Dr.ing. Gheorghe Ivănuș

2624
  • MEMBRU DECEDAT
  •      Inginerie chimică
  •  26 iulie 1931

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Gheorghe Ivănuş, n.26 iulie 1931,com. Marghia, jud.Argeş; Absolvent al Liceului Teoretic I.C.Brătianu din oraşul Piteşti (1950) şi al  Instititului de Petrol şi Gaze din Bucureşti, Facultatea de Tehnologia Petrolului şi Petrochimie (1956), cu Diploma de Merit. Stagiul de  producţie l-a efectuat timp de 4 ani , în perioada 1956 – 1960 la Rafinaria nr 7 Brazi , unde a lucrat ca Şef de Instalaţie Distilare atmosferică a ţiţeiului şi apoi inginer operator în cadrul Instalaţiei de Cracare termică , instalaţie care la acea vreme avea cel mai ridicat grad de complexitate din rafinăriile româneşti .În anul 1960 s-a transferat  la Rafinaria nr 7 Brazi la institutul de proiectare IPROCHIM din Bucureşti  unde a lucrat pâna în anul 1994 .În această perioadă a lucrat direct în proiectarea tehnologică de bază – Basic Engineering – activitate care s-a materializat în elaborarea schemelor tehnologice de proces şi în dimensionarea utilajelor tehnologice , plecând de la datele de cercetare furnizate de institutele de cercetare din ţară s-au obţinute în cadrul unor contracte cu licenţiatori din străinătate , sub formă de Know-How .Astfel , în această perioadă a lucrat direct în proiectare îndeplinind următorele atribuţii :  Şef de proiect tehnolog,  Şef de proiect complex , Inginer şi Şeful Consiliului Tehnico-Stiinţific al Departamentului Petrochimic din IPROCHIM(1985-1993). Doctor inginer în petrochimie(1979),cu lucrarea ”Cinetica pirolizei amestecului de hidrocarburi”.A fost distins cu Premiul Gh. Spacu al ACADEMIEI  în anul 1980 , pentru lucrări ştiinţifice şi brevete din domeniul petrochimiei . Din anul 1970 a fost  expert UNIDO Viena , în probleme de inginerie petrochimică , perioadă în care a publicat mai multe lucrări tehnico-stiinţifice şi a efectuat mai multe misiuni in străinatate în calitate de expert UNIDO . Intre (1980-1992) a activat ca Profesor Asociat la  Institutul Politehnic din Bucureşti la  Facultatile de Chimie Industriala – Catedra de Inginerie Chimica , ca titular al cursului Proiectarea şi Montajul Instalaţiilor Chimice, curs publicat apoi în1999 sub denumirea – Introducere in Ingineria Schemelor Tehnologice şi în cadrul Catedrei de Polimeri – a predat cursul de Materiale Compozite la cursuri de zi , în perioada 1988-1992. A condus, de asemenea, cca 20 proiecte de diplomă , repartizate de conducerile catedrelor la care a activat , pe parcursul anilor 1985-1990 . Este cercetător principal grad I. Din anul 1994-prezent este şi  acţionar unic şi la SC Global Partener Com srl – firmă de inginerie tehnologică pentru prelucrare ţiţei şi petrochimie . În paralel cu activitatea de proiectare propriu zisă, a efectuat cercetări ştiinţifice cu baza experimentală de laborator şi pilot de industrie , ale căror rezultate au fost publicate în reviste din ţară şi din străinătate ,  în domenii cum sunt : cinetica şi termodinamica pirolizei hidrocarburilor pure şi a amestecului acestora , influenţa asupra vitezelor de reacţie şi a distribuţiei de produse, conversiei totale si randamentului în produsele dorite ,conversia metanolului la olefine inferioare –etilena şi propilena –pe catalizatori de tip zeolitic ZSM, piroliza catalitică a hidrocarburilor ,sinteza izoprenului ,analize de risc etc. Publicaţiile sale au avut ca obiect : flexibilitatea de operare a instalaţiilor chimice , optimizarea fluxului de materiale , stabilirea unor criterii pentru construcţia schemelor tehnologice de proces , aplicarea metodei termodinamice pentru economia de energie etc. Aspectele teoretice ale acestor preocupări au făcut obiectul cărţilor publicate  : Ingineria stratului fluid şi Calculul proprietăţilor fizice ale gazelor şi lichidelor . Unele rezultate ale preocupărilor din domeniul ingineriei stratului fluid au fost prezentate la Cel de al IV Congres Mondial de Inginerie Chimică (1991). Unele rezultate ale cercetărilor efectuate au făcut obiectul înregistrării a 10 brevete în ţară şi în străinătate în domenii cum sunt: piroliza hidrocarburilor , obţinerea izopropilbenzenului, polimerizarea izoprenului, obţinerea cauciucului etilenă – propilenă şi altele.