Prof. univ. dr. ing. Chiper Leferman Doru Florin

1371

  • MEMBRU ASOCIAT

 Tehnologia Informației și Comunicațiilor – Calculatoare și Telecomunicații

  •  27 August 1956

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Născut la 27.08.1956 la Iaşi. Este absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi, specializarea Electronică, în 1981. În aceeași Universitate a obținut titlul de doctor în Inginerie Electronică și Telecomunicații în anul 1996. După terminarea stagiului, a fost cercetător la Institutul de Tehnică de Calcul ITC-filiala Iaşi iar din 1990 a ocupat prin concurs postul de asistent la Catedra de Electronică Aplicată din Facultatea de Electronică și Telecomunicații, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi . A ocupat pe rand pozițiile de asistent (până în 1994), șef de lucrări (până în 1997), conferențiar (până în 2013), în prezent fiind profesor în Departamentul de Electronică Aplicată şi Sisteme Inteligente.

A obţinut o bursă postdoctorală la Universitatea Concordia din Montreal, Canada între anii 1999-2001 unde a mai fost apoi invitat pentru a ţine cursuri și a face 2005. Cercetările realizate au fost în domeniile Algoritmi rapizi de prelucrare a semnalelor şi Algoritmi de prelucrare a semnalelor în timp real. A fost deasemenea profesor invitat în 2016 la Universitatea Telecom ParisTech din Paris unde a ţinut şi o prelegere cu titlul Implementarea transformatelor discrete.

 În ultimii ani a colaborat cu un colectiv de la Universitatea Tor Vergata din Roma cu care a dezvoltat cercetări în domeniile optimizării tehnicilor de implementare eficientă în VLSI în special folosind tehnicile Approximate computing, de creştere a vitezei de lucru, reprezentări numerice alternative cum ar fi RNS şi de  Low Power.

Latura didactică a activității sale poate fi evidențiată prin modernizarea unor cursuri existente şi introducerea unor cursuri noi cum ar fi: Prelucrarea numerica a semnalelor, Sisteme electronice programabile, Arhitectura sistemelor cu microprocesor, Arhitectura sistemelor de prelucrare numerică semnalelor, Sisteme inteligente de măsură, Bazele sistemelor de achiziţia dataelor, Introducere în calculatoare, Tehnici avansate de sinteză a sistemelor digitale complexe.

Cercetarea sa științifică a fost orientată la început în domeniul sistemelor cu microprocesor şi apoi în special spre domeniile prelucrării numerice a semnalelor si a implementarii VLSI a algoritmilor de prelucrare a semnalelor. Rezultatele cercetării pot fi găsite în 5 cărți publicate, la care este singur autor, circa 100 de lucrari la marea majoritate fiind prim sau singur autor, din care 36 articole în reviste dintre care 12 în reviste ISI de top ( 7 în zona roşie şi 2 în zona galbenă) şi 54 în volume ale unor conferințe naționale sau internaționale cele mai multe ISI Proceeding. Are un factor Hirsch H egal cu 11 în Scopus şi 9 în ISI Thomson.

A fost, sau este, membru în comitetul tehnic al conferințelor EUSIPCO 2014-2019, iPS 2021, Portugal, Future Technologies Computing  FTC 2016-2021,Signal 2015-2021,ApplePies 2017-2021, VisionNet 2016-2021,SIRS-2017-2020,ATSIP 2017-,2020,FICC 2017-2020,Computing Conference 2017-2021,IsoCC 2017

Este membru în bordul editorial la revistele:

1.Electronics (Q2-zona galbena)

2.Applied Sciences (Q2-zona galbena)

3. Acoustics, Speech and Signal Processing, ISSN 2522-6827, Canada; 4. Artificial Intelligence Evolution, Universal Wiser Publisher, Singapore

  1. Information Systems and Signal Processing Journal,ISSN 2371-9419,Canada;
  2. Journal of Electronics and Information Science,ISSN 2371-9524,Canada;
  3. Journal of Low Power Electronics and Design, Canada;
  4. Journal of Electronics and Information Science, Canada; Clausius Scientific Press, Canada;
  5. Journal of Electronic Research and Applications,ISSN:2208-3502, Australia;
  6. Science Journal of Circuits, Systems and Signal Processing,ISSN Print: 2326-9065, New York
  7. Engineering Science & Technology,
  8. SCIREA Journal of Physics,

În anul 2007 a obținut Premiul Academiei “Constantin Budeanu” pentru un grup de articole publicate în IEEE Transactions on Signal Processing şi IEEE Transactions on Circuits and Systems –I: Regular Papers. Este Senior member IEEE din 2008.

Activitatea științifică a domnului prof. Doru Florin Chiper a îmbinat în permanență aspectele teoretice şi instrumentul mathematic cu cele tehnice, inginerești legate de implementare. A iniţiat domeniul VLSI signal processing în Romania care apoi s-a extins la VLSI algorithms and Architectures; în cadrul acestui domeniu a fost introdusă în lucrarea din revista IEEE Transactions on Circuits and Systems-I o noua abordare care permite tratarea sinergetică a problemelor la nivel algorithmic, architectural şi de implementare care s-a extins pe mai mult de 20 de ani; ea permite rezolvarea unor probleme dificile, cu foarte bune rezultate, ce a permis publicarea în cele mai prestigioase reviste din lume (IEEE Trans. On CAS I, IEEE Trans. On CAS II(2 lucrari), IEEE trans. on Signal Processing (2 lucrari), IEEE Signal Processing Letters).

A fost membru sau a coordonat peste 15 granturi din care la 4 a fost director de grant. Este conducator de doctorat din anul 2013 cand a obţinut abilitarea după criteriile Funeriu considerate dificile dar pe care le-a depăşit în mare masură  (I1=8,538(4) ; P=14,578(2) ; C=34,98(5)-în paranteză fiind valorile impuse).

A participat ca membru în comisii de doctorat şi de abilitare la Universiatatea Politehnica Bucureşti și a fost expert evaluator ARACIS si UEFISCDI (Granturi PD,TE si PCCA).