Secţia 3 – Electrotehnică şi Energetică

1953

Prezentare

Secţia 3 – Electrotehnică şi Energetică este o entitate a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România care include specialişti reprezentativi din domeniu, cu o bogată activitate ştiinţifică, cu importante realizări concrete şi cu o largă apreciere în rândul colegilor de muncă. În cadrul secţiei activează persoane din mediul academic, din institutele de cercetare, proiectare precum şi din industrie. Principalele domenii abordate în cadrul secţiei sunt: − cercetarea şi proiectarea în domeniul maşinilor şi acţionărilor electrice; − studii şi cercetări în domeniul câmpului electromagnetic; − studii teoretice şi experimentale în domeniul compatibilităţii electromagnetice; − studii privind conducerea marilor sisteme electroenergetice; − elaborarea de soluţii moderne pentru sisteme de acţionare a maşinilor de lucru; − proiectarea şi încercarea echipamentelor electrotehnice; − elaborarea de soluţii inteligente în reţelele electrice; − utilizarea eficientă a energiei electrice; eficienţa energetică; − soluţii moderne de utilizare a surselor regenerabile de energie; − inginerie medicală; − standardizare în industria electrotehnică şi energetică; − măsurarea mărimilor electrice. Un mare număr de membri de onoare, din ţară dar şi din Republica Moldova, Ucraina, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii contribuie, prin activitatea defăşurată la rezolvarea unor probleme de mare actualitate în domeniul de specialitate.