Ing. Mihai-Victor Rohan

2516
  •   MEMBRU ASOCIAT
  •      Inginerie chimică
  •  www.cirom.ro/
  •  21 iulie 1945

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Născut la 21.07.1945 în Cluj. Am terminat Liceul Andrei Saguna din Brașov în 1963 și Facultatea de Electromecanică – Brașov în 1968. După terminarea facultății, am fost repartizat la Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Materiale de Construcții, devenit ulterior Ceprocim, unde am lucrat până în 1989. Am îndeplinit diverse funcții în engineering pentru fabrici de ciment – Câmpulung, Hoghiz, Deva, Tasca-Bicaz, și în străinatate la Kakanj (Jugoslavia), Attok (Pakistan), Shekh – Said (Siria), Sinajar (Ira), Assiut (Egipt). În perioada 1989-1990 am fost director la Centrala Cimentului. În perioada 1990-1997 am fost Director General la Romcim – primul holding industrial cu 4 fabrici de ciment. Ulterior, în perioada 1997-1999, am fost CEO la Casial Deva (grupul Lasselsberger – Austria). În perioada 2000 – 2010 am fost CEO la Carpatcement (Grupul HedelbergCement – Germania), iar în perioada 2010-2012 președinte al CA al Carpatcement. În prezent sunt Președintele Patronatului din Industria Cimentului – Cirom. Am avut funcția de președinte al Patronatului din Ciment – Cirom din 1990 și până în prezent; de asemenea președinte al Patronatului din Materiale de Construcții – Patromat și vicepreședinte al Confederației din Industrie, Agricultura și Servicii – Conpirom (la nivel național). Am avut activități de colaborare în organizarea și susținerea conferințelor științifice Consilox în domeniul științei silicaților, am prezentat materiale și am susținut financiar organizarea, precum și multe teme de cercetare aplicată. Am susținut, din anul 2000 și până în prezent, organizarea stagiillor de practică în producție a studenților din domeniul nostru și internship anual pentru 3-5 studenți din anii terminali.