Dr.ing. Cristian Suteanu

1770
  • MEMBRU CORESPONDENT
  •      Ingineria Petrolului, Minelor și Geonomiei
  •  29 august 1958

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Alexandru Cristian Şuţeanu: n. 29 august 1958, Bucureşti. Studii universitare la Bucureşti (Institutul Politehnic, 1983). Activitate în domeniile analizei de semnal şi autodiagnozei calculatoarelor (1983-1990), analizei şi modelării sistemelor complexe şi interacţiunii om-mediu; aplicaţii privind aspecte geodinamice şi geomorfologice (1990-2002; teza de doctorat la Institutul de Geodinamică al Academiei Române în 1997). Masterat în Filosofia Culturii la Universitatea Bucureşti, 1999. Activitate didactică începând cu 1990 în geodinamică, analiza şi modelarea geosistemelor, hazarde naturale, dinamica informaţiei. Din 2002 predă la Saint Mary’s University, Halifax, Canada, unde este conferenţiar la catedrele de Geografie şi de Studiul Mediului. Cercetări privind analiza şi modelarea geosistemelor, hazarde naturale, dinamica informaţiei. Peste 100 de lucrări publicate şi prezentate la conferinţe internaţionale. Predă, de asemenea, la Universitatea Tehnică din München, cu care colaborează pe teme de caracterizare a pattern-urilor.