Dr.ing. Constantin Roibu

3272
  • MEMBRU TITULAR
  •      Inginerie chimică
  •  16 mai 1952

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Constantin Roibu, n. 16 mai 1952, comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea; Bacalaureat în anul 1971 al Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu din  Râmnicu Vâlcea; Absolvent al Facultăţii Tehnologia şi Chimizarea Petrolului din Ploieşti, specializarea Tehnologia Prelucrării petrolului, promoţia 1977. Doctor în chimie (1999) cu teza de doctorat „Contribuţii la sinteza, condiţionarea şi aplicarea unor produse noi în domeniul stimulării şi protecţiei plantelor”. Stagii şi specializări :1994-Managementul în afacerile economice, 1999-Managementul în afacerile economice,2002-Stagiu de pregătire şi formare în domeniul proiectării şi implementătii sistemului calităţii în organizaţii conform standardului internaţional ISO 9001:2000,2005 – Metode şi proceduri specifice de prevenire şi combatere a actelor de corupţie în instituţiile publice şi unităţile economice. Activitate profesională: inginer chimist stagiar la Combinatul Petrochimic “Solventul “ Timişoara(1977), inginer CIPA Rm.Vâlcea-Secţia Pesticide II(1977-1984),şef Secţie Pesticide II(1984–1987),Director Uzină Pesticide(1987-1990),Manager al societăţii Comerciale  Oltchim SA  Rm. Vâlcea(1991-2001),Preşedinte al Consiliului de Administraţie (2001-2007).În urma demarării programului de modernizare-dezvoltare s-au pus în funcţiune mai multe instalaţii:1991-Instalaţia de polieteri pentru spume rigide;1992- Produse tensioactive pentru formulări pesticide; 1993-Instalaţia de producere a esterului 2-etil hexilic al acidului 2,4 D (Oltisan); 1993- Instalaţia de formulare pesticide; 1994 –Instalatia de ambalare automata aPVC la saci mici1995- Instalaţia de producţie ambalaje de volume mici (0,5/1/5l) 1995-Instalaţia de ambalare automată pesticide;1996-Instalaţia de producţie panouri celulare din PVC, tip PANPLAST; 1996- Instalaţia de producţie profile din PVC pentru uşi şi ferestre, RAMPLAST;1997- Instalaţia de producere panouri termoizolante tip sandwich,  OLTPAN; 1997-Instalaţia de formulare pesticide sub formă de suspensii concentrate şi emulsii apoase (suspo-emulsii); 1999- Modernizarea instalaţiei de obţinere Oxo-alcooli;1999- Instalaţia de producere apă oxigenată; 2000- Modernizarea instalaţiei de Electroliză cu difragmă prin trecerea la procedeul cu membrană schimbătoare de ioni;2000- Instalaţia de concentrare sodă caustică şi obţinerea de sodă fulgi;2000- Instalaţia de ardere rezidii clorurate cu recuperarea de energie termică şi acid clorhidric; 2001- Modernizarea instalaţiilor de tratare şi demineralizare apă;2002- Instalaţie de plastifianţi-dioctilftalat; 2000-Modernizarea instalaţiei de polimerizare prin trecerea la sarjarea caldă2002-Modernizarea instalaţiei de polimerizare prin golirea sub presiune a autoclavelor2004- Instalaţia de anhidridă ftalică; 2004- Instalaţia de soda caustică perle;2005- Modernizare şi mărire capacitate instalaţia de propenoxidetc etc.A reuşit afilierea societatii OLTCHIM la mai multe asociaţii si organisme  specializate în domenii de activitate de interes comum:2005-afilierea la ANEIR –Asociatia Nationala a exportatorilor şi importatorilor din Romania,2005-afiliarea la ASPAPLAST-Asociaţia Patronală a Prelucrătorilor de Mase Plastice,2007-membru al ECVM-European Council of Vinyl Manufactures. Activitatea ştiinţifică: preocupări în următoarele direcţii:realizarea unor tehnologii pentru recuperarea de produse utile din reziduuri,obţinerea de noi sortimente de polieteri polioli,realizarea unor tehnologii pentru îmbunătăţirea calităţii produselor finite. A publicat 2 cărţi şi o broşură,fiind autor şi coautor la 48 brevete de invenţie şi  la încă 10 cereri de brevete de invenţie,129 de lucrări prezentate la simpozioane sau congrese în ţară şi străinătate.Premii şi distincţii:Premiul Român pentru calitate “J.M.Juran”(2000),Trofeul Român de Calitate(2001),certificatul “Recognised for Excellence in Europe”  (2005) etc. Este membru al:Uniunii Generale a Industriaşilor din România, preşedintele Filialei UGIR Vâlcea;Asociaţiei Generale a Inginerilor din România;Societăţii de Chimie din România etc.