Despre doctorat si doctoranzi la Facultatea de Electrotehnica din Craiova

1488
CUVANT INAINTE: „Despre Doctorat si Doctoranzi la Facultatea de Electrotehnica din Craiova” vrea sa fie o carte-document. O carte trebuie sa transmita un mesaj. O carte-document transmite un mesaj dar contine si informatii concrete, date calendaristice referitoare la evenimente, nume de oameni. Mesajul dintr-o carte este, de cele mai multe ori, implicit dar poate fi descoperit de fiecare cititor si poate sa coincida sau nu cu mesajul pe care a vrut sa-l transmita autorul. Mi-am propus sa adun intr-o carte informatii-document pentru a marca astfel 65 de Ani de invatamant electrotehnic la Craiova, pentru a marca 50 de Ani de la infiintarea Universitatii din Craiova si a facultatilor de inceput, printre care si Facultatea de Electrotehnica. Una dintre componentele activitatii universitare este doctoratul, perfectionarea prin doctorat, cercetarea doctorala, scoala doctorala. Organizarea activitatii de doctorat intr-o Universitate, intr-o Facultate arata, printre altele, valoarea corpului didactic si aspiratiile intitutiei in constelatia Lumii stiintifice. De-a lungul timpului mi-am pus, sistematic, intrebarea: Cum s-a ajuns aici? Mi-am pus aceasta intrebare fie ca am analizat sistemele tehnice, fie ca am analizat evolutia relatiilor interumane. Mi-am pus aceasta intrebare inainte de a incepe sa scriu cartea Despre Doctorat si Doctoranzi la Facultatea de Electrotehnica din Craiova. Documentandu-ma am constatat ca, la inceput, romanii au mers departe de casa pentru a gasi izvorul invataturii de carte. A fost Generatia I. Mai apoi izvorul invataturii de carte a fost adus la lumina chiar in Scolile romanesti, in Universitatile de acasa. A fost Generatia a II-a care, la randul ei, a pregatit Generatia a III-a. Asa s-a intamplat si la Scoala de electrotehnica din Craiova, la Universitatea din Craiova. Cartea-document Despre Doctorat si Doctoranzi la Facultatea de Electrotehnica din Craiova dovedeste ca doctoratul la Scoala de electrotehnica din Craiova a ajuns la a IV-a Generatie. Capitolul „Arc peste timp. Gandurile de azi ale doctoranzilor de ieri”, l-am introdus din dorinta de a afla raspunsul la intrebarea „Cum s-a ajuns aici?”. La inceput am vrut ca, pornind de la experientele particulare, sa gasesc un singur raspuns general. In final am considerat ca este mai bine sa las raspunsurile fiecarui „doctorand de ieri” asa cum le-a formulat fiecare. Le-am insirat in ordinea sustinerii Tezei. Am vrut ca, in felul acesta, cititorul sa parcurga numai „gandurile” doctoranzilor de ieri, iar daca vrea poate sa-l identifice. Autorul