Prof.univ.dr.ing. Valentin Popa

2264

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Valentin Popa, n.15 decembrie 1946, or.Panciu, jud.Vrancea. Absolvent al liceului “Ion Slavici” din Panciu, a absolvit cursurile facultăţii de Chimie industrială a Institutului Politehnic din Iaşi, obţinând în 1969 diploma de inginer chimist – specialitatea Celuloză, hârtie şi fibre artificiale.Din 1976 este doctor ing. susţinând teza de doctorat “Cercetări în domeniul chimiei algelor marine”.In acelaşi an primeşte Premiul “Gheorghe Spacu” al Academiei Române pentru studiile efectuate în domeniul chimiei algelor marine.Incepând cu anul 1969 desfăşoară activitate didactică şi ştiinţifică în cadrul Institutului Politehnic Iaşi ,unde parcurge toate treptele carierei didactice: asistent (1969-1977), şef de lucrări (1977-1990), conferenţiar (1990-1992) şi profesor (1992). In 1992 i se atribuie calitatea de conducător de doctorat (25 teze finalizate până în 2008). Pentru activitatea didactică este distins în 1986 cu Premiul Ministerului Invăţământului.A predat cursuri de Chimie macromoleculară, Tehnologie organică, Mecanica filarii polimerilor, iar în prezent este titularul disciplinelor de Chimia lemnului, ştiinţa lemnului,  Procese biotehnologice în industria de celuloză şi hârtie şi Strategia cercetării. Contribuţiile sale ştiinţifice  (500 lucrări publicate şi  comunicate până în 2008) se referă la izolarea, caracterizarea şi modificarea chimică şi biochimică a componenţilor chimici ai biomasei vegetale, proprietăţile biologice ale  compuşilor polifenolici şi ligninici, procese de bioremediere şi protecţia mediului. A participat şi condus peste 60 de programe de cercetare cu finanţare internă şi externă (Growth, Eurolignin, Ecobinders, Polysaccharides, Creativity in Hiher Education, COST ). A colaborat la organizarea a numeroase manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale (11 Simpozioane internaţionale  în România şi 10 în ţările Sud-Est Europene in domeniul celulozei şi hârtiei).P. este, memembru al unor asociaţii profesionale recunoscute din ţară şi străinătate (Asociaţia Tehnică pentru Celuloză şi Hârtie,Societatea Română de Bioinginerie şi Biotehnologie, Societatea de Inginerie Chimică, Societatea de Chimie  din România – Diploma de Onoare în 2004), International Association of Scientific Papermakers, International Academy of Wood Science, International Lignin Institute – membru în consiliul de conducere).Este membru al comitetelor de redacţie ale revistelor Celuloza şi Hârtie, Buletinul Institutului Politehnic Iaşi, Environmental Engineering and Mangement Journal şi referent al unor publicaţii cum ar fi European Polymer Journal, Industrial Crops and Products şi Biomacromolecules.De asemenea, este Editor al revistei Cellulose Chemistry and Technology, publicaţie a Editurii Academiei Române. Este autor sau coautor al 24 de cărţi publicate în ţară sau străinătate (Chimia algelor marine-1974; Elemente de tehnologie organică-1978;Tehnologii de valorificare a ligninei-1983;Chimia compuşilor macromoleculari şi chimia lemnnului-1984; Tehnologia proceselor hidrolitice şi fermentative-1994; Hemicelluloses-1996; Procese biotehnologice în industria de celuloză şi hârtie-2001; Progrese in biotehnologie-2001; Dicţionar Englez-Român pentru industria de celuloză şi Hârtie-2002;;Lignin-based blends, Ed. Rapra Tehnology Limited, UK, 2003; Hemicelluloses;structure and properties-2004; Blends and composites based on cellulose materials , Ed.Dekker/CRC Press, 2004, A efectuat stagii de cercetare în ţară şi străinătate şi a fost profesor invitat la universităţile din Sherbrooke şi McGill din Canada şi PTS din Suedia. In perioada 2001-2005 a fost  membru al Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, iar în prezent este evaluator ARACIS. A fost secretarul ştiinţific al Consiliului profesoral al facultăţii de Chimie industrială (1996-2000),Decan al acestei facultăţi (2000-2004), iar în perioada 2004-2008 a fost  prorector al Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi.In 2003 a primit titlul de “Cetăţean de Onoare” al oraşului Panciu. In anul 2004 a fost distins cu Ordinul “Meritul pentru invăţământ” în grad de Mare Ofiţer. A primit în anul 2006 Diploma de Excelenţă pentru participare la FP6.