-
MEMBRU CORESPONDENT
- Mecanică Tehnică
- 8 iulie 1961
EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
Ioan Călin ROȘCA, n. 8 iulie 1961, la Brașov. Este absolvent al Facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini, Universitatea din Brașov (actualmente Universitatea TRANSILVANIA din Brașov), promoția 1986. A activat în perioada 1986-1989 la ICA Ghimbav-Brașov, ca inginer tehnolog stagiar, în domeniul fabricației de elicoptere. Din 1989 a activat în cadrul Catedrei de Rezistența Materialelor și Vibrații, devenită în anul 2012 Departamentul de Inginerie Mecanică, din componența Facultății de Inginerie Mecanică, Universitatea Transilvania din Brașov. A parcurs toate treptele didactice: asistent 1989-1994, șef lucrări 1994-1999, conferențiar 1999-2002, profesor 2002 – prezent. În cadrul activității didactice a predat și a efectuat ore aplicative la discipline precum: Vibrații mecanice, Analiză modală, Acustică tehnică, Dinamica structurilor mecanice, Rezistența materialelor. A publicat ca unic autor sau în colaborare manuale, monografii, culegeri de probleme și îndrumare de laborator în domeniile Vibrațiilor mecanice și Rezistenței materialelor.
Activitatea de cercetare a fost orientată în domeniul Ingineriei mecanice cu orientare spre studiul unor aspecte legate de: rezistența materialelor și teoria elasticității, dinamica structurală, aplicații practice ale ultrasunetelor, comportarea mecanică a materialelor compozite.
Prodecan al Facultății de Inginerie Mecanică 2007-2012 și Decan al Facultății de Inginerie Mecanică din anul 2012 și până în prezent. În anul 1998 a obținut titlul de Doctor inginer și în anul 2015 și susținut Teza – Abilitarea în domeniul Inginerie mecanică, mecatronică şi robotică.
A efectuat stagii de pregătire în Germania, la Universitatea de Științe Aplicate din Konstanz (1999-2000) și la RWTH Aachen (2000-2001). A publicat un număr de peste 160 articole la conferințe și în reviste de prestigiu, naționale și internaționale, parte dintre acestea indexate ISI.