Dr. ing. CS II Emil Tudor

1353
  •   MEMBRU ASOCIAT
  •   29.06.1969
  •   Electrotehnică, Energetică

Emil S. TUDOR s-a născut la Buzău, România în 1969. A primit diploma de inginerie și doctoratul în inginerie electrică de la Universitatea „Politehnica” din București (UPB), București, România, în 1993, respectiv, în 2006.

Sarcinile sale de cercetare inițiale au fost realizate în cadrul companiei cu profil de de cercetare și dezvoltare ICPE SAERP S.A. București, unde a evoluat de la inginer la cercetător senior, cu rezultate în dezvoltarea și producerea echipamentului de tracțiune pentru vehicule electrice (30 de prototipuri de troleibuze și tramvaie). Aceastea includ, dar fără a se limita la variatoare de curent continuu, invertoare și convertoare auxiliare. Principalul său rezultat de cercetare a fost proiectarea unei unități de control electronic pentru vehicule precum tramvaiul, troleibuzul și autobuzul electric. Din mai 2017 a fost promovat în funcția de director general al ICPE SAERP S.A. Începând cu luna iunie 2018 este șef al Laboratorului de Mașini și Acționări Electrice din cadrul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (INCDIE ICPE-CA) București. A publicat peste 60 de lucrări științifice, o carte și 13 brevete privind echipamentele de tracțiune pentru vehicule electrice. Interesele sale de cercetare includ tehnici de control pentru vehicule electrice, dimensionarea bateriilor de tracțiune pentru vehicule, încărcătoare de baterii, supercapacitoare, variatoare de curent continuu și invertoare de curent alternativ, optimizarea proiectării, diagnosticarea și analiza defectelor pentru acționările electrice. Mentor și formator pentru numeroși specialiști în inginerie electrică, prin consilierea acestora la realizarea lucrărilor practice, de licență și de master.

Dr. Tudor este membru al European Power Electronics and Drives Assoc. (EPE), al IEEE și al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR).