Secţia 4 – Electronică-Automatică – 

Secţia este constituită din profesori universitari şi cercetători cu realizări notabile în domeniile electronicii şi automaticii, recunoscute pe plan naţional şi internaţional. Secţia include membri ai Academiei Române şi personalităţi ştiinţifice din alte ţări. Membrii secției au demonstrat o susținută activitate științifică, acoperind arii de cercetare de actualitate: înregistrare și prelucrare semnale, circuite și sisteme, circuite neliniare, sisteme biometrice, reţele neuronale celulare, sisteme ciber-fizice, sisteme de fabricație inteligente, sisteme avansate de conducere și diagnoză automată, modelarea creierului uman, robotică cognitivă, sisteme cu întârziere, sisteme cu comutaţii, rețele de conducere în timp real. Membrii secţiei au făcut şi/sau fac parte din comitetele tehnice ale societăţilor / asociațiilor profesionale internaţionale Institute of Electrical and Electronics Engineers ̶ IEEE şi International Federation of Automatic Control ̶ IFAC, precum şi din Comitetele de program ale unora dintre cele mai reprezentative conferințe organizate sub egida IEEE şi IFAC. Membrii secţiei au făcut şi/sau fac parte din Comitetele editoriale ale unor reviste de specialitate de largă circulaţie, cum ar fi Proceedings of the Romanian Academy, Series A: Mathematics, Physics, Technical Sciences, Information Science; Romanian Journal of Information Science and Technology; Revue Roumaine des Sciences Techniques Serie Electrotechnique et Energetique; IEEE CAS-Magazine; IEEE Trans. Circuits and Systems; IEEE Trans. on Fuzzy Systems; IEEE Trans. on Cybernetics; Information Sciences (Elsevier); Applied Artificial Intelligence (Taylor & Francis); Advances in Delay and Differential Systems (Springer) etc. Membrii secţiei au adus contribuţii esenţiale în organizarea unor serii de conferinţe / simpozioane internaţionale cu orientări tematice specifice: Automation, quality, testing and robotics  ̶  AQTR, Control systems and computer Science  ̶  CSCS, System theory, control and computing  ̶  STCC, Signals, circuits and systems – SCS. De asemenea, membrii secţiei au contribuit la fondarea şi conducerea unor asociații profesionale care desfăşoară activităţi la nivel naţional: Societatea Romȃnă de Automatică şi Informatică Tehnică – SRAIT, Societatea de Robotică din Romȃnia – SRR. În cadrul secţiei a existat o preocupare continuă atât pentru reperele formative vizând viitoarele generații de specialişti în domeniile electronicii și automaticii, cât și pentru implementarea în activitatea productivă a rezultatelor cercetărilor efectuate.

Conducerea secției

Conducerea anterioară a secției.

2006-2010       

  • Prof.univ. dr. ing. Mircea Ivănescu – Președinte
  • Prof. univ. em. dr. ing. Mihail VoicuVicepreședinte
  • Dr. ing. Ion Bibicu – Secretar științific

2010-2014

  • Prof.univ. dr. ing. Mircea Ivănescu – Președinte
  • Prof. univ. em. dr. ing. Mihail VoicuVicepreședinte
  • Dr. ing. Ion Bibicu – Secretar științific

2018-2022

  • Prof.univ. dr. ing. Ioan Dumitrache- Președinte
  • Prof.univ. dr. ing. Mircea Ivănescu – Vicepreședinte
  • Dr. ing. Ion Bibicu – Secretar științific

2018-2022

  • Prof.univ. dr. ing. Ioan Dumitrache- Președinte
  • Prof.univ. dr. ing. Mircea Ivanescu – Vicepreședinte
  • Dr. ing. Ion Bibicu – Secretar științific
en_USEnglish