Prof. univ. dr. ing. Adrian A. Adăscăliței

1390

 

MEMBRU DE ONOARE

  •  Electrotehnică – Energetică
  • 10 septembrie 1952

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

 Adrian A. Adăscăliței s-a născut în Sascut-Târg, județul Bacău, România, la 10 septembrie 1952.

A obținut Diploma în inginerie electrică (1976) și Diploma de doctor în informatică (2001), conducător Prof. Dr/ Ing. Dan Gâlea, la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iași, România. Subiectul tezei sale de doctorat (realizarea unui curs de e-learning privind Compatibilitatea electromagnetică) a fost stabilit de profesorii Frédéric de Coulon și Michel Ianoz, în contextul cooperării cu Swiss Federal Institute of Technology Lausanne, EPFL. A fost membru al Facultății de Inginerie Electrică, la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ Iași din 1982 (asistent 1982, șef de lucrări 1990, conferențiar 2003, profesor 2016), unde a predat cursuri de: teoria circuitelor electrice, teoria câmpului electromagnetic, compatibilitate electromagnetică, electrotehnică, analiza asistată de calculator a circuitelor electrice. Dr. Adăscăliței a predat și cursuri la Departamentele de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași și al Universității Tehnică „Gh. Asachi” Iași, la disciplinele: didactica disciplinelor de inginerie, instruire asistată de calculator, tehnologii informatice și de comunicații (TIC) în învățământul ingineresc. Este autorul (și coautorul) a unsprezece cărți (două în limba engleză) despre subiecte de inginerie electrică și e-learning.

A publicat, de asemenea, lucrări în domeniile de cercetare: e-learning, educație asistată de calculator în inginerie electrică și compatibilitate electromagnetică.

Din 2002 până în 2014 a fost implicat în mai multe proiecte ale Uniunii Europene, în special cu Regatul Unit, Franța, Italia, Germania, Finlanda, Olanda, Austria, Danemarca, Spania, Suedia, Norvegia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Estonia, Grecia, România și Moldova în domeniile e-learning și compatibilitate electromagnetică.

A fost co-președinte pentru Conferința Națională de Învățământ Virtual, CNIV, și pentru International Conference on Virtual Learning, ICVL, organizate de Universitatea din București și Ministerul Educației, România.

A participat la conferințe internaționale, organizate de: Societatea Internațională pentru Pedagogie Inginerească (Internationale Gesellschaft für Ingenieurpädagogik–IGIP), Societatea Europeană pentru Formarea Inginerilor (Société Européenne pour la Formation des Ingénieurs—SEFI) și IEEE Telepresence, cu lucrări de cercetare despre tehnologii e-learning aplicate educației inginerești.

A fost redactor-șef al revistei „Iasi Polytechnic Magazine, Book and Software Reviews (secție a Buletinului Institutului Politehnic din Iași), între anii 1989-2010.

Publicațiile recente de cercetare se concentrează pe: e-learning utilizată în  educația inginerilor, Blended Learning, Laboratoare Virtuale, cursuri online cu acces liber (MOOC), resurse educaționale gratuite (OER), electrotehnică, compatibilitate electromagnetică.

http://orcid.org/0000-0001-7148-3343

https://cv.hal.science/adrian-adascalitei

(https://hal.science/search/index?q=adrian+a+adascalitei)