Invitatie UGAL INVENT 2023

2337

Stimați Cercetători şi Inventatori

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați şi Black Sea Universities Network, în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR), Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul Naţional de Inventică Iaşi, Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) şi Forumul Inventatorilor Români (FIR), cu sprijinul Primăriei Municipiului Galaţi vă invită să participaţi la a șasea ediţie a Salonului Inovării și Cercetării UGAL INVENT, care se va desfășura în perioada 9-10 noiembrie 2023.

Pentru a participa la Salon, expozanții trebuie să completeze şi să trimită formularul de înscriere, care are rol de cerere de participare, la adresa cercetare@ugal.ro până la data de 2 octombrie 2023. Acestea vor fi înregistrate în ordinea primirii lor, în funcție de locurile disponibile. Până la data de 16 octombrie 2023, expozanţii trebuie să trimită și posterul (format .pdf) la adresa cercetare@ugal.ro, pentru a fi jurizat. Formularul de inscriere şi posterul vor fi publicate în volumul Salonului Inovării și Cercetării UGAL INVENT 2023, ISBN în curs de solicitare.

În cadrul acestui eveniment vor fi înscrise cercetări, inovații și invenții din domeniile:

  • Mecanică – Motoare – Mașini – Utilaje – Procedee industriale – Metalurgie;
  • Informatică – Calculatoare – Electronică – Electricitate – Mijloace de comunicare;
  • Instalații sanitare – Instalații de ventilare – Instalații de încălzire și răcire;
  • Mijloace de transport – Automobile – Nave – Avioane;
  • Agricultură – Horticultură – Grădinărit;
  • Protecția mediului – Energie;
  • Alimente – Băuturi – Cosmetice – Materiale pentru igienă – Medicamente;
  • Medicină – Chirurgie – Ortopedie;
  • Metode și materiale pentru învățământ;
  • Sport – Petrecerea timpului liber;
  • Publicitate – Imprimerie – Ambalaje – Ambalare.

La Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT pot participa institute de cercetare, universități, societăți comerciale, întreprinderi, asociații, organizații de stat și private, persoane fizice, care prezintă cercetări, invenții și inovații. Acestea, vor fi grupate și prezentate în volumul Salonului Inovării și Cercetării UGAL INVENT 2023, în funcție de domeniul în care au fost înscrise.

Creaţiile dumneavoastră vor fi evaluate de membrii Juriului Salonului Inovării și Cercetării UGAL INVENT şi se vor premia cu trofee şi medalii.

Am fi extrem de onorați dacă ați da curs invitației de a vă alătura demersului nostru de a strânge alături, la acest eveniment, cât mai mulți inventatori, care să prezinte celor interesați rezultatele muncii lor.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să consultați: www.invent.ugal.ro. Programul Salonului va fi transmis în timp util.

Cu stimă,

Cătălin Fetecău

Preşedintele Salonului UGAL INVENT

Formular Inregistrare Inventie 2023

Formular Inregistrare Tema cercetare 2023

Model poster UGAL INVENT 2023