Eugeniu George Dorin Deciu
Prof.univ.dr.ing.
Membru trecut în eternitate al secției Inginerie Mecanică
MEMBRU TRECUT ÎN ETERNITATE
Inginerie Mecanică
06 octombrie 1931- 25 februarie 2002

Biografie
S-a născut la 6 octombrie 1931 în București. A urmat cursurile școlii primare „Sfântul Iosif” din București (1938 – 1942), Colegiul Național „Sfântul Sava” din București (1942 – 1950), Institutul Politehnic din București, Facultatea de Mecanică, Secția Mașini de forță, Grupa Mașini și utilaje hidropneumatice (1950 – 1954). Inginer Mecanic cu diplomă de merit (1955), Doctor inginer în specialitatea Mecanică Tehnică în anul1979 cu teza „Contribuții la studiul privind mecanica fenomenelor de deformare a corpurilor cu proprietăți vâscoplastice”, conducător științific academicianul Radu Voinea.
- După absolvirea facultății a fost angajat ca inginer stagiar la I.I.S. Centrifuga din București (1954–1955), cercetător științific la Institulul de Mecanică Aplicată „Traian Vuia” al Academiei Române (1955-1963).
- Și-a început activitatea didactică la Institulul Politehnic din București ca asistent (1963–1969) și a continuat ca șef de lucrări (1969 –1982), conferențiar (1982–1990), profesor universitar confirmat(1993–2001). A predat cursuri și a condus seminarii la disciplinele de Mecanică, Mecanică și Rezistența materialelor, Vibrații mecanice. La filiera germană a Departamentului de Științe Inginerești a predat cursurile de Mecanică și Dinamica mașinilor. A fost bursier DAAD la Technische Universität Darmstadt (1991, 1993) și a efectuat vizite de documentare la universitățile T.U. Darmstadt și T.U. Dresda.
- A desfășurat activitate de cercetare științifică atât în cadrul Institutului de Mecanică Aplicată cât și în cadrul Institutului Politehnic București. A abordat un domeniu foarte larg de probleme, în care aduce contribuții, cuprinzând: așchierea metalelor, laminarea metalelor, studiul mașinilor, acționări hidraulice ș.a.
- A elaborat, singur sau în colaborare, peste 150 lucrări de specialitate publicate în reviste din țară sau din străinătate. A publicat zece lucrări didactice universitare, a colaborat la elaborarea a două standarde și a obținut trei brevete de invenție.
- Lucrări publicate: „Mecanică” și Elemente de vibrații mecanice la Editura Tehnică în anul 1973, în colaborare cu Marin Rădoi, „Elemente de vibrații mecanice” la Editura Tehnică în1973, împreună cu Marin Rădoi și Dumitru Voiculescu, „Vibrațiile neliniare cu aplicații în ingineria mecanică”la Editura Acadeniei Române în 2002, cu Mihai Bugaru și Cristian Dragomirescu și „Technische Mechanik” la Editura Alma în 2009 în colaborare cu Radu Voinea și Cristian Dragomirescu. A colaborat la traducerea în limba română și publicarea la Editura Tehnică în anul 1998 a lucrărilor: „Dübbel.Manualul inginerului mecanic. Fundamente” și „Hütte. Manualul inginerului mecanic.Fundamente”.
- A fost membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România din anul 1998 și membru fondator al Societății Române de Acustică din 1994
- Profesorul doctor inginer Deciu Eugeniu George Dorin, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România a decedat la 25 februarie 2002 în București.

