Prof. univ. dr. ing. Mircea M. Rădulescu

1419

MEMBRU CORESPONDENT

          • Electrotehnică, Energetică
          • 4 septembrie 1954

Domnul prof. dr. ing. Mircea M. RĂDULESCU s-a născut la 4 septembrie 1954 în municipiul Cluj-Napoca. A absolvit Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic Cluj-Napoca (actualmente Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) cu Diplomă de Merit de Inginer, în anul 1978. Și-a continuat pregătirea profesională prin doctorat în Electrotehnică la Institutul Politehnic Timișoara (actualmente Universitatea Politehnica Timișoara) finalizat cu titlul și diploma de doctor în 1993.

În prezent este cadru didactic asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca unde şi-a desfăşurat întreaga activitate didactică și de cercetare științifică, începând din anul 1983. A fost titularizat prin concurs ca profesor universitar, în anul 1997 la Departamentul de Maşini şi Acţionări Electrice, Facultatea de Inginerie Electrică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

A efectuat multiple stagii de cercetător asociat invitat sau de profesor invitat la universităţi şi laboratoare de cercetare din Elveţia, Franţa, Finlanda, Germania și SUA.

În anul 2000, a obținut abilitarea de conducere științifică de doctorat în Inginerie Electrică și a constituit Laboratorul de Cercetare în Mașini Electrice Speciale și Tracțiune Electrică Ușoară (http://semlet.utcluj.ro) în cadrul Facultății de Inginerie Electrică a Universității Tehnice din  Cluj-Napoca.

Activitateasa didactică și de cercetare ştiinţifică este concretizată în 10 monografii științifice, manuale universitare și cărți multi-autori, publicate în edituri de prestigiu din țară și din străinătate, în peste 200 lucrări științifice publicate în reviste de specialiate și volume de conferințe naționale și internaționale, în numeroase contracte de cercetare ştiinţifică naționale și internaționale în cooperare cu universităţi și firme din străinătate, și în conducerea științifică a 17 teze de doctorat, dintre care 9 în cotutelă internaţională finalizate cu titlu și diplomă de doctor în Inginerie Electrică. În semn de recunoaştere a activităţii sale profesional-ştiinţifice desfăşurate pe plan internaţional, a fost ales Senior Member IEEE (SUA) în 1999 şi Member IET (UK), în 2019, a reprezentat România în International Steering Committee al International Conference on Electrical Machines în perioada 2006-2018, iar biografia sa a fost selecţionată şi publicată în ‘Who’s Who in Science and Engineering’, ediţiile 2000-2009.