Prof.univ.dr.ing. Sorin Roșca

2824
  •  MEMBRU DECEDAT
  •      Inginerie chimică
  •  13 februarie 1938

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Sorin I. Roşca: n. 13 februarie 1938, Blaj, jud. Alba; absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Bucureşti (1960) specialitatea Tehnologie chimică organică; doctor inginer (din 1971) cu teza „Complecşi – metal aromatici”; profesor (din 1990) la Catedra de Chimie organică a Universităţii „Politehnica” din Bucureşti; Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” din Constanţa (2007). A efectuat lucrări de cercetare ştiinţifică în domeniile chimieorganometalică reacţii enantioselective, sinteze electrochimice organice, mecanisme de reacţie în chimia organică şi chimia alimentară şi a publicat peste 90 de lucrări originale precum şi 7 cărţi. Este conducător de doctorat la Universitatea „Politehnica” din Bucureşti şi – în cotutelă – la universităţile „Paris Sud” (Orsay), „Paul Sabatier” (Toulouse), „Orléans” şi „Caen”. A fost decan al Facultăţii de Tehnologie Chimică din Institutul Politehnic Bucureşti (1979-1986), prorector al Institutului Politehnic din Bucureşti (1987-1988 şi 1990-1992) şi şef al catedrei de Chimie organică din Universitatea „Politehnică” Bucureşti (1990-2004). Este membru al Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţămîntului Superior (CNFIS) şi expert permanent al Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), membru în colegiile de redacţie ale revistelor de specialitate „Molecules” (Elveţia), Revista de Chimie (Bucureşti), Buletin Ştiinţific UPB, Studii şi Cercetări Ştiinţifice (Universitatea din Bacău), Analele Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Preşedinte al Societăţii de Chimie din România (din 2001).A primit Premiul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului (1984), Premiul Revistei de Chimie (2003), „Opera Omnia” (distincţie UPB, 2007). Distincţii: „Ordinul Muncii” clasa III, „Serviciu Credincios”, în grad de Cavaler, „Palmes Académiques” (acordat de Guvernul Franţei). Cetăţean de Onoare al Municipiului Târnăveni (2001).