Dr.ing.Cercet.I Dumitru Doru Palade

3034
  •  MEMBRU TRECUT IN ETERNITATE
  •      Inginerie mecanică
  •  01 noiembrie 1937

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Dumitru Palade, n.01 noiembrie 1937, Bucureşti. După absolvirea studiilor liceale (liceul Aurel Vlaicu -1957), urmează cursurile Institutului Politehnic Bucureşti, facultatea mecanică, secţia maşini hidraulice şi pneumatice, pe care o absolvă în anul 1959, cu o lucrare de diplomă referitoare la utilizarea energiei eoliene pe platou montan şi sistem hidroenergetic de stocare şi recuperare energie. Stagiul în producţie îl face la uzina de pompe “Aversa” din Bucureşti, iar din1962 este  cercetător la secţia de cercetare-dezvoltare a întreprinderii Automatica (din 1963 devine Institutul de Cercetare Proiectare pentru Automatizări (IPA) Bucureşti. Se remarcă prin realizarea pentru prima dată în ţară, a unui sistem de protecţie pe gaz metan a cazanelor Vuia, în cazul căderilor de presiune, prin conceperea unui dispozitiv electromagnetic autopilotat. Parcurge toate treptele gradelor ştiinţifice până la şef de laborator. Participă în colectivul de specialişti care a fundamentat şi a prelucrat licenţele Hokushin şi Kent-Tiegy, ce au asigurat intrarea în fabricaţie a întreprinderilor FEA Bucureşti şi FEPA Bârlad. În 1967 conduce colectivul care a asimilat licenţa Gulde Regelarmaturen, pentru organe de execuţie cu comandă pneumatică, puse în fabricaţie la UPET Târgovişte. Din 1971 este şef de secţie cercetare la Centrul de Cercetare pentru Mecanică Fină-Bucureşti, unde pune bazele concepţiei şi fabricaţiei de aparate de măsurare şi control neelectrice, familii de traductoare releu, termostate, presostate, manometre, termomanometre, diverse mecanisme de orologerie industrială, mijloace de control dimensional, inclusiv control activ, toate acestea stând la baza creerii şi dezvoltării Întreprinderii de Mecanică Fină Buc. Între 1976-1978 conduce colectivele mixte de cercetare-producţie care asigură know-howul şi tehnologia pentru noile uzine puse în fabricaţie – IAMC Vaslui, IOI Arad, ISEH Focşani, ISAS Paşcani, IM Bistriţa, IAMU Blaj. Din anul 1980 devine director ştiinţific, iar în anul 1982 este numit director general al Centrului de Cercetări devenit Institutul de Cercetare şi Inginerie Tehnologică pentru Mecanică Fină, Scule şi Elemente Hidropneumatice. Din 1991 pune bazele Uniunii Patronale a Unităţilor de Cercetare-dezvoltare-proiectare, organism profesional reprezentativ care a jucat un rol decisiv în protejarea acestui domeniu şi unde a deţinut permanent o poziţie în conducerea acestui organism. În perioada 1991-1992 este numit prin hotărâre de guvern, secretar general al Colegiului Consultativ pentru Cercetare-dezvoltare, organism care elaborează primele programe C/D de după 1989. În anul 1992 este numit Ministru al Cercetării şi Tehnologiei, organizând pentru prima dată în România un minister cu acest profil, destinat să reformeze întregul sistem de cercetare-dezvoltare şi să salveze pe cât posibil potenţialul tehnico-ştiinţific al ţării, în perioada de tranziţie. În perioada 1992-1996 a condus colectivele de experţi ce au elaborat actele legislative şi normativele după care se conduce şi astăzi domeniul C/D şi care au stat la baza procesului de aderare la UE, dosarul 17 “Ştiinţă şi Cercetare” fiind semnat de Comunitatea Europeană, printre primele patru documente, în 1999. După 1996, revine în cadrul institutului, devenit Institutul Naţional de Cercetare-dezvoltare Mecanică Fină pe post de consilier, director general şi director ştiinţific. Face parte din Colegiul Consultativ pentru C/D de pe lângă MEdC, fiind preşedintele Comisiei 9 “Aerospaţială”. Activitatea didactică a început-o în anul 1973 parcurgând toate gradele universitare la catedra de Mecanică Fină a Universităţii Politehnica din Bucureşti, fiind pe rând preparator, asistent, şef lucrări, conferenţiar, profesor, iar din anul 1999 titularul cursului “Senzori şi Traductoare”, la specialitatea Mecatronică. În perioada 1978-1985, efectuează stagiul de doctorantură în specialitatea mecanică fină, teza de doctorat referitoare la studiul elementelor elastice de măsurare de tip silfon, fundamentează în premieră mondială erorile funcţiilor statice şi dinamice la aceste elemente în funcţie de materialul utilizat. Activitatea publicistică a constat în numeroase articole de specialitate publicate în periodice din ţară, comunicări la diverse reuniuni tehnico-ştiinţifice din ţară şi străinătate, 6 cărţi în calitate de coautor (un premiu al Academiei Române), un curs pentru uzul studenţilor. Este autor/coautor a 18 brevete de invenţii, din care două medaliate cu aur la saloanele internaţionale de profil; este titular al juriilor saloanelor de inventică şi tehnologii noi de la Geneva şi Bruxelles.