 în străinătate şi este coautor a două brevete de invenţie.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Moraru Vasile Anton

Moraru Vasile Anton

dr. ing.

Membru de onoare al secției Mecanică Tehnică

MEMBRU DE ONOARE

Mecanică Tehnică

23 octombrie 1950

Image module

Biografie

1974 facultatea TCM Institutul Politehnic București 1981 curs postuniversitar – Mașini unelte cu comandă numerică – fac. TCM 1989 curs postuniversitar – Utilaje și tehnologii de înaltă productivitate pentru prelucrarea plastică a metalelor – fac. Metalurgie; 1984 – 1989- Președinte al Comisiei Inginerilor și Tehnicienilor al municipiului Buzău și al județului Buzău; 1974 – 2001 – Activitate în cadrul ISPS Buzău (devenită ulterior DUCTIL), ocupând diverse funcții începând cu șef atelier mecanic, șef secție electrozi de sudură; Inginer șef mecano – energetic iar ultimii 8 ani Director General; Este autor a 20 de inovații și 1 brevet de invenție, aplicate în producție; 1990 -1992 Ocupă funcția de PRIMAR al municipiului Buzău; membru fondator al LIGII PRIMARILOR; 2001 – 2004 Consultanță managerială firmelor LAMDRO din Turnu Severin, METALICPLAS Dej, NAVROM Galați , SÂRME ȘI CABLURI Hârșova; 2005 – prezent, Director tehnic în cadrul grupului de firme CONSTAM Buzău; Colaborează cu echipa din ICECON București sub coordonarea prof. dr. ing. DHC Polidor Bratu; Participă la elaborarea ST 009-2011 , la conferințe dedicate prelucrării armăturilor din oțel beton, introducând noțiunea de CENTRE DE TRANSFORMARE. Publică în Revista Construcțiilor articole pe aceeași temă. Specializări Institutul Român de Management – Managementul firmei 1995 Piermont International – Managing the marketing – Orlando Florida USA 1997 Institutul Român de Valori Mobiliare – Managementul în piața de capital Referințe 2001- Oameni de ieri, oameni de azi, Editura Evenimentul Românesc – pg. 226 2002 – Who is Who in Romania pg. 422

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Marina Vasile

Marina Vasile

prof. univ. dr. ing. dr.hab. în ştiinţe fizico-matematice. Rector, Acad. de Administrare Publica

Membru de onoare al secției Mecanică Tehnică

MEMBRU DE ONOARE

Mecanică Tehnică

21 octombrie 1947

Image module

Biografie

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Crocker Malcolm

Crocker Malcolm

prof. univ. em. dr. ing.

Membru de onoare al secției Mecanică Tehnică

MEMBRU DE ONOARE

Mecanică Tehnică

10 septembrie 1938

Image module

Biografie

Malcolm Crocker; n. 10 septembrie 1938 în oraşul Portsmouth din Anglia; cetăţean USA; studii, liceul din oraşul Dorset 1957; cursurile Universităţii din Southampton (Anglia) obţinând diploma B.S. în 1961 şi MSE în domeniul „Zgomote şi vibraţii” în 1964; diploma de PhD la Universitatea Southampton (Anglia) în domeniul ştiinţei inginereşti, specialitatea acustică (1969); între 1962-1963 a fost asistent în cercetare la Universitatea Southampton; în anii 1963-1966 membru al Consiliului ştiinţific al laboratoarelor din Huntsville (Alabama); între 1966 – 1967 cercetător la Centrul de cercetări din Anaheim (California); între 1967 – 1969 cercetător la Universitatea din Liverpool (Anglia); în 1969 – 1973 profesor asociat de inginerie mecanică la Universitatea Purdue, Lafayette ( Indiana, SUA ); între 1973 – 1983 profesor de inginerie mecanică la aceiaşi universitate; în anul 1976 a fost visiting profesor la Universitatea din Sydney ( Australia ) şi visiting fellow la Universitatea Southampton (Anglia); iar din 1976 – 1983 director adjunct pentru acustică al laboratoarelor Ray W. Herrick de la Universitatea Purdue (Indiana, SUA); în perioada 1983- 1990 a fost profesor şi şef al departamentului de inginerie mecanică la Universitatea Auburn, iar din 1990 şi până în prezent este la departamentul de inginerie mecanică al aceleaşi universităţi, profesor universitar distins. Are un număr de 49 titluri onorifice, de premii şi de recunoaştere pe plan internaţional; a publicat 33 de cărţi, la unele fiind colaborator; 115 articole în reviste ştiinţifice prestigioase şi peste 100 de comunicări ştiinţifice în volumele unor manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale; a organizat şi a condus lucrările secţiilor a 21 de conferinţe naţionale şi internaţionale. A fost consultant în 68 de probleme tehnico-ştiinţifice. Este membru al unor institute şi societăţi prestigioase pe plan mondial, dintre care cităm: The Institute of Acoustics (London ); The Acoustical Society of America; The Institute of Noise Control Engineering; The American Society for Engineering Education; The American Society of Mechanical Engineers; The International Institute of Acoustics and Vibrations. La cele de mai sus se adaugă 2 rapoarte prezentate la NASA, 73 contracte de cercetare şi granturi şi 185 de prezentări orale de lucrări ştiinţifice.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Chiroiu Veturia

Chiroiu Veturia

dr. mat. DHC

Membru de onoare al secției Mecanică Tehnică

MEMBRU DE ONOARE

Mecanică Tehnică

27 noiembrie 1942

Image module

Biografie

Veturia Chiroiu, n. la 27 noiembrie 1942, Aiud, Cluj. Diplomată a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Matematică,Secţia de Elasticitate (1966). Doctor în matematici, Universitatea din Bucureşti (1980). Din anul 1966 este cercetător ştiinţific la Institutul de Mecanica Solidelor al Academiei Române (din anul 1994 cercetător ştiinţific grad I). În anul universitar 1972-1973 a beneficiat de o bursă Fulbright la Universitatea din Princeton, departamentul Ştiinţe Mecanice şi Aerospaţiale, specializarea teorii nelocale în mecanica mediului deformabil. A coordonat proiecte de cercetare Copernicus, NATO, în colaborare cu Politehnica din Torino, departamentul Fizică, şi Universitatea Politehnica din Bucuresti, departamentul Fizica, precum şi granturi ale Academiei Române CNCSIS-MEC si CEEX (program postdoctoral in domeniul nanomecanicii). A fost distinsă cu premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române (1997). Membră a GAMM (Gesellschaft für Angewandte Mathematik und Mechanik) -din 2005 ; membră EUROMECH (1995); membră în comitetul de redacţie a Revue Roumaine des Sciences Techniques, Série de Mécanique Appliquée (Bucureşti, 2004). Conducător de doctorat. A publicat peste 100 de articole.

STUDII

Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Matematica si Mecanica, Sectia Elasticitate 1961-1966 diplomat universitar Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Matematica si Mecanica, Sectia Elasticitate 1969-1980 doctor in Matematica

PUBLICATII

V Chiroiu, C Chiroiu, Probleme inverse in mecanica, Editura Academiei 2003 M Mihailescu, V Chiroiu, Advanced  mechanics on shells and intelligent structures, Editura Academiei 2004 V Chiroiu, L Munteanu, P Stiuca, St Donescu, Introducere in nanomecanica, Editura Academiei 2005 N D Stanescu, L Munteanu, V Chiroiu, N Pandrea, Sisteme dinamice Teorie si Aplicatii, Editura Academiei vol.1 2007, vol.2 2011 L Marin, L Munteanu, V Chiroiu (eds), Inverse probelms and Computational Mechanics, vol.1 Editura Academiei 2011 V Mosnegutu, V Chiroiu,  Introducere in modelarea matematica a articulatiei genunchiului, Editura Academiei 2013

PREMII

Premiul Academiei Romane „Aurel Vlaicu” 1997

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală