-
MEMBRU TITULAR
- Secretar Filiala Cluj – Tehnologia Informației și Comunicațiilor – Calculatoare și Telecomunicații
- 19 octombrie 1951
EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
Sergiu Nedevschi, născut la 9 octombrie 1951, este profesor titular de calculatoare la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) România și director al Centrului de Cercetare pentru Prelucrarea Imaginilor și Recunoașterea Formelor. A obținut masteratul și doctoratul la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în 1975 și 1993. A beneficiat de stagii de pregătire profesională în străinătate ca bursier DAAD la Universitatea Tehnica din Braunschweig Germania precum și, la alte universități din Irlanda, Germania, Belgia, SUA.
În prezent predă Procesarea imaginilor (anul 3), Recunoașterea formelor (anul 4), Viziune Computerizată (master), Viziune Computerizataă pentru Sisteme Mobile Autonome (master).
A înființat în 1998 și a condus Centrul de Cercetare pentru Procesarea Imaginilor și Recunoașterea Formelor cu principalele cercetări și realizări în – percepția bazată pe viziune, stereo-viziune și alți senzori de profunzime, – fuziunea multi-senzor pentru percepția și reprezentarea mediului, – învățarea automata și profundă în percepție, înțelegerea scenei și planificarea comportamentului – vehicule autonome. A fost implicat în peste 84 de proiecte de cercetare, fiind coordonatorul a 64 dintre acestea. Cooperarea industrială cu jucători importanți din industria auto precum Volkswagen AG, Robert Bosch GMBH, SICK AG, Electric 80 și institute de cercetare precum VTT, INRIA, IMAR a fost realizată prin proiecte de cercetare finanțate. Este autor/coautor a 27 cărți sau capitole de carte, peste 400 lucrări științifice din care peste 110 lucrări in reviste, peste 2400 citări WoS și H-index WoS 26, și a contribuit la realizarea a peste 20 prototipuri din care unele introduse în fabricație. În cadrul proiectelor de cercetare conduse, a coordonat finalizarea a 25 de teze de doctorat.
Sergiu Nedevschi este editor asociat la IEEE Transactions on Intelligent Transportation Systems și IEEE Transactions on Intelligent Vehicles. Este editor asociat al mai multor conferințe internaționale IEEE și membru al comitetului tehnic „Self Driving Automobiles” al IEEE Intelligent Transportation Society. A fost și este – organizator sau membru în comitetele de program ale unor conferințe internaționale, – evaluator al programelor de cercetare ale Uniunii Europene: FP7, COST și CHIST-ERA, – profesor invitat, evaluator extern în comisii de doctorat și abilitare în România, Germania, Franța, Irlanda, Suedia, Pakistan, Australia, Coreea de Sud.
Responsabilități: cercetător științific la Institutul de Tehnică de Calcul filiala Cluj-Napoca (1976-1983), cadru didactic la UTCN din 1983 și profesor din 1998, director Departament Calculatoare (2000-2004), decan al Facultății de Automatică și Calculatoare (2004-2012), prorector responsabil cu Cercetarea Științifică și Infrastructura Informatică al UTCN (2012-2020). A fost Președinte al Panelului 2 Științe Inginerești al CNATDCU, membru în Consiliul General CNATDCU și este Președinte al Comisiei Calculatoare și Tehnologia Informației și Ingineria Sistemelor al CNATDCU. Din 2016 este membru în Comitetul Director al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru elaborarea Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii. În anul 2016 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.