Misiunea ASTR
- Academia de Științe Tehnice din România (ASTR), for academic de consacrare profesională a elitelor din domeniul ingineriei, instituție de interes public, cu personalitate juridică de drept public, autonomă, se implică ȋn problemele științifice şi tehnice importante ale societății, la solicitarea autorităților sau din proprie inițiativă.
- ASTR are misiunea de a promova științele inginerești, creaţia tehnică, dezvoltarea industriei și perfecționarea ȋnvățământului ingineresc ȋn beneficiul societății.
- ASTR se implică în activitatea de promovare şi aplicare a cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice, în ţară şi în străinătate.
- ASTR stimulează dezvoltarea cercetării fundamentale şi aplicative, precum şi inovarea tehnică, şi promovează recurgerea la concepte inter- şi transdisciplinare.
- ASTR iniţiază şi promovează contactele internaţionale cu academii şi instituţii de profil, precum şi afilierea la organizaţii tehnico-ştiinţifice de prestigiu.
- Totodată ASTR încurajează efectuarea de studii şi acordarea de consultanţe în cazuri concrete, organizează manifestări tehnico-ştiinţifice naţionale şi internaţionale, editarea de reviste ştiinţifice şi de cărţi dedicate diverselor aspect ale ingineriei, industriei şi efectelor lor asupra societăţii.
- ASTR acordă premii, diplome şi medalii ca recunoaştere a excelenţei în creaţia inginerească.
- ASTR face parte din CONSILIUL ACADEMIC ROMÂN înfiinţat de Academia Română. Din acest consiliu fac parte: Academia Română, Academia de Ştiinţe a Moldovei de la Chişinău, Academia de Ştiinţe Tehnice din România, Academia de Ştiinţe Medicale, Academia de Ştiinţe Juridice, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
- ASTR se află într-o strânsă colaborare cu Asociaţia Generală a Inginerilor din România.
- ASTR este membră cu drept de vot a Comitetului Național pentru Știință, Tehnologie și Inovare.

