Salonul UGAL INVENT – 16-18 octombrie 2019

2518

Dragi colegi,

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR), Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul Naţional de Inventică Iaşi şi Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), cu sprijinul Primăriei Municipiului Galaţi vă invită să participaţi la a treia ediţie a Salonului UGAL INVENT, care se va desfășura în perioada 16-18 octombrie 2019. La Salonul UGAL INVENT pot participa institute de cercetare, universități, societăți comerciale, întreprinderi, asociații, organizații de stat și private, persoane fizice, care prezintă cercetări, invenții și inovații. Acestea, vor fi grupate și prezentate în Catalogul Salonului UGAL INVENT, în funcție de domeniul în care au fost înscrise. Creaţiile dumneavoastră vor fi evaluate de Juriul Salonului UGAL INVENT şi vor primi premii şi medalii. Am fi extrem de onorați dacă ați da curs invitației de a vă alătura demersului nostru de a strânge alături, la acest eveniment, cât mai mulți inventatori, care să prezinte celor interesați rezultatele muncii lor. Pentru informații suplimentare vă rugăm să consultați: www.invent.ugal.ro

Cu stima, Catalin Fetecau Presedintele Salonului UGAL INVENT 2019

Descărcați varianta PDF de aici