Prof.univ.dr.arh. Alexandru Gabriel Sandu

4406
MEMBRU DE ONOARE
  •      Construcții și Urbanism
  •     26 martie 1940

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

SANDU M. ALEXANDRU GABRIEL, n. 26 martie 1940 – București; Studii: Liceul Dimitrie Cantemir – București (1956); Institutul de Arhitectură din București (1962); cursul de pedagogie la Institutul Politehnic (1962); doctorat în arhitectură la I.A.I.M. din București (1977); curs de formare complementară pentru management în arhitectură și urbanism la Universitatea ,,Harding’’ S.U.A. (1996). Activitate didactică și de management în formarea arhitectului (pe toate treptele didactice) din 1962 până în 2022 îndeplinind funcția de profesor, șef de atelier și titular al disciplinei „Teoria urbanistică: doctrină urbanistică, structură urbană și compoziție urbană”; conducator a 49 de doctorate; șef al catedrei de urbanism (1982-1989), decan al facultății de urbanism (2004-2010), director al școlii de studii aprofundate (2000-2004) și rector al Institutului de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu’’ din București (1990-2000). Activitate profesională, ca autor și coautor, la 130 de lucrări de arhitectură și urbanism, pentru diferite orașe din România: clădiri socio-culturale, studii de urbanism pentru zone rezidențiale, zone centrale și parcuri, planuri de urbanism general și studii de amenajare a teritoriului; autor și coautor la 60 de lucrări de cercetare privind structura, fenomenul și forma urbană, restructurarea zonelor centrale și estetica spațiului urban; are activitate profesională în cadrul unor comisii de avizare sau a unor grupuri de elabolare pentru documente programatice de specialitate în domeniul arhitecturii și urbanismului; s-a implicat metodic și managerial în domeniul formării pentru urbanism ca fondator al Facultății de Urbanism la U.A.U.I.M. din București și a lucrat la nivel național și internațional în domeniul formării în arhitectură și urbanism. Activitate publicistică ca autor a 50 articole de specialitate, al unui curs academic original asupra teoriei structurilor urbane, a 2 volume de eseuri privind fenomenul și formarea urbană și coautor la 3 volume de studii monografice și la 3 documente internaționale privind urbanismul contemporan sau formarea în arhitectură și urbanism la 3 cărți de specialitate și la un dicționar de termeni de arhitectură și urbanism. Activitate profesională colaterală: membru al Consiliului European al Urbaniștilor, președinte fondator al Registrului Urbaniștilor din România, președinte fondator al Asociației Profesionale a Urbaniștilor, vicepreședinte fondator al Ordinului Arhitecților, co-director al Grupului European U.I.A.-UNESCO pentru formarea în arhitectură, membru al Comitetului internațional de validare a școlilor de arhitectură, membru în juriile a 2 festivaluri internaționale ale filmului de arhitectură și la 6 concursuri internaționale de arhitectură și urbanism. Distincții: titular la 4 premii anuale ale Uniunii Arhitecților și 15 premii la concursuri naționale și internaționale de arhitectură; laureat al medaliei Bienalei de Arhitectură -1994, al medaliei pentru merit a Ministerului Lucrărilor Publice -1998, laureat al Uniunii Arhitecților Polonezi -1977, al Societății Maghiare pentru Urbanism -1983, al Societății Helvetice a Arhitecților (cu butonul de argint ,,Le Corbusier’’) -1995, al Asociației Urbaniștilor din Cipru (cu butonul de argint al Nicosiei) -1998, al Societății pentru Arhitectură din China -1999, al Academiei de Arhitectură și Construcții a Rusiei- 2000, al Universității Federico II -Napoli -1992, nominalizat pentru merite al Academiei Române, titular al Ordinului Național – Serviciul Credincios în grad de comandor -2000.