Prof.univ.dr.ing. Vasile Nastasescu – Vicepreședinte

3059
  • MEMBRU TITULAR
  •      Vicepreședinte – Mecanică tehnică
  •  24 iulie 1945

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Vasile A. Năstăsescu, n. 24 iulie 1945, Ploieşti, Absolvent, şef de promoţie, specialitatea Ingineri de Tancuri şi Auto al Facultăţii de Mecanică din Academia Militară (1972). A parcurs succesiv toate treptele didactice din învățământul superior, până la cea de profesor universitar, apoi șef al Catedrei de Matematică, Fizică și Mecanică din Academia Tehnică Militară București. Este conducător de doctorat din 1999 în specialitatea Rezistenţa materialelor, Elasticitate şi Plasticitate, inclusă ulterior în domeniul de doctorat Inginerie mecanică, cu 16 absolvenți ai studiilor doctorale, numai cu foarte bine. Domeniul său de excelență cuprinde domeniile clasice de elasticitate, plasticitate, vibrații și domeniul analizei numerice prin Metoda Elementelor Finite și prin metode meshless/mesfree (Smoothed Particle Hydrodynamics/Element-Free Galerkin) a structurilor mecanice și a câmpurilor acustice, a problemelor de impact, a exploziilor (în aer, la sol, sub apă) și a interacțiunii fluid-structură. Este autor a două capitole în cărți din edituri din străinătate, 20 cărți, din care una în Editura Academiei Române (Metoda elementelor libere Galerkin, 2018) distinsă cu Premiul „C. C. Teodorescu” al ASTR (2020) și alta în Editura AGIR (Metoda particulelor libere ȋn analiza numerică a mediilor continue, 2015) distinsă cu premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române (2017). A publicat peste 330 articole științifice în reviste de prestigiu din țară și din străinătate (Q1, Q2, Q3, ISI, SCOPUS, BDI ș.a.). A participat în peste 160 de comisii de evaluare și susținere publica a tezelor de doctorat. A desfășurat activități manageriale ca director al Direcției Programe universitare din Ministerul Educației și Cercetării (2005-2007) și în calitate de Consilier, șef de serviciu la Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Camerei deputaților (2007-2009). Din anul 2010 este profesor universitar asociat (cursul Rezistența materialelor – profil mecanic) și membru al Școlii doctorale, la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” București. Din anul 2014 este profesor emerit.