Secția Mecanică Tehnică reunește personalități de înalt prestigiu în domeniul științelor tehnice cu autoritate științifică recunoscută. Aceste personalități au contribuții deosebite în domeniul tehnico-științific cunoscute prin realizări profesionale și lucrări științifice, prin brevete de invenții apreciate în mediul academic din țară și din străinătate și sunt reprezentative domeniului în care s-au specializat. În cadrul secției de Mecanică Tehnică a Academiei de Științe Tehnice din România, încă de la înființarea acesteia, au făcut parte patru membri ai Academiei Române. Membrii secției, personalități inginerești reprezentative ale Mecanicii corpurilor rigide și deformabile, s-au distins prin rezultatele obținute în promovarea și dezvoltarea științei, a creației intelectuale, prin școlile create și lucrările elaborate din domeniul cercetării fundamentale și aplicative. Membrii secției au promovat cercetări interdisciplinare și au identificat noi direcții de evoluție ale mecanicii tehnice și au căutat ca, prin activitatea desfășurată să contribuie la dezvoltarea economică a țării.
Ca profesori universitari, au pregătit cu pasiune generații de ingineri care au reprezentat structura corpului ingineresc din România. În prezent, secția este compusă din 11 membri titulari, 6 membri corespondenți, 8 membri de onoare și doi membri asociați care își desfășoară activitatea de cercetare științifică în domeniul Mecanicii corpului continuu, rigid și deformabil și aplicării rezultatelor obținute în economie. Membrii secției au primit premii ale Academiei Române pentru lucrări deosebite și au efectuat stagii de specializare în cele mai bune laboratoare ale domeniului, în țări cu tradiție în formarea cadrelor de cercetători. Studiile și cercetările întreprinse de membrii secției au fost direcționate pe probleme privind: rezistența, stabilitatea, dinamica și durabilitatea structurilor de material rulant, nave, utilaj petrolier și chimic, a utilajelor și instalațiilor din construcții. Rezultate deosebite s-au obținut în mecanica contactului, a ciocnirilor și a ruperii, în caracterizarea mecanică a materialelor compozite laminate și sandwich cât și a nanocompozitelor, analiza sistemelor vibratorii, analiza modală, testarea vibroacustică și evaluarea integrității structurilor de mașini și utilaje, calculul hipercomplex al mecanismelor spațiale, cinematica și dinamica roboților, biomecanică și nanomecanică, mecanica cerească și orbitală, cercetări de astrodinamică cu aplicații la sateliții de telecomunicații. Secția Mecanică Tehnică este anual co-organizatoare a 4, 5 conferințe internaționale. Rezultatele obținute în cercetare s-au valorificat prin publicarea de articole în reviste de specialitate de prestigiu cu impact, a unor tratate în Editura Academiei Române și în edituri din străinătate, de monografii și dicționare explicative pentru știință și tehnologie, în derularea unor contracte de cercetare științifică. Academia de Științe Tehnice din România acordă anual premiile instituite pentru această secție, Constantin C.Teodorescu și Gheorghe Silaș, celor mai bune lucrări din domeniu. Periodic, în cadrul secției, cu participarea unor specialiști din cercetare și producție sunt organizate dezbateri pe probleme științifice actuale și de perspectivă, de prezentare a unor personalități și a contribuției acestora la progresul domeniului.
ASTR-Secția 1-Mecanică Tehnică
Plan de activități
pentru anul 2024
Activitatea membrilor secției va fi îndreptată în următoarele direcții:
A.Participarea la manifestări științifice naționale și internaționale prin:
1. Implicarea în organizarea și participarea cu lucrări la Conferința Zilele Academiei de Științe Tehnice 2023 de la Alba Iulia,(27-28)sept. 2024
2. Participarea în calitate de coorganizator la conferințe desfășurate sub egida ASTR:
* The 33rd International Conference on Robotics in Alpe-Adria-Danube Region- RAAD June 5-7, 2024, Cluj-Napoca.
*10 th International Conference on Advanced Composite Materials Engineering – COMAT 2024 Brașov.
3.Organizarea,împreună cu Secția de Științe Tehnice a Academiei Române și cu alte secții ale ASTR, de dezbateri științifice sau prezentări de cărți nou apărute ale membrilor acestor secții.
3.Prezentarea discursurilor de recepție îin ASTR a unor membri titulari.
4.Susținerea de membrii nou primiți în ASTR, a unor expuneri din preocupările științifice ale acestora.
B.Activități pentru mărirea vizibilității Secției și ASTR-ului prin:
1.Publicarea de articole în Journal of Engineering Sciences and Innovation și în reviste internaționale de prestigiu, cu menționarea apartenenței autorilor la ASTR.
2.Participarea la pregătirea și lansarea unor proiecte la competiții naționale și internaționale, prin universități și prin Fundația Vox Scientum.
3.Analiza propunerilor de lucrări în vederea acordării premiilor ASTR din partea Secției pentru anul 202.2
4.Organizarea unor workshopuri cu reprezentanți ai mediului economic,de preferință cel industrial.
5. Acordarea de premii unor studenți participanți la concursurile naționale de Mecanică și Rezistența materialelor.
6.Înființarea în teritoriu a unor cercuri afiliate ASTR care să cuprindă ingineri, studenți,elevi de liceu.
7.Primirea de noi membri și efectuarea de promovări care să îndeplinească criteriile ASTR.
8.Întărirea legăturilor cu asociațiile profesionale din domeniu (ARTENS, SRMTA, Acustică și Vibrații, Mecanica ruperii) pentru organizarea unor activități comune.
București,30.01.2024