-
MEMBRU DE ONOARE
- Construcții și Urbanism
- 25 octombrie 1925
EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
Născut la data de 25.10.1925 in Rocşoreni, judeţul Mehedinţi. A absolvit liceul in 1945 in Turnu Severin. In 1950 a absolvit Facultatea de Construcţii a Institutului Politehnic „Gh. Asachi”. In 1963 a absolvit şi Facultatea Tehnico – Economică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. Activitatea profesională depusă pe parcursul a 63 de ani poate fi sintetizată după cum urmează : – activitate de proiectare: 4 ani – Grup tehnic de proiectare şi Tehnică Nouă din Trustul de Construcţii Energetice şi ISPH ; – activitate de execuţie in domeniul investiţiilor pe mari şantiere, 23 ani; – demnitar in Guvernul Romaniei, 16 ani; – activitate de consultant. Activităţi conexe in organisme ale statului: – preşedintele Părţii Romane in Comisia Mixtă Romano-Jugoslavă pentru Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie (SHEN) Porţile de Fier ; – Comisia Interdepartamentală pentru Porţile de Fier ; – imputernicit al Guvernului R.S.Romania in Comisia Romano-Sovietică pentru Nodul Hidrotehnic Stanca Costeşti ; – Preşedintele Părţii Romane in Comisia Mixtă Romano-Bulgară pentru eficientizarea Sistemului Hidroenergetic Tr.Măgurele Nicopole. Primele mari realizări au apărut foarte devreme, de la debutul in carieră, şi sunt legate de activitatea dansului in Ministerul Energiei Electrice, unde, in calitate de inginer şef şi apoi de şef de complex de şantiere, a condus construcţia termocentralelor de la Paroşeni, Oradea şi Craiova şi a staţiilor electrice Timişoara, Reşiţa, Rovinari.
Contribuţiile remarcabile de excelent inginer constructor şi le-a adus domnul Nicolae Mănescu la realizarea complexului energetic şi de navigaţie Porţile de Fier I. In perioada 1963-1972, ca director general al IE Porţile de Fier I, a pregătit acordurile şi convenţiile romano-iugoslave, a asigurat proiectele elaborate de institutele de specialitate romane şi iugoslave, actele normative romane pentru exproprieri, pentru realizarea investiţiilor de către intreprinderi din ţară şi pentru importuri şi a participat la execuţia lucrărilor de pe şantierul Porţile de Fier. A fost membru şi preşedinte al Părţii romane in Comisia romano-iugoslavă pentru Porţile de Fier I, in comisia interguvemamentală romană pentru Porţile de Fier, preşedintele Părţii romane in Comisia romano-bulgară pentru hidrocentrala Tumu Măgurele-Nicopole. Inginer prin vocaţie, s-a afirmat la realizarea şi a altor construcţii deosebite. Astfel, a conceput executarea turnurilor de răcire hiperbolice cu cofraje caţărătoare la CET Paroşeni şi a coşurilor de fum cu cofraje glisante la CET Craiova. Responsabilităţile de ordin administrativ au fost o consecinţa directă a afirmării pe plan tehnic. In perioada 1974-1990 a avut funcţii de ministru al energiei electrice, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Apelor, adjunct al ministrului construcţiilor, adjunct al ministrului energiei electrice, inspector general de stat, consilier al ministrului energiei electrice, director in MEE, director la ISPE etc.
L-am intalnit in mai multe imprejurări, fie cand făceam studii expermentale pe Şantierul Porţille de Fier, fie cand participam la lucrări coordonate de Ministerul Construcţiilor Industriale, fie cand INCERC avea colaborări cu ISPE, fie cand INCERC avea contacte cu Inspectoratul General de Stat pentru Investiţii şi Construcţii. De fiecare dată am fost plăcut impresionaţi de competenţa tehnică, de deschiderea spre căutarea in colaborare de soluţii adecvate, de comportarea constructivă şi colegială. Privită pe ansamblu, activitatea pe plan profesional a d-lui ing. Mănescu poate fi apreciată ca o contribuţie reală şi utilă, deosebită, la dezvoltarea activităţii de construcţii şi poate justifica primirea sa in cadrul membrilor de onoare ai Academiei de Ştiinţe Tehnice din Romania.