MEMBRI DE ONOARE ASTR

Popescu Mihai Octavian

Mihai Octavian Popescu

Prof.univ.dr.ing.dipl.

Membru de onoare al secției Electrotehnică Energetică

MEMBRU DE ONOARE

Electrotehnică Energetică

10 noiembrie 1947

Image module

Biografie

Este profesor în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică, la Departamentul de Aparate Electrice şi Convertoare.

În anul 1992 a fost ales prodecan al Facultăţii de Electrotehnică iar între anii 1996 şi 2004 a fost decanul facultăţii.

În urma alegerilor din anul 2004, a fost desemnat prorector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 2011.

A urmat mai multe stagii de pregătire la Toulouse Franţa, INP Grenoble Franţa, NTU Athena şi TEI Kozani Grecia.

A desfăşurat o bogată şi pasionată activitate didactică asigurând pregătirea de specialitatea a multor generaţii de specialişti în domeniul Echipamentelor Electrice.

A contribuit la îmbogăţirea materialelor de studiu prin elaborarea a peste 25 manuale, un mare număr de ghiduri practice de laborator şi a contribuit la dezvoltarea de noi laboratoare în cadrul facultăţii.

Are o prezenţă activă în cercetarea ştiinţifică aplicativă fiind autorul a peste 70 de contracte de cercetare cu industria.

De asemenea, are o bogată prezenţă în viaţa ştiinţifică în domeniu, fiind autor a peste 100 lucrări publicate în reviste ştiinţifice de specialitate şi în materialele unor conferinţe internaţionale de mare prestigiu, la care a fost şi moderator.

Are contribuţii importante la 5 contracte de cercetare internaţionale.

Este membru a celor mai importante societăţi ştiinţifice interne şi internaţionale: IEEE, ACER-România, AVER, President EMC Chapter Romania.

Activitatea intensă desfăşurată pe plan didactic, ampla activitatea ştiinţifică cu recunoaştere internă şi internaţională, precum şi calităţile manageriale au determinat ca domnul profesor Mihai Octavia POPESCU să fie cooptat într-un mare număr de comisii pentru dezvoltarea şi controlul activităţilor didactice şi ştiinţifice.

A fost membru al Comisiei pentru Reforma Educaţiei (2007-2009), membru ARACIS (2006-2011), membru al Comisiei Naţionale pentru Finanţarea Învățământului Superior (1999-2011), membru al Comisiei Naţionale de Acreditare (2005-2010), membru a AMCSIT (2006-2010) etc.

Este membru al colegiului de redacţie al revistei Electrotehnică, Electronică şi Automatică, membru al Colegiului de redacţie al Buletinului UPB, al revistei ACTA ELECTROTEHNICA – Cluj Napoca precum şi a Anuarului Universităţii din Galaţi.

Domenii de activitate tehnică şi ştiinţifică: regimul dinamic şi caracterizarea arcului electric de comutaţie, utilizarea metodelor statistice în tehnică, convertoare statice, compatibilitate electromagnetică, surse regenerabile şi echipamente specifice.

Schwab Adolf Josef

Adolf Josef Schwab

Prof.univ.em.dr.ing. DHC

Membru de onoare al secției Electrotehnică Energetică

MEMBRU DE ONOARE

Electrotehnică Energetică

01 ianuarie 1937

Image module

Biografie

Domnul Prof. Dr.-Ing., Dr.-Ing. h.c. mult. Adolf Josef Schwab s-a născut în Mannheim, Germania, în anul 1937 şi a absolvit facultatea de Inginerie Electrică din Karlsruhe în anul 1961.

A devenit doctor în ştiinte, la aceeaşi Universitatea în anul 1963.

În anii 1970…1971 a urmat specializarea postdoctorat la MIT.

În anul 1972 a devenit profesor asociat la Universitatea din Karlsruhe.

În anul 1980 a fost numit profesor titular la aceeaşi Universitate.

Între anii 1989 şi 1993 a fost director al Centrului de Cercetare al firmei ABB Germania.

În acelaşi timp a fost directorul Institutului de Sisteme Electroenergetice şi Tehnologii de Înaltă Tensiune a Universităţii din Karlsruhe.

În prezent este profesor emerit la Institutul Tehnologic din Karlsruhe.

De asemenea, este preşedintele Grupului de Consultanţă prof. Schwab.

Are peste 200 lucrări ştiinţifice şi 5 cărţi privind „Tehnici de Măsurarea în Înaltă Tensiune”, „Compatibilitate Electromagnetică”, Concepte privind Teoria Câmpului”, „Managementul Cunoaşterii pentru Ingineri” şi „Sisteme Electroenergetice” care au fost publicate în Editura Springer în mai multe ediţii în Germania.

Todos Petru

Petru Todos

Prof.univ.dr.ing.

Membru de onoare al secției Electrotehnică Energetică

MEMBRU DE ONOARE

Electrotehnică Energetică

10 august 1942

Image module

Biografie

n. 10 august 1942 în comuna Andruşul de Sus, judeţul Cahul, Basarabia;

După studiile primare şi liceul, a urmat cursurile la Universitatea de Stat din Moldova,, Institutul Politehnic din Chişinău (1959-1964), specialitatea electromecanică (maşini şi aparate electrice);

A efectuat doctoratul cu frecvenţa la zi la Universitatea de Energetică din Moscova (1968-1971);

Stagiatura ştiinţifică la: Şcoala Superioară de Ingineri din Moscova 81976); la Universităţile din Brno, Bratislava şi Praga ( Cehoslovacia) (1979); Universitatea de Energetică din Moscova (1982); didactică şi ştiinţifică la Şcoala Superioară de telecomunicaţii din Lille-Franţa şi Universitatea Hertfordshire, Marea Britanie (1997); şi la Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate (INSA ) din Lion şi Facultatea Politehnică din Mons, Belgia.

Activitatea profesională a început-o ca inginer la uzina constructoare de maşini electrice din Riga (1964-1965).

Activitatea didactică: Universitatea Tehnică a Moldovei, asistent (1966-11968); cercetător ştiinţific la Universitatea de Energetică din Moscova, catedra de maşini electrice; asistent, lector, conferenţiar la Univ. tehnică a Moldovei ( UTM) ( 1972-1987); confereţiar la catedra de electromecanică (1988 – 1997) şi din 1993, profesor la catedra electromecanică (1995 – până în prezent); prim prorector la Univ. Tehnică a Moldovei.

Activitatea ştiinţifică s-a axat pe maşini electrice speciale de curent continuu şi alternativ de tip submersibil; sisteme de acţionări electrice; surse regenerabile de energie.

A publicat în reviste de specialitate 68 de lucrări; 10 monografii şi manuale; 5 invenţii; 14 lucrări metodologice.

Prof. univ. petru Ion Todos a susţinut o strânsă legătură cu specialiştii şi cadrele didactice din România, fiind un reprezentant al spiritului românesc la universitatea Tehnică a Moldovei.

Simion Alecsandru

Alecsandru Simion

Prof.univ.dr.ing.

Membru de onoare al secției Electrotehnică Energetică

MEMBRU DE ONOARE

Electrotehnică Energetică

03 august 1946

Image module

Biografie

Domnul profesor Alecsandru Simion s-a născut în ziua de 3.08.1946 în comuna Lipova, judeţul Bacău.

Are naţionalitate română.

Este profesor la Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi la facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată având activităţi didactice la disciplinele de Electrotehnică, Maşini Electrice, Sisteme de conversie Electromecanică.

Este deosebit de activ în domeniul cercetării ştiinţifice şi este recunoscut ca un autor de cărţi de mare profunzime ştiinţifică utile atât studenţilor, doctoranzilor şi specialiştilor în domeniu.

Este conducător de doctorat în domeniul Inginerie Electrică având peste 25 doctori ingineri atestaţi.

A fost mulţi ani decanul facultăţii de Electrotehnică şi este director al Centrului de cercetare de maşini electrice în sisteme inteligente şi automatizări, clasificat în categoria B la competiţia din cadrul CNCSIS. Şi-a desăvârşit pregătirea ştiinţifică la Universitatea din Leewardeen Olanda şi la Universitatea din Dublin – Irlanda.

A participat la activităţi de cercetare şi documentare la Universităţi din Germania şi Franţa.

Are o bogată experienţă în conducerea unor programe europene TEMPUS-Phare.

Este o prezenţă activă şi recunoscută la cele mai importante manifestări ştiinţifice din domeniu, fiind şi charmain sau membru în Comitetele ştiinţifice ale acestor manifestări.

Are peste 350 aricole şi cărţi publicate, peste 20 propuneri de invenţii şi a participat activ la peste 62 contracte de cercetare ştiinţifică.

De remarcat tratatul de Maşini Electrice în patru volume, realizat de pe o poziţie marcat originală, al doilea ca amploare din România după cel al acad. I.S. Gheorghiu şi prof.dr. ing. Alexandru Fransua.

Pentru lucrări în domeniul maşinilor electrice, a primit premiul C.I. Budeanu al Academiei Române.

Este doctor honoris causa al Universităţii din Suceava.

Ca bun cunoscător al limbilor franceză şi engleză are ample competenţe de comunicare.

Lupan Oleg

Oleg Lupan

Prof.univ.dr.hab.

Membru de onoare al secției Electrotehnică Energetică

MEMBRU DE ONOARE

Electrotehnică Energetică

21 mai 1971

Image module

Biografie

Domnul prof. dr. hab. Oleg LUPAN este profesor la Universitatea Tehnică a Moldovei, departamentul Microelectronică şi Inginerie Biomedicală, având ca domeniu de activitate utilizarea nanotehnologiilor în inginerie, nanosenzori, energetică.

Este o personalitate ştiinţifică cunoscută pe plan mondial atât prin numărul de peste 1000 citări pe plan internaţional pe baza lucrărilor cotate ISI şi SCOPUS (peste150), prin prezenţa activă în reviste de mare prestigiu din domeniu şi prin participare cu lucrări de substanţă la cele mai importante manifestări ştiinţifice de specialitate.

Este unul dintre cercetătorii din clasa TOP 1% mondial Highly Cited selectați în baza realizărilor și performanțelor excepționale în 21 de domenii. Asigură, ca manager coordonarea unei importante echipe de cercetători din cadrul UTM, având strânse legături ştiinţifice de colaborare cu universități și importante centre academice din Germania (Universitatea CAU), Franța (CNRS, Universitatea PSL, Paris), SUA (Universitatea din Florida Centrală UCF), Anglia (University College London, Cardiff University), Portugalia (Institute for Nanostructures, Nanomodelling and Nanofabrication), Rusia (Academia de Științe), România (Academia de Științe) și altele.

Ca apreciere a rezultatelor activităţii ştiinţifice depuse a fost invitat şi a predat ca profesor invitat la University of Applied Sciences în Germania, University of Central Florida Orlando SUA, University of Kiel (Germania), PSL Université Franţa.

Este editor la 6 reviste ştiinţifice de specialitate şi recenzent la peste 30 reviste ştiinţifice internaţionale. Este deosebit de apreciat ca membru al corpului didactic, pentru pregătirea orelor de curs şi de activităţi practice. Conduce cu deosebită competenţă lucrările absolvenţilor atât la programele de licenţă cât şi la programele de doctorat.

Pentru contribuție la dezvoltarea nanosenzorilor și promovarea științei naționale peste hotare, prof. dr. hab. Oleg Lupan, a fost câştigător al Premiului Naţional, ediţia 2018.

Pentru realizările sale deosebite pe plan internaţional ca om de ştiinţă şi pentru aprecierea de care se bucură în cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei a fost ales ca membru de onoare a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.

Topală Pavel Alexei

Pavel Alexei Topală

Prof.univ.dr.ing.habil.

Membru de onoare al secției Inginerie Mecanică

MEMBRU DE ONOARE

Inginerie Mecanică

15 iulie 1958

Image module

Biografie

n. 15.07.1958, Abaclia basarabeasca (Basarabia), inginer mecanic la Universitatea Tehnică Moldovei din Chișinău în specializarea Tehnologii de prelucrare mecanica și fizico tehnică, Nanotehnologii și nanomateriale, Fizica plasmei, Studiul materialelor.

Profesor universitar, doctor habilitat și doctor la Universitatea Politehnica București (al doilea doctorat), preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, decan al Facultăţii de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului, decan interimar al Facultăţii de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului, decan al Facultăţii de Ştiinţe Reale, membru al colegiilor de redacție al revistelor științifice și materialelor conferințelor, director al proiectelor naționale și internaționale de cercetare și mobilitate academică.

Rubinsky Boris

Boris Rubinsky

Prof.univ.dr.ing.dipl. DHC

Membru de onoare al secției Inginerie Mecanică

MEMBRU DE ONOARE

Inginerie Mecanică

14 martie 1948

Image module

Biografie

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
A urmat şcoala elementară la Timişoara, apoi şi-a continuat studiile în domeniul Ingineriei Mecanice, în Israel. Mai târziu, în SUA, la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, a obţinut titlul de doctor inginer.

Este profesor doctor inginer la Universitatea Berkeley California USA, în specialitatea inginerie mecanică, Doctor Honoris Causa al mai multor universități.

Este membru în numeroase societăți și organisme științifice din USA, Europa, Japonia.

Are 50 patente aplicate, peste 290 de articole publicate în reviste de mare prestigiu științific.

Este fondator sau cofondator a numeroase start-up-uri cu activitate în domeniul aplicațiilor criogeniei în medicină și care aplică patente la care domnul Rubinsky este principal autor.

A inițiat colaborări cu universități din România și cu Spitalul Fundeni pentru cercetări noi legate de aplicarea criogeniei, a electroporației în medicină.

Specialitatea: Inginerie mecanica, aplicarea criogeniei în medicină; aplicarea electoporației în medicina; transfer de căldură și masa în organele umane.

Petrescu Stoian

Stoian Petrescu

Prof.univ.dr.ing.

Membru de onoare al secției Inginerie Mecanică

MEMBRU DE ONOARE

Inginerie Mecanică

22 decembrie 1939

Image module

Biografie

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
Stoian Petrescu A.T., n.22 decembrie 1939, Braşov.

După absolvirea Liceului “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, a urmat cursurile Institutului Politehnic Bucureşti, obţinând în 1961 diploma de Inginer Mecanic în specialitatea Maşini Termice.

În 1969 ţi-a susţinut teza de doctorat “Contribuţii la Studiul Interacţiunilor şi Proceselor de Ne-Echilibru în Maşinile Termice”, devenind doctor inginer.

În 1967-1968 a fost Fulbright Visiting Scholar la Rensselaer Polytechnic Institute, Troy, New York, USA, unde a făcut cercetări în domeniul Termodinamicii cu viteza finită. Parte din aceste cercetări au intrat în teza de doctorat, constituind apoi o preocupare dominantă a cercetărilor ulteriore.

A desfăşurat şi desfăşoară o bogată activitate didactică: asistent (1961-1967), şef de lucrări (1967-1975), conferenţiar (1976-1990), profesor (din 1990), predând cursuri de Termotehnica, Termotehnica şi Maşini Termice, Curs General de Maşini, la Institutul Politehnic Bucureşti.

În 1991 a fost Visiting Professor la Helsinki University of Technology, Finlanda, unde a predat cursul de New Sources of Energy.

În 1991-1993 a fost Visiting Professor la Duke Univesity, Durham, North Carolina, USA, unde a predat cursul de Termodinamică.

Între 1993-1998 şi apoi între 2001-2006 a fost Visiting Professor la Bucknell University, Lewisburg, Pennsylvania, USA unde a predate numeroase cursuri: Thermodynamics, Thermodynamics and Heat Transfer, Energy Conversion, Advanced Energy Conversion, Internal Combustion Engines, Thermal Design, Mechanics.

În 2000 a fost Profesor invitat la Univesitatea “Henri Poincare” din Nancy, Franţa, pentru a preda cursul de Advances Energy Conversion.

Între 1970-1974 a fost Prodecan la Facultatea Mecanică din Institutul Politehnic Bucureşti, iar între a 1982-1992 şi apoi între 2000-2001 a fost Şeful Catedrei de Termotehnică şi Maşini Termice din Facultatea Mecanică, a UPB.

A desfăşurat o intensa muncă ştiinţifică în domeniul Termodinamicii Ireversibile, dezvoltând un nou domeniu numit “Termodinamica cu viteza finita”.

În cele peste 150 de articole publicate în ţară şi străinătate, dintre care 56 la Congrese Internaţionale (Germania, Olanda, Franţa, Turcia, Norvegia, Suedia, Italia, Maroc, USA) şi în cele peste 45 de cărţi publicate în ţară şi străinătate.

Abordează atât probleme din tematica fundamentala a Termodinamicii: Principiile Termodinamicii (1983, în colaborare cu Valeria Petrescu), Metode şi Modele în Termodinamica (1988, în colaborare cu V. Petrescu), Thermodynamics and Heat Transfer (2006,USA), cât şi probleme practice de mare actualitate: Utilizarea Energiei Solare (1980, în colaborare cu A. Danescu şi S. Bucurenciu), New Sources of Energy, (1991, Finlanda), Advanced Energy Conversion (2006, USA), Solar Energy versus Fossil Fuel Energy (2003, USA), Thermodynamics and Heat Transfer (2006, USA), Energy Conversion (2004, USA), New Sources of Energy (1995, USA), Scheme de Calcul şi Optimizare a Proceselor Irevesibile în Masinile Stirling (2000, în colaborare cu T. Florea şi Elisabeta Florea). Este coautor la 3 brevete de inventie (în colaborare cu V. Petrescu). Este Membru al ASME din 1992 (American Society of Mechanical Engineering).

Mătieș Vistrian

Vistrian Mătieș

Prof.univ.em.dr.ing. DHC

Membru de onoare al secției Inginerie Mecanică

MEMBRU DE ONOARE

Inginerie Mecanică

18 aprilie 1948

Image module

Biografie

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
Vistrian Mătieș, n.18 aprilie 1947 în satul Dăbâceni, com.Ileanda, jud. Sălaj.

După absolvirea Liceului ”Andrei Mureșanu” din Dej în 1965, a urmat cursurile Institutului Politehnic din Cluj, Facultatea de Mecanică obținând în 1970 diploma de inginer, șef de promoție.

După absolvirea facultății a lucrat ca inginer tehnolog, proiectant și șef de secție la Uzina Mecanică din Cluj (1970-1976).

În 1976 s-a transferat la Institutul Politehnic din Cluj, Catedra de Mecanisme și dinamica mașinilor. A parcurs toate treptele ierarhiei didactice: asistent (1976-1979), șef lucrări (1979-1990), conferențiar (1990-1995) și profesor (1995-2012).

Din 2012 – prezent, este profesor asociat în cadrul Departamentului de Mecatronică și dinamica mașinilor.

Este doctor inginer din anul 1987, cu teza: “Mecanisme de acționare și poziționare cu elemente mecano-electrice și fluidice”.

De asemenea este conducător de doctorat din anul 2001 (25 teze de doctorat susținute).

În calitate de cadru didactic a predat cursuri de: Mecanisme și dinamica mașinilor, Robotică și Proiectarea sistemelor mecatronice.

A fost șef de catedră/director de departament în perioada (1990-1996) și 2000-2012).

În perioada 1998-2000 a fost Inspector general în Ministerul Educației Naționale cu răspunderi pe domeniul Educație tehnologică. În această calitate a elaborat OMEN nr.3205/03.02.1999 privind înființarea Consiliului Național pentru Educație Tehnologică și Inovare (CNETI) care a avut drept obiectiv principal elaborarea Programului Național de Educație Mecatronică.

Este director al Centrului de cercetare în mecatronică Cluj (2003-prezent) și director al Centrului Coordonator al Platformei Naționale de Mecatronică (2015-prezent). Platforma este o finalitate majoră a proiectului POSDRU-FLEXFORM: Program de formare profesională flexibilă pe platforme mecatronice. (www.smarteducation-clujnapoca.ro)

A elaborat ṣi publicat peste 280 de lucrări științifice,14 cărți, 8 capitole în cărți, 10 brevete de invenții și peste 30 contracte de cercetare. Lucrările publicate au abordat teme din domeniile: Mecanisme și dinamica mașinilor, Proiectarea integrată și interfațarea sistemelor mecatronice, Robotică și Tehnologii educaționale.

Cercetările din domeniul Tehnologiilor educaționale au vizat valorificarea potențialului inovator al mecatronicii pentru promovarea educației smart-transdisciplinare, învățarea organizațională și dezvoltarea sustenabilă.

Are o bogată experiență în colaborarea științifică internațională în domeniul mecatronicii. Această experiență a fost dobândită ca urmare a stagiilor de studiu și documentare la prestigioase universităti din Europa, SUA și Japonia precum și prin participarea la manifestări științifice internaționale în domeniu.

Premiul Național „Prof.dr.doc.ing.TRAIAN DEMIAN” (2009) pentru excelență ȋn cercetare ȋn domeniul: Mecanică fină și Mecatronică.

De asemenea, este Doctor Honoris Causa al Universității „Transilvania” din Brașov (2010) și al Universității Tehnice” Gheorghe .Asachi” din Iași (2011).

Membru în asociații profesionale: SROMECA-Societatea de Mecatronică din România, membru fondator și vicepreședinte (2001-2012),

Președinte de onoare din 2012, Asociația Generală a Inginerilor din Romania (AGIR), FToMM-Federația Internațională pentru promovarea Științei Mașinilor și Mecanismelor, AROTMM – Asociația Română pentru promovarea Științei Mașinilor și Mecanismelor – vicepreședinte (2004-20012).

Este membru activ al CIRET (Centrul Internațional pentru Cercetări și StudiiTransdisciplinare-Paris,2007-prezent),http://ciret-ransdisciplinarity.org

De asemenea, este coeditor al revistei-Transdisciplinary Journal of Engineering and Science (2011- prezent). Revista este editată sub egida ATLAS (Academy for Transdisciplinarity Learning and Advanced Studies,Texas,USA), www.theatlas.org.

Marin Alexandru

Alexandru Marin

Prof.dr.ing.

Membru de onoare al secției Inginerie Mecanică

MEMBRU DE ONOARE

Inginerie Mecanică

09 februarie 1936

Image module

Biografie

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
Alexandru Marin: n. 09.02.1936, satul Brânza, jud. Cahul, România.

A absolvit şcoala medie din oraşul Cahul în 1953, apoi a urmat cursurile Institutului Politehnic Odesa, Facultatea Mecanică, obţinând în anul 1958 diploma de inginer, specialitatea „Tehnologia Construcţiei de Maşini , Maşini – unelte şi scule”.

A muncit la întreprinderile constructoare de maşini din Tiraspol şi Chişinău.

În 1965 a fost invitat la Institutul Politehnic Chişinău, recent fondat. În anul 1970 şi-a susţinut teza de doctor „Contribuţii la studiul procesului de deformare-aşchiere la broşarea găurilor pieselor din materiale maleabile”.

A efectuat cercetări fundamentale în acest domeniu, iar rezultatele au fost implementate la mai multe uzine constructoare de maşini, inclusiv la Uzina Auto „I. Lihaciov” din Moscova. Procedeul tehnologic respectiv a fost brevetat, fiind folosit şi în străinătate.

În 1972 (vezi revista „Maşionostroiteli” N6, 1972, Moscova) la Primul concurs unional „I. A. Time” în domeniul construcţiei de maşini lucrarea a fost distinsă cu premiul III.

La prestigioasa Expoziţie a realizărilor în Economia Naţională din Moscova lucrările ştiinţifice cu caracter aplicativ au fost menţionate cu 2 medalii de bronz în a. 1967 şi 1975.

Cercetările ştiinţifice în domeniu au fost implementate şi în Republica Moldova la uzina Mecanică din Tiraspol şi la Uzina de Tractoare din Chişinău.

A coordonat activitatea de cercetare în cadrul mai multor proiecte cu întreprinderile din Republica Moldova.

Activitatea de cercetare este reflectată în cele peste 100 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 6 brevete de invenţie.

A participat la multiple conferinţe tehnico-ştiinţifice în oraşul Bucureşti, Moscova, Bacău, Iaşi, Braşov, Chişinău, Kiev, Novosibirsc, Taşchent, Riga, Breansc, Maribor (Slovenia), Penza ş.a.

În 1999 a fondat la Chişinău în cadrul UTM Conferinţa Internaţională „Tehnologii Moderne, Calitate, Restructurare” (TMCR), care o dată la 2 ani se petrece, până în prezent.

A participat activ, practic, la toate Simpozioanele Ştiinţifice ale Inginerilor Români de Pretutindeni (SINGRO), iar în 2014 a fost coorganizatorul acestei Conferinţe la Chişinău.

În plan ştiinţifico-didactic a publicat cca 15 lucrări metodice, este co-autor a 7 manuale, inclusiv „Proiectarea tehnologiilor de prelucrare mecanică prin aşchiere” în 2 volume, propusă la Premiul de Stat al Republicii Moldova în anul 1994.

În anii 1997-2011 a fost membru al Senatului Universităţii Tehnice a Moldovei.

În octombrie 1993 a fondat la Universitatea Tehnică a Moldovei editura „TEHNICA-INFO” cu destinaţia editării manualelor în limba română.

În 1990 la Institutul Politehnic Chişinău (ulterior Universitatea Tehnică a Moldovei) la toate facultăţile s-a trecut la predarea în limba română.

Practic, toată literatura didactică era în limba rusă. Pe parcursul a 25 ani de activitate a editurii au fost editate cca 700 manuale cu implicarea masivă a cadrelor didactice din România.

În 2010 editura a fost nominalizată cu „GOLD Category” de International Quality Summet Award, New York.

În anul 2005 dlui profesor A. Marin i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa a Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”, Iaşi.

În anul 2010 American Bibliographical Institute l-a nominalizat „Man of the Year 2010” .

În 2011, aceeaşi organizaţie, American Bibliographical Institute, l-a nominalizat cu „Gold medal for Moldova”.

În 2013 a devenit Cetăţean de Onoare al satului natal Brânza, Cahul, Republica Moldova.