Prof. univ. dr. ing. Gilbert-Rainer GILLICH

169
  • MEMBRU CORESPONDENT
  • Mecanică Tehnică
  • 29.01.1962
  EXPERIENȚA PROFESIONALĂ Este absolvent al Institutului Politehnic Traian Vuia Timişoara, Facultatea de Mecanică (1986). În perioada 1986-2002 activează ca inginer la Combinatul Siderurgic Reşiţa. Începând cu anul 1990 devine cadru didactic asociat la Facultatea de Inginerie din Reşiţa. În anul 1999 obţine titlul de doctor la Universitatea Politehnica din Timişoara, în specialitatea Rezistenţa materialelor, Elasticitate și Plasticitate. Din 2002 este cadru didactic universitar la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, ocupând succesiv funcțiile didactice de șef de lucrări (2002-2004), conferențiar (2004-2007) și profesor universitar (2007- până în prezent). În anul 2007, devine conducător de doctorat în domeniul Inginerie mecanică. Începând cu anul 2008 ocupă diverse funcții manageriale la nivelul universității: prorector responsabil cu activitatea de învățământ (2008-2012), prorector responsabil cu activitatea de cercetare (2012-2016), director al consiliului pentru Studii universitare de doctorat (2016-2020), președinte al senatului universitar (2020 – până în prezent). De-a lungul anilor, a predat mai multe cursuri la nivelul studiilor de licență și master, cum ar fi: Rezistența materialelor, Dinamica mașinilor, Modelare și simulare, Vibrațiile mașinilor și utilajelor, Evaluarea integrității structurilor mecanice, Testarea vibroacustică a structurilor mecanice, pentru care a realizat suportul didactic (nouă cărți și trei îndrumătoare de laborator). Activitatea de cercetare o desfășoară cu prioritate în domeniul controlului nedistructiv al structurilor inginerești pe baza analizei vibrațiilor și izolarea seismică a structurilor. Această activitate s-a materializat prin crearea unor standuri experimentale, a șase aplicații informatice care permit estimarea precisă a frecvențelor și a poziției/severității defectelor, rapoarte de expertizare comandate de firme și patru brevete de invenție. Rezultatele cercetărilor sunt prezentate în peste 270 de lucrări științifice (din care 91 indexate ISI) și în două capitole de carte (Editurile: Springer și World Scientific Publishing). Recunoașterea valorii rezultatelor cercetărilor se reflectă prin numărul mare de citări în Web of Science (640 de citări – indice Hirsch 16) și Scopus (1025 de citări – indice Hirsch 19). Este membru CNATDCU în Comisia 17 Inginerie mecanică, mecatronică și robotică (din 2012-pȃnă în prezent) și expert evaluator al unor proiecte din cadrul programelor de cercetare din România, Bulgaria, Estonia, Republica Cehă. Este editor la două reviste cotate ISI (Sensors şi Shock and Vibration) și la două reviste indexate ISI (Romanian Journal of Acoustics and Vibration şi TEM Journal), precum și referent științific a peste 20 de reviste ISI cu factor de impact. A inițiat și este principal organizator al seriei de conferințe Systems and Stuctures și este membru în comitetele de organizare a două prestigioase serii de conferințe din domeniul dinamicii structurilor, Damage Assessment of Structures (DAMAS), respectiv International Conference on Structural Engineering Dynamics (ICEDyn).