Prof.univ.dr.ing. Gheorghe Manolea – Vicepreședinte

3163
  •  MEMBRU TITULAR
  • Ingineria Transporturilor
  • 09 martie 1948

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Manolea, T. Gheorghe, n. 09 martie. 1948, Deleni, jud. Mehedinți. Profesor universitar, Universitatea din Craiova, Facultatea de inginerie electrică, Director Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic CITT Craiova. Studii: Liceul Elena Cuza, Craiova (1965), Institutul de Mine din Petroșani (1970); Doctor inginer, cu teza “Contribuţii privind protecţia antiexplozivă-siguranţă intrinsecă a elementelor de telemecanică şi automatizări”, susţinutǎ la Institutul de Mine din Petroșani, 1981. Cariera profesională și didactică: cercetător științific Stația de Cercetări pentru Securitate Minieră (INSEMEX) Petroșani, 1970-1977; Asistent universitar 1977-1979, Universitatea din Craiova; Șef lucrări, 1979 – 1990, UCV; Conferențiar universitar, 1990-1994, UCV; Profesor universitar 1994 – UCV; Director Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic CITT, 1992 – prezent. Secretar științific Facultatea de Electromecanică, Craiova, 1990-1992; Șef Cateda Electromecanică 1992-2010. Conducător de doctorat în Inginerie electrică din 2004, UCV. Membru corespondent ASTR 2015, titular 2023 . Secretar științific Fliala ASTR Craiova; Vicepreședinte Secția ASTR Ingineria Transporturilor.Membru Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Certificatelor și Diplomelor Universitare 2012-2016. Președinte Sucursala AGIR Dolj, din 1997; Președinte Filila CRIFST Craiova din 2014. Contribuții: A predat cursul de „Acționări electromecanice”, la diferite facultăți ale Universității din Craiova, pe care l-a orientat către aplicații industriale. A înființat Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic (1992), școală de cercetare științifică aplicativă și de promovare a protecției proprietății industriale. A predat cursul de „ Metodologia cercetării științifice ” la Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, Universitatea „Transilvania” din Brașov și la Universitatea din Petroșani, Master și Școala Doctorală. A contribuit la stabilirea unei colaborări științifice cu Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău prin cursuri și cercetări științifice comune. A promovat „Istoria științei și tehnicii” și „cultura cunoașterii valorilor științifice” prin publicarea de cărți și articole, prin conferințe publice, prin emisiuni la Radio Craiova și Televiziunile locale din Craiova, prin colocvii organizate în cadrul SucursaleiAGIR Dolj și Filialei CRIFST Craiova. A contribuit la dezvoltarea „voluntariatului” prin acivități umanitare organizate în cadrul Asociației Oltenia-Franța, înființată în 1997. Activitate publicistică: A publicat 25 de cărți în edituri, 27 de manuale didactice pentru învățământul superior, 81 de articole în reviste de specialitate, 52 de articole în volumele manifestărilor științfice internaționale, 30 de articole în volumele Conferinței Naționale de Acționări Electrice CNAE, 50 de articole în volumele Conferințelor Naționale și din Republica Moldova. A susținut mai multe conferințe publice din domeniul acționărilor electrice, proprietății industriale, istoriei științei și tehncii, inventicii. A obținut 16 Brevete de invenție și Certificate de inovație și a contribuit, în perioada 1990-2023, la omologarea a 21 produse aplicate la agenți economici. A coordonat sau a participat la 5 Contracte de cercetare științifică internaționale, 74 contracte naționale, 36 contracte cu agenți economici. Distincții: Ordinul Național PENTRU MERIT în grad de Cavaler pentru activitatea de cercetare recunoscută pe plan național și internațional (2002). Recunoaștere pe plan intern și internațional: membru în 74 de Comisii pentru acordarea titlului de doctor inginer și 7 Comisii de abilitare. Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice a Moldovei din Chișinău (2010) și al Universității din Petroșani (2016). Medalii la Saloane de Invenții. Medalii comemorative acordate de instituții de învățământ, de cercetare, Asociații profesionale. Lucrări de referință: History of Industrial Property and Inventions, Chapter in History of Romanian Technology and Industry, vol. 2, Electrical Engineering, Energetics, Transport and Techology Education, Editura Springer 2023, https://link.springer.com/book/10.1007/978-3-031-39191-0, Locomotive electrice, rame și trenuri electrice (coautor), Editura SITECH,Craiova,2009, 65 de ani de învățământ superior electrotehnic la Craiova. Vol.I 1951-1966, Editura ALMA , Craiova, 2016, Despre doctorat și doctoranzi la Facultatea de electrotehnică a Universității din Craiova , Editura AGIR 2015, București, Echipamente complementare pentru sistemul antigrindină din România, Editura SITECH, Craiova, 2014- lucrare premiată de AGIR, Invenţiile şi istoriile lor. Despre inventatori. Editura ALMA Craiova, 2010, Bazele cercetarii creative, Editura AGIR, Bucureşti, 2006, Sisteme automate de acționare electromecanică. Editura Universitaria, Craiova, 2004, Acționări electromecanice. Tehnici de analiză teoretică şi experimentală. Editura Universitaria, Craiova, 2003, Entrainement electromecaniques, Editura Universitaria, Craiova, 2002.