Aurelian Stan
Prof. univ. dr. ing.
Membru trecut în eternitate al secției Mecanică Tehnică
Membru de onoare al Academiei Române
MEMBRU TRECUT ÎN ETERNITATE
Mecanică Tehnică
19 iunie 1910 – 20 iunie 2003

Biografie
Biografie
- S-a născut în 19 iunie 1910 în satul Bogzești, comuna Butnărești, fostul județ Roman. Urmează școala primară în satul natal (1916-1921) ,Liceul militar din Iași ca bursier (1921-1928), cu. bacalaureat la Liceul Internat din Iași (septembrie 1928), Școala de Ofițeri Activi de Artilerie din Timișoara ca șef de promoție (iulie 1930), Școala de Aplicații în domeniul artileriei la Fontainebleau (Franța), cu calificativ maxim. Între 1930 și 1935 este student la Universitatea din Cluj, Facultatea de Științe, secția Matematici. În anul 1935 a obținut licența în matematică cu calificativul „Foarte bine”. În perioada 1938-1939, ca bursier al Ministerului Aerului și Marinei, a urmat Școala Superioară de Fabricație Armament din Paris, obținând titlul de ofițer cu brevet tehnic. Între 1939 și 1942, ca bursier al Ministerului Apărării Naționale, a urmat Școala Politehnică din București, obținând în mai 1942 titlul de inginer electromecanic cu calificativul „Foarte bine”. În anul 1969 obține titlul științific de doctor inginer la Institutul Politehnic din București, cu teza „Contribuții la stadiul câmpului acustic în prezența unui ecran”.
- A desfășurat activitatea didactică în calitate de profesor de matematici, balistică și tehnică la Școala de ofițeri de aviație și de artilerie antiaeriană din București. Din 1946 a fost conferențiar și profesor de matematică și de rezistența materialelor la Facultatea de Textile din Școala Politehnică din București, profesor și sef al catedrei de mecanică (1948-1953) și profesor la Facultatea de chimie industrială la Institutul Politehnic din București , profesor de matematică, balistică exterioară, construcția gurilor de foc și șef de catedră la Academia Tehnică Militară (1949-1959).. Din 1975 a fost profesor consultant și conducător de doctorat la Institutul Politehnic din București în specialitățile: mecanică tehnică și acustică aplicată.
- Activitatea științifică și tehnică a desfășurat-o în special, în domeniul acusticii tehnice cuprinzând o tematică largă: acustica sălilor de spectacol, acustică subacvatică, combaterea zgomotului din aeroporturi, elaborarea de standarde în domeniul acusticii etc. A publicat peste 200 de lucrări în țară și în străinătate dintre care: Probleme de mecanică tehnică, Acustică modernă, Mecanică tehnică, Culegere de probleme de mecanică tehnică, Combaterea zgomotului și vibrațiilor, Probleme de mecanică și rezistența materialelor, Acustica mediului înconjurător. A fost mulți ani președintele Comisiei de acustică de pe lângă Secția de Științe Tehnice a Academiei Române. A organizat numeroase sesiuni de comunicări ştiinţifice şi a contribuit substanțial la redactarea și publicarea lucrărilor în „Caiete de acustică”. La Institutul Politehnic din București, la Catedra de Mecanică, a organizat un laborator de acustică cu cameră anecoică și a format și condus un colectiv de lucru.
- A fost membru al Academiei de Științe (1943), membru al Grupului Acusticienilor de Limbă Franceză (GALF) (1974), membru al Societății -de Acustică din Europa (FASE) (1976), fiind, câțiva ani, vicepreședinte al Societății. A primit medalia de argint a Societății de acustică franceze (1979) iar în 1980 a fost ales membru al acestei Societăți. A fost ales membru de onoare a Asociației Generale a Înginerilor din România-AGIR. Din 1993 a devenit membru de onoare al Academiei Române. A fost membru fondator al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) și al Societății Române de Acustică (SRA).
- Profesorul doctor inginer Aurelian Stan, membru fondator al Academiei de ȘtiințeTehnice din România ,a decedat la 20 iunie 2003 și este înmormântat la București.

