Prof.univ.dr.ing. Ioan Gheorghe Cartis

2733
  • MEMBRU TITULAR
  •      Inginerie mecanică
  •  08 noiembrie 1936

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Ion Carţiş, n.08 noiembrie 1936, Oradea. A absolvit cursurile Şcolii Medii Electrotehnice din Timişoara în anul 1954, iar în anul 1959 a absolvit cursurile Facultăţii de Mecanica a Institutului Politehnic din Timişoara. Între anii 1959 -1961 a fost încadrat în producţie ca şef de secţie fabricaţie la Centrul Mecanic din Timişoara. Din 1961 până în prezent (2006), cadru didactic la Universitatea (Institutul) „Politehnica” din Timişoara după cum urmează: 1961-1968 asistent, 1968- 1977 şef de lucrări, 1977-1990 conferenţiar, iar din 1990, profesor universitar. A desfăşurat o bogată şi rodnică activitate tehnico-inginerească, didactică, ştiinţifică şi de conducere administrativă. Activitatea tehnico-inginerească este materializată în proiectarea şi realizarea de utilaje şi instalaţii precum: instalaţie de muls mecanic, presă pentru injectarea maselor plastice, diferite tipuri de cuptoare pentru tratamente termice, instalaţii de încălzire cu băi de săruri, instalaţii de feroxare, de brunare, de cadmiere, robot industrial pentru călire prin curenţi de inducţie, ş.a. Prin instalaţiile proiectate şi realizate în ţară s-a redus efortul valutar. Activitatea didactică de bază a fost centrată pe discipline din domeniul tratamentelor termice şi al studiului metalelor, domenii în care şi-a adus importante contribuţii la înfiinţarea şi dotarea unor laboratoare de profil, în introducerea de noi lucrări de laborator şi în elaborarea unor materiale didactice şi cărţi de specialitate în domeniu. Se menţionează în acest sens patru îndrumătoare de laborator, două manuale universitare pentru ingineri, respective subingineri, la care se adaugă două cărţi şi anume „Tratamente termice” (1982) şi „Tratamente termochimice” (1989). Activitatea ştiinţifică se regăseşte atât în domeniul cercetărilor fundamentale, cu referire la transformările structurale şi proprietăţile suprafeţelor prelucrate prin eroziune electrică, rezultate prezentate în teza de doctorat (1973), precum şi cu referire la tratamente termochimice (nitrurare) în plasma. Cercetările aplicative sunt orientate în principal în direcţia optimizării tehnologiilor de tratament termic şi termochimic. A publicat peste 130 lucrări ştiinţifice, din care 40 au avut aplicare directă în industrie. Este conducător de doctorat în domeniul ,,Ştiinţe inginereşti”, specialitatea ,,Ştiinţa materialelor”, din 1991. Activitatea social-administrativă desfăşurată a fost bogată şi diversă, semnificative fiind: membru al Consiliului Profesoral şi membru al Senatului universităţii (peste 20 ani); şef al Catedrei de „Tehnologia Construcţiilor de Maşini” (1985- 1990); prorector al Politehnicii (1990- 1996); rector al Politehnicii (1996- 2004); preşedinte al Clubului sportiv „Politehnica” şi preşedinte de onoare (prezent). Afilierea la asociaţii profesionale, ştiinţifice sau culturale: membru al Asociaţiei Internaţionale pentru Materiale (Ohio); membru permanent în Consiliul Naţional al Rectorilor din România (până în 2004); vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale „Astra Romana”; membru în Comisia de Atestare a Diplomelor şi Titlurilor Universitare; membru în Comisia Instituţională a Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare; membru fondator şi membru în Consiliul de Administraţie al Centrului Cultural German, din Timişoara; membru al Consiliului de Administraţie al Institutului Intercultural Român (pendinte de Consiliul Europei); membru de onoare al Camerei de Comerţ şi Industrie din Timişoara, ş.a. Distincţii şi recunoaşteri de competente: Doctor Honoris Causa al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad (2003); „Conferenţiar evidenţiat” distincţie a Ministerului Învăţământului (1988); decoraţia ”Meritul Credincios în Grad de Cavaler” (2002).