Valeriu V. Jinescu
prof. univ. em. dr. ing. DHC Valeriu V. Jinescu
Membru titular al sectiei Inginerie Mecanică
CANDIDATURĂ 2026 – 2030
– Preşedinte al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR)

Discurs de recepţie
Prezentarea candidaturii pentru alegerea conducerii ASTR-ului - Preşedinte -
Secția 2 – Inginerie Mecanică, membru titular
2. Candidez pentru funcția de PREŞEDINTE.
3. Contribuţii organizatorice importante, generale
– Am consolidat ASTRul ca instituţie şi ca imagine în comunitatea ştiinţifică şi – în general- în societate.
– Până de curând ASTRul nu a avut un sediu adecvat. A fost tolerat, iar apoi chiriaş în spaţiul pus la dispoziţie de AGIR ( o chirie pentru care nu aveam resursele necesare).
– În urma demersurilor efectuate la începutul anului 2026 şi cu sprijinul acordat de rectorul Radu Văcăreanu am obţinut mutarea sediului la Universitatea Tehnică de Construcţii, în Calea Plevnei nr. 59, unde avem şi adresa poştală. Între timp, în urma discuţiilor cu Rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, urmează să ne mutăm într-un spaţiu renovat pus la dispoziţie de Politehnica din Bucureşti în corpul A din Polizu.
– Am participat şi m-am implicat în acţiunea de constituire şi de demarare a activităţii Consiliului Academic Român (martie 2026), iniţiat de Academia Română, din care fac parte: Academia de Științe a Moldovei, Academia de Științe Juridice, Academia de Științe Medicale, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” şi Academia de Științe Tehnice din România.
– În vederea asigurării suportului financiar pentru unele acţiuni ale ASTR m-am preocupat personal şi am obţinut o seamă de sponsorizări prin fundaţia academiei, Vox SCIENTIUN. Trebuie remarcat meritul colegilor noştri Preşedintele de onoare Mihai Mihăiţă şi a Prof. univ. em. dr. ing. Florin Teodor Tănăsescu cărora le datorăm înfiinţarea fundaţiei.
– Am iniţiat şi realizat acţiuni pentru mărirea vizibilităţii ASTRului în:
- comunitatea ştiinţifică prin: – înfiinţarea revistei Journal of Engineering Sciences and Innovation (sunt Editorul Şef al revistei), care apare fără întrerupere de 11 ani şi cu care au fuzionat alte trei reviste. Este indexată în 6 baze de date; – asigurarea extinderii participării specialiştilor la conferinţele anuale Zilele Academiei de Ştiinţe Tehnice;
- în societate prin: – inţierea şi publicarea seriei de volume „Pagini din istoria dezvoltării industriei României”, ajunsă la al 14lea volum; – reorganizarea în totalitate a site-ul ASTR, în formă şi conţinut, astfel încât să reflecte întreaga activitate atât a academiei, ca instituţie, cât şi a membrilor academiei;- reorganizarea şi asigurarea publicării Anuarului 2025 al ASTR; – publicarea unor articole în legătură cu academia şi prin participarea activă la unele conferinţe organizate de alte academii;
Tot ceea ce am făcut a fost să adaug și să dezvolt ASTR-ul de acolo de unde l-au adus predecesorii şi anume: Preşedintele Mihai Mihăiţă și Secretarul general Florin Teodor Tănăsescu.
4. Unele activități efectuate până în prezent în ASTR pe baza obligațiilor asumate:
– Secretar științific al secției Inginerie Chimică (2000 – 2003); Președinte al secției Inginerie Mecanică (2003 – 2013); Secretar General al ASTR (2014 – 2022).
– Am participat la două conferințe anuale ale consorțiului european al academiilor, EURO-CASE: Bruxelles 2014 şi Haga 2015, pe care le-am prezentat în Univers Ingineresc (16 – 31 Ianuarie 2015 şi 16-31 Decembrie 2015);
Am:
– avut o corespondenţă vastă între 2022 şi 2026 cu membrii ASTR şi preşedinţii de secţii , cu sprijinul consilierei tehnice Simona-Eugenia Manea;
– prezentat Academia de Științe Tehnice din România în contextul Uniunii Europene (articol în Univers Ingineresc, 1-15 August 2016);
– prezentat o viziune strategică a ASTR (articol în Univers Ingineresc, 1-15 Iulie 2015);
– încurajat propunerile de tineri valoroși spre a fi promovați în ASTR (în ultimii 8 ani);
– participat, la acțiunile de respingere a propunerilor legislative ale USR-ului de subminare, până la desființare a ASTR-ului. Argumentele le-am prezentat Senatului şi Camerei Deputaților. Propunerea legislativă a USR a fost respinsă.
5. Inițiative proprii în activitatea ASTR
5.1. Activitate organizatorică
– Am conceput şi aplicat criterii clare referitoare la alegerea membrilor ASTR;
– Am individualizat o categorie distinctă a membrilor asociați, ca pepinieră pentru viitorii membri corespondenți, stimulând astfel participarea acestora la activitatea academică;
– Am recomandat şi încurajat înființarea cercurilor afiliate ASTR-ului;
– Am adus la cunoștință public faptul că „ASTR este academia elitelor inginerești” (articol în Univers ingineresc, 1-15 Februarie 2017);
– Deoarece nivelul şi calitatea inginerilor depinde de gradul de pregătire al cadrelor didactice universitare am publicat „criterii pentru evaluarea formatorilor de ingineri” (articol în Univers ingineresc, 1-15 iulie 2012).
5.2. Activități științifice și tehnice
– Am inițiat şi realizat (ASTR împreună cu sucursala AGIR Constanța) conferința „Trans- şi interdisciplinaritate în cercetarea inginerească şi tehnologie”, on-line, 20 Mai 2021;
– în numele ASTR m-am alăturat demersurilor făcute la nivelul guvernului pentru restartarea industriei petrochimice românești;
– pentru a face vizibilă în societate creativitatea inginerilor şi importanța lor pentru civilizația contemporană am publicat următoarele cărți:
-
- •„Elogiu ingineriei” (Editura AGIR, București, 2002)
- •„Creatorii civilizației” (Editura AGIR, București, 2008).
Este cunoscută sintagma „o mie de culturi, o singură civilizație”. Civilizația ultimelor două secole a evoluat datorită inginerilor, care au industrializat rezultatele cercetărilor oamenilor de știință.
De când sunt membru al ASTRului am publicat numeroase lucrări ştiinţifice în reviste de prestigiu, precum şi cărţi dedicate în domeniul ştiinţelor inginereşti (pot fi vizionate pe site-ul ASTR, la capitolul vizibilitatea ASTRului). Aş remarca doar cărţile publicate în anii în care am fost Preşedintele ASTR :
-
- •V.Jinescu, „Energonica, un capitol al ştiinţei transdisciplinar şi integrator”, Editura AGIR, Bucureşti, 2026.
- •V.Jinescu, „Critical States, Strength and Life Time of the Mater – Technical Structures, Living Organisms, Environment, NOVA Science Publishers, New York, 2024,
- •V.Jinescu, „Pagini din istoria dezvoltării industriei României”, Volum explicativ, Editura AGIR, Bucureşti, 2023, 2024.
6. Propuneri concrete pentru activitatea viitoare a Academiei de Științe Tehnice
Pornesc de la aserțiunea lui Nicolae Iorga:
„Fă ca pe unde ai trecut să fie mai bine decât înainte” şi de la misiunea ASTR-ului,
„să promoveze științele inginerești şi dezvoltarea industriei în beneficiul societății”. Îmi propun:
– crearea unui grup ASTR – AGIR pentru unirea forțelor inginerești, prin care cele două instituții să se sprijine reciproc şi să lucreze împreună în folosul societăţii;
– „întinerirea academiei” prin aducerea în rândurile ei a elitelor dintre tinerii profesioniști;
– crearea unui grup de lucru dedicat completării și menținerii la zi a site-ului, interfața directă cu societatea şi chintesență a vizibilității ASTR-ului;
– revederea şi îmbunătățirea legii, statutului și regulamentului de organizare și funcționare a ASTR şi aprobarea lor de către Parlament şi Guvern;
– elaborarea volumelor:
-
- •Resursele minerale energetice şi neenergetice ale României;
- •Priorități românești în domeniul ingineriei;
- •Idei şi realizări inginerești care au revoluționat
Pentru mărirea vizibilității ASTR-ului trimiterea celor 14 volume de „Pagini din istoria dezvoltării industriei României” la toate universitățile cu profil ingineresc şi la toate bibliotecile județene;
– promovarea importanței profesiei de inginer pentru civilizație, prin conferințe/acțiuni în cadrul cercurilor afiliate ASTR-ului, adresate îndeosebi tineretului/elevilor.
Vom reveni la propunerea şi susținerea introducerii: – şi la clasele a IX-a şi a X-a a disciplinei Educație tehnologică; ‒ în universitățile tehnice, a unei discipline (14 ore/sem) dedicată creatorilor civilizației contemporane, inginerii şi oamenii de știință;
Îmi propun:
– să extindem comunicarea şi colaborările cu Consorțiul European al Academiilor Naționale de Inginerie, Științe Aplicate şi Tehnologii, EURO-CASE, îndeosebi în cuprinsul platformelor Energie, Educație inginerească, Inovare, Bio-economie, Securitate cibernetică, Frontierele ingineriei UE – SUA ş.a.;
– să inițiem unele colaborări cu Academiile de Inginerie, Științe Aplicate şi Tehnologie din afara Uniunii Europene (SUA, Canada, Australia, China, Rusia ş.a.).
În concluzie, pot spune că toate acţiunile pe care le-am iniţiat s-au desfăşurat sub semnul eficienţei maxime, fără sonorităţi inutile, însă cu implicare şi timp personal alocat. Întreaga activitate a avut caracter de voluntariat (neremunerată). Membrii Biroului Prezidiului nu primesc salariu pentru munca lor.
Se spune că cel mai bun cadou pe care-l poţi face cuiva este timpul tău; eu l-am pus în slujba ASTRului.
7. Cât timp, săptămânal, va putea acorda activităților ASTR: atât cât va fi necesar.

