Prof.univ.dr.ing. Dumitru Fodor

2304
  •  MEMBRU TITULAR
  •      Ingineria Petrolului, Minelor și Geonomiei
  •  28 noiembrie 1938

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Dumitru C. Fodor, n. 28 noiembrie 1938, comuna Cordăreni – Botoşani; absolvent al Institutului de Mine din Petroşani (1961), specialitatea: Exploatări  miniere; doctor inginer (1971) cu teza: “Studiul stabilităţii haldelor de steril din carierele de lignit în condiţiile de zăcământ şi roci din Bazinul Rovinari”. Profesor 1977–2005 şi Profesor Consultant din 2005 la Universitatea din Petroşani. Doctor Honoris Causa al Universităţii din Petroşani (2004); Conducător de doctorat (1990) în domeniul fundamental Ştiinţe Inginereşti – Mine, Petrol şi Gaze. A efectuat numeroase studii şi cercetări, fiind responsabil de contracte de cercetare în domeniile: Exploatarea şi valorificarea zăcămintelor de substanţe minerale utile; Protecţia mediului înconjurător şi redarea în circuitul economic a terenurilor afectate de industria minieră. A publicat peste 150 de lucrări în ţară şi străinătate şi peste 30 de tratate şi manuale de specialitate. A primit premiul AGIR (2001) şi premiul OPERA OMNIA pentru întreaga activitate de cercetare ştiinţifică din partea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (2001). Preşedinte al Comitetului Naţional Minier Român; Preşedinte al Colegiului de Redacţie al Revistei Minelor; membru al Comitetului Internaţional Minier.