Prof. univ. dr. ing. habil., dr. mat. Nicolae-Doru STĂNESCU

839
 
MEMBRU ASOCIAT
        •  Mecanica tehnica
        •  27.01.1965
EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Prof. univ. dr. ing. habil., dr. mat. Nicolae-Doru STĂNESCU s-a născut la 27 ianuarie 1965, în municipiul Pitești, județul Argeș. A urmat cursurile Școlii Generale nr. 2 (actuala Școală Gimnazială Ion Minulescu) și ale Liceului Nicolae Bălcescu (actualul Colegiu Național Ion C. Bratianu) din aceeași localitate. De asemenea, a absolvit cursurile Institutului Politehnic Bucucurești, Facultatea T. C. M., secția T. C. M. (actualmente Universitatea Națională de Știință și Tehnologie, Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, secția T. C. M.) și cursurile Universității din Pitești, Facultatea de Științe, secția Matematică-Informatică (actualmente Universitatea Națională de Știință și Tehnologie, Facultatea de Științe, Educație Fizică și Informatică, secția Matematică-Informatică). Din anul 2003 este doctor în mecanică tehnică și vibrații mecanice, iar din anul 2008 este doctor în Matematică. Este abilitat în domeniul inginerie mecanică din anul 2015. A fost distins cu premiul Aurel Vlaicu al Academiei Române, în 2007, pentru lucrarea Sisteme dinamice. Teorie şi aplicaţii, vol. I., autori: Nicolae-Doru Stănescu, Ligia Munteanu, Veturia Chiroiu și Nicolae Pandrea. A parcurs toate treptele universitare: asistent universitar (1999), șef lucrări (2000), conferențiar universitar (2008) și profesor universitar (2016 – present). A susținut următoarele cursuri: Mecanică, Metode numerice, Prelucrări prin așchiere, Organe de mașini, Tehnologii neconvenționale, Teoria probabilităţilor şi statistică matematică, Analiză matematică III, la licență și Numerical Methods for Automotive Engineering, Procedee avansate de prelucrare prin aşchiere, Metode numerice aplicate în ingineria autovehiculelor, Capitole speciale de analiză matematică, Modele economice liniare, Capitole speciale de algebră liniară, la master. A scris 4 cărţi şi capitole în cărţi de specialitate internaţionale ca autor (cu ISBN extern) (Stănescu N.–D., Mechanical systems with neo-Hookean elements. Stability and behavior, Lambert Academic Publishing, Germany, 2011, Teodorescu P., Stănescu N-D., Pandrea N., Numerical Analysis with Applications in Mechanics and Engineering, Wiley, Hoboken, USA, 2013, Pandrea N., Stănescu N.–D., Dynamics of the Rigid Solid with General Constraints by a Multibody Approach, Wiley, Chichester, 2016, Pandrea N., Popa D., Stănescu N.-D., Classical and modern approaches in the theory of mechanisms, John Wiley & Sons, Chichester, UK, 2017), 6 cărţi şi capitole în cărţi de specialitate naţionale ca autor (cu ISBN intern) (Pandrea N., Stănescu N.-;D., Mecanica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, Stănescu N.-;D., Mecanica pentru profilul electric, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2005, Stănescu N.-;D., Metode numerice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007, Stănescu N.–D., Munteanu L., Chiroiu V., Pandrea N., Sisteme dinamice. Teorie şi aplicaţii, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007, Stănescu N.–D., Munteanu L., Chiroiu V., Pandrea N., Sisteme dinamice. Teorie şi aplicaţii, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011, Stănescu N.-;D., Mecanica sistemelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2013), 2 manuale didactice, suport de curs (Stănescu N.-D., Prelucrări prin aschiere, Suport curs, 2017, Stănescu N.-D., Tehnologii de prelucrare neconvenționale, Suport curs, 2017), 3 îndrumare de laborator, culegere de probleme (Pandrea N., Stănescu N.-;D., Probleme de mecanică, Editura Universităţii din Piteşti, 2000, Pandrea N., Stănescu N.-;D., Pandrea M., Mecanica. Culegere de probleme, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003, Stănescu N.-D., Metode numerice. Culegere de probleme, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2012). A scris peste 250 lucrări ştiinţifice, din care peste 80 articole cotate sau indexate ISI, peste 80 articole în baze de date internaţionale. A susținut 8 cursuri la Universitatea Tehnică din Lisabona sau la Universitatea Tor Vergata din Roma ca profesor invitat. A participat la 13 contracte de cercetare, din care 4 contracte de cercetare ca director sau responsabil, colaborator în 8 contracte de cercetare, colaborator într-un contract cu mediul economic. Este recenzor pentru International Journal of Acoustics and Vibration, Journal of Shock and Vibration, Proceedings of the Institution of Mechanical Engineers. Part C: Journal of Mechanical Engineering Science, Nonlinear Dynamics, Applied Sciences, Advances in Mechanical Engineering, Energies, Proceedings of the Institution of Mechanical Engineers, Part L: Journal of Materials: Design and Applications, Mathematics, Mechanical Systems and Signal Processing, Metals , Symmetry, Romanian Journal of Acoustics and Vibration. Este membru CNATDCU, legislatura 2020-2024, Comisia 17, Inginerie Mecanică, Mecatronică și Robotică și Inginerie Genistică și de Armament. Este membru în Editorial Board pentru Romanian Journal of Acoustics and Vibration, Advances in Mechanical Engineering. Este membru în asociaţii profesionale de prestigiu: International Institute of Acoustics and Vibration (IIAV), SUA, Société des Ingénieurs de l’Automobile (SIA), Franţa; Societatea Română de Acustică (SRA), Societatea Română de Mecanică Teoretică şi Aplicată (SRMTA), Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR), Asociaţia Română de Ştiinţa Mecanismelor şi Maşinilor (ARoTMM), Societatea Inginerilor de Automobile din România (SIAR), Asociaţia de Mecanica Sistemelor Multicorp (AMSM), Asociația Română de Tribologie (ART). A fost sau este secretar ştiinţific al Catedrei de Mecanică Aplicată a Facultăţii de Mecanică şi Tehnologie (martie 2004 – 2011); membru în biroul Catedrei de Mecanică Aplicată (martie 2004 – 2011); membru în biroul Departamentului de Autovehicule şi Transporturi (2014 – 2016), director – Şcoala Doctorală Inginerie Mecanică, IOSUD – Universitatea din Piteşti (01.10.2015 – 15.04.2021), director – Școala Doctorală Interdisciplinară IOSUD – Universitatea din Piteşti (15.04.2021 – prezent), membru în biroul Departamentului Fabricație și Management Industrial (2017 – prezent). Principalele direcții de studiu sunt: modelarea prelucrărilor prin așchiere, studiul sistemelor mecanice cu elemente neo-Hookeene, dinamica rigidului cu constrângeri, studiul ciocnirilor, utilizarea coordonatelor șurub în studiul diverselor sisteme, studiul platformelor și mai general studiul rigidului suspendat prin lanțuri cinematice, studiul deformațiilor barelor ce leagă un rigid suspendat.