Mihail Minescu
Prof.univ.dr.ing Mihail Minescu
Secretar ștințific al secției Ingineria Petrolului, Minelor şi Geonomiei
MEMBRU TITULAR
Secretar Ștințific Secție
Ingineria Petrolului, Minelor şi Geonomiei
18.10.1954

Biografie
Născut la 18 octombrie 1954 în comuna Surani-Prahova.
A absolvit Liceul Industrial pentru Construcții de Mașini Nr. 1, Specializarea Mașini și Aparate Electrice și a urmat cursurile Institutului de Petrol şi Gaze din Ploiești, Facultatea de Utilaj Tehnologic- secția Schelă. A absolvit facultatea în 1980 ca șef de promoție și a primit repartiție dublă: la Institutul de Petrol și Gaze cu doi ani de stagiu in producție la Întreprinderea de utilaj petrolier 1Mai din Ploiești. În anul 1982, a început activitatea la Institutul de Petrol și Gaze la Catedra Tehnologia Construcției de Utilaj Petrolier (TCUP) în funcția de asistent universitar stagiar parcurgând toate treptele ierarhice și a obținut titlul de profesor universitar în anul 2003.
În iunie 1997 a susținut teza de doctorat cu titlul– Cercetări privind garnitura de foraj din aliaje pe baza de aluminiu– care a avut ca finalitate realizarea prototipului pentru prăjinile de foraj din aliaje de aluminiu românești. în 2001 a obținut diploma de master EMBA în domeniul Dezvoltării Economice a Întreprinderii. După pensionare în anul 2021, are statutul de cadru didactic asociat al universității Petrol-Gaze din Ploiești și în prezent desfășoară activități de cercetare și conducere de doctorat.
În calitate de cadru didactic a desfășurat la catedra TCUP, ulterior Departamentul Inginerie Mecanică activități didactice (cursuri, lucrări de laborator, proiecte de an, proiecte de diplomă, lucrări de disertație) cu studenții de la facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, și nu numai, la disciplinele : Tehnologia Materialelor, Studiul Metalelor, Tehnologii și Utilaje în Construcția de Mașini, Materiale Noi, Ingineria Materialelor, Tehnologia Fabricării și Reparării Utilajului Petrolier de Schelă, Tehnologia Fabricării și Reparării Utilajului Petrolier de Rafinărie, Tehnologii electronice ș.a. A realizat cercetări teoretice și experimentale în domeniul științei și ingineriei materialelor, tehnologiilor de fabricație și recondiționare, metodelor de creștere a durabilității pieselor, verificării stării tehnice, asigurării calității echipamentelor petroliere pentru transportul și depozitarea produselor petroliere, transportul și distribuția gazelor naturale.
În paralel cu activitatea didactică și de cercetare a avut și o activitate managerială importantă deținând funcțiile: prodecan, un mandat (2004-2008) și decan în două mandate (2008-2016) la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, prorector Relații Internaționale și Mediul Socio-Economic în cadrul Universității Petrol și Gaze din Ploiești în perioada 2016-2020 și Președinte al Senatului UPG în perioada 2020-2021.
Este autor/coautor a: un capitol într-o carte în editură internațională, 9 cărți de specialitate publicate în edituri naționale, recunoscute de CNCSIS (8 format tipărit, 1 format electronic); 7 Monografii; 7 Îndrumare de laborator; 19 Articole publicate în reviste cotate ISI (Thomson Reuters); 17 Articole publicate în reviste indexate în alte baze de date internaționale ,de referință pentru domeniu; 23 Articole publicate în reviste de specialitate recunoscute (SCOPUS, WOS), 56 Lucrări/studii publicate și prezentate la manifestări științifice internaționale sau naționale cu comitet de program; 15 Standuri de laborator pentru activități didactice/cercetare; 10 Brevete de invenție; 20 Proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare obținute prin competiție pe bază de grant, în calitate de director; 29 Proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare obținute prin competiție pe bază de grant, în calitate de membru în colectiv; 15 Contracte de cercetare-dezvoltare-inovare (8) / prestări servici (7) pe bază de contract cu societăți comerciale sau alți parteneri sociali, în calitate de director; 57 Contracte de cercetare-dezvoltare-inovare/prestări servici pe bază de contract cu societăți comerciale sau alți parteneri sociali, în calitate de membru .Este membru al unor prestigioase asociații și organizații naționale și internaționale: Asociația Română de Mecanica Ruperii (ARMR), al cărei președinte a devenit în iunie 2016, European Structural Integrity Society (ESIS), Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), Asociaţia de Sudură din România (ASR) și președintele Filialei ASR Ploieşti din 2005 până în 2016, Society of Petroleum Engineers (SPE). A fost membru al Comitetului director al Comitetului Național Român-Consiliul Mondial al Energiei(CNR-CME- 2016-2021). Este membru în Comitetul Tehnic Național de Standardizare pentru domeniul 169-Materiale, echipamente și structuri marine pentru industriile petrolului și gazelor(ASRO/CT), membru în Colegiul de conducere al Camerei de Comerț și Industrie Prahova. Este membru în colectivele de redacție ale revistelor Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, secția Tehnică, Journal of Engineering Sciences and Innovation(JESI) și Frattura ed Integrita Structturale. A realizat schimburi de experiență cu o serie de universități de prestigiu din lume.
Premii, diplome, medalii exemple:
– Premiul ASTR 2024, Gheorghe Claudiu Suciu secția X, Lucrarea Istoria ilustrată a industriei de petrol și gaze naturale din România / Illustrated History of Petroleum and Natural Gas Industry in Romania, autori Stănescu, Gh., Minescu, M., Zisopol, D.G., Niță Cătălin (ediție bilingvă – română și engleză), Editura AGIR, ISBN 978-973-720-881-1, România, București, 2022.
– Premiul MEHEDINȚEANU- Gala cercetării UPG Ploiești, Ediția a doua, 2024.
– Medalia Academician Corneliu Mikloși, Asociația de Sudură din România, 22.04.2020.
– Diploma GOLD MEDAL, Inventica 2018, Iași, România, 27-29 iunie 2018. –
– Brevet MEDALIA CNR-CME, 21.01.2016
LUCRĂRI REPREZENTATIVE
Cărți publicate
1. Minescu, M., Tehnologia Materialelor, Editura Universității din Ploiești, (cod CNCSIS 87), tiraj 2000 buc., 466 pg., ISBN 973-96142-6-4, 1996.
2. Minescu, M., Avramescu, V., Tehnologii electronice, Editura Universității din Ploieşti, tiraj 400 buc., 342 pg., ISBN -973-8150-71-X, 2003.
3. Minescu, M., Nae, I., Tehnologii și utilaje în construcția de mașini, , Editura ILEX ,ISBN 973-85510-8, București 2002.
4. Minescu M., Nae, I., Ionescu, G., C., Laudacescu, E., Florea I., Lambrescu, I., Pană, I., Rizea, N., Proiectarea asistată de calculator, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, ISBN 978-973-719-578-6, 2012.
5. Minescu, M., Ionescu, G., C., Nae, I., Tehnologia fabricării utilajului tehnologic. Bazele tehnologiei prelucrării mecanice în construcția de mașini , Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, (cod CNCSIS 87), tiraj 150 buc., 245 pg., ISBN 978-973-719-447-3, 2012.
6. Minescu, M., Zisopol, D.G., Sudarea țevilor și fitingurilor din polietilenă de înaltă densitate, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, ISBN 978-973-719-821-1, România, Ploiești, 2021
7. Minescu, M., Nae, I., Ionescu, G., C., Roboți industriali și sisteme flexibile de fabricație – îndrumar de lucrări practice, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, (cod CNCSIS 87), tiraj 150 buc., 209 pg., ISBN 978-973-719-464-0, 2012.
8. Minescu, M., Nae, I., Tehnologii şi utilaje în construcția de mașini, ediție revizuită, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, (cod CNCSIS 87), tiraj 100 buc., 353 pg., ISBN 978-973-719-161-8, 2007.
9. Stănescu, Gh., Minescu, M., Zisopol, D.G., Niță Cătălin. Istoria ilustrată a industriei de petrol şi gaze naturale din România / Illustrated History of Petroleum and Natural Gas Industry in Romania, (ediție bilingvă – română și engleză), Publishing House AGIR (Editura AGIR), ISBN 978-973-720-881-1, România, București, 2022,
10. Stănescu, Gh., Minescu, M., Zisopol, D.G., Niță Cătălin. Petrolul și gazele naturale românești – Istorie în imagini / Romanian Oil and Natural Gas – History in images (ediție bilingvă – română și engleză), Publishing House AGIR (Editura AGIR), ISBN 978-973-720-850-7, România, București, 2021,
Articole
1. V. Ulmanu, M. Minescu, D.G. Zisopol, A. Dumitrescu. Cercetări privind folosirea țevilor și fitingurilor din cupru în instalațiile de utilizare a gazelor naturale. Sesiunea de Comunicări Științifice a UPG Ploiești, 11-13 mai 2005, Buletinul Universităţii Petrol-Gaze din Ploiești, Vol. LVII, Seria Tehnică Nr. 2/2005, ISSN 1221-9371, p.221-226.
2. Petrescu M.G., Minescu M., Asupra comportării la sudare a oțelurilor slab aliate cu rezistență mecanică ridicată, Revista sudura, 1998, nr.1,pg.26-29.(Google Scholars) revistă CNCSIS: B+, ISSN 1453-0384.
3. Drăghici Gh., Ulmanu V., Zecheru Gh., Minescu M., Fabricarea filtrelor spirale din sârmă profilată. Construcția de mașini, 1999, nr.4 (citată în Google Scholar)
4. Minescu M., Stand şi metodologie pentru încercarea la uzare a prăjinilor de foraj din aliaje pe bază de aluminIu, Construcția de mașini, 2000, nr.6-7,pg. 29-33, ISSN 0573-7419. (citată în Google Scholar).19. Minescu M., Ulmanu V., Zecheru Gh., Drăghici Gh., Stand şi tehnologie pentru asamblarea prăjinilor de foraj din aliaje pe bază de Al. Construcția de mașini, 2000, nr.4 (citată în Google Scholar).
5. Minescu M., Ulmanu V., Sinteză privind rezultatele încercărilor la oboseala ale prăjinilor de foraj fabricate din aliaje pe bază de aluminiu. Construcția de mașini, 2001 nr. 2-3. (citată în Google Scholar).
6. Minescu M., Ulmanu V., Zecheru Gh., Drăghici Gh., Ispas V., Determinarea condițiilor de asamblare optimă a îmbinărilor prăjinilor de foraj din aliaje pe bază de aluminiu, Construcția de mașini, 1998 (50), nr.9, pg.1-5. ISSN 0573-7419.( (citată în Google Scholar).
7. Ispas V., Minescu M., Determinarea prin metoda diferențelor finite a poziției axei termice la semifabricatele turnate, Revista Metalurgia, nr. 6, 1998.
8. Ispas V., Minescu M., Analize şi încercări privind calificarea unui corp de robinet tip FC 2 1/16 x 700 bimetalic, realizat prin turnare, Revista Metalurgia, nr. 7, 1998.
9. Minescu, M. Zisopol, D.G. Iacob, D.,V,. Studiu privind rezistența la rupere epruvetelor de tracțiune fabricate aditiv prin extrudarea termoplastică a PLA; rPLA, PETG și rPETG , Conferința Zilele Academiei de Științe Tehnice din România, 18-20 septembrie , 2024, Craiova, România.
10. Mihail Minescu, Alin Diniță, Gheorghe Branoiu, Dan Cîrjan, Marius Petrescu, Lazăr Avram, Mihai Albulescu, Octavian Ionescu, Dragoș Zisopol, Alexandra Portoacă, SISTEM HIBRID DE EFICIENTIZARE ENERGETICĂ FOLOSIND ENERGIA GEOTERMALĂ, APLICAT ÎN CAMPUSUL UPG PLOIEȘTI, Conferința Zilele Academiei de Științe Tehnice din România, 18-20 septembrie , 2024, Craiova, România
11. Zisopol, D.G.; Minescu, M.; Iacob, D.V. A Technical–Economic Study on Optimizing FDM Parameters to Manufacture Pieces Using Recycled PETG and ASA Materials in the Context of the Circular Economy Transition. Polymers, January 2025, 17, 122. https://doi.org/10.3390/polym17010122, https://www.webofscience.com/wos/alldb/full-record/WOS:001393416600001
12. Iacob Dragoș Valentin, Dragoș Gabriel Zisopol (corresponding author), and Mihail Minescu. August 2024. “Technical-Economical Study on the Optimization of FDM Parameters for the Manufacture of PETG and ASA Parts”, Polymers 16, no. 16: 2260. https://doi.org/10.3390/polym16162260, https://www.webofscience.com/wos/woscc/full-record/WOS:001305592100001
13. Dragoș Gabriel Zisopol, Mihail Minescu, Dragoș Valentin Iacob, A Study on the Influence of FDM Parameters on the Compressive Behavior of PET-G part, Engineering, Technology & Applied Science Research, Vol. 14, No. 2, April 2024, pp. 13592-13597, ISSN: 2241-4487, EISSN:1792-8036, https://doi.org/10.48084/etasr.7063,https://www.webofscience.com/wos/woscc/full-record/WOS:001198238800040
14. Dragoș Gabriel Zisopol, Mihail Minescu, Dragoș Valentin Iacob, A Study on the Influence of FDM Parameters on the Tensile Behavior of Samples made of PET-G, Engineering, Technology & Applied Science Research, Vol. 14, No. 2, April 2024, pp. 13487-13492, Publisher EOS ASSOC, ARCHAIAS ILIDAS 16, GASTOUNI, 27050, GREECE, ISSN: 2241-4487, EISSN:1792-8036, https://doi.org/10.48084/etasr.6949, https://www.webofscience.com/wos/woscc/full-record/WOS:001198238800038
15. Dragoș Gabriel Zisopol, Mihail Minescu, Dragoș Valentin Iacob, Study on the Evaluation of the Compression Behaviour of PLA Lattice Structures Manufactured by FDM, Engineering, Technology & Applied Science Research, Vol. 13, No. 5, October 2023, pp. 11801-11806, Publisher EOS ASSOC, GREECE, ISSN: 2241-4487, EISSN:1792-8036, https://doi.org/10.48084/etasr.6262, https://www.webofscience.com/wos/woscc/full-record/WOS:001106870500046
16. Dragoș Gabriel Zisopol, Mihail Minescu, Dragoș Valentin Iacob, A Theoretical-Experimental Study on the Influence of FDM Parameters on the Dimensions of Cylindrical Spur Gears Made of PLA, Engineering, Technology & Applied Science Research, Vol. 13, No. 2, April 2023, pp. 9329-9335, Publisher EOS ASSOC, ARCHAIAS ILIDAS 16, GASTOUNI, 27050, GREECE, ISSN: 2241-4487, EISSN:1792-8036,https://doi.org/10.48084/etasr.5733,https://www.webofscience.com/wos/woscc/full-record/WOS:000972035400042
17. G. Zisopol, M. Bădicioiu, M.M. Călţaru, M. Minescu, Theoretical and Experimental Investigations on 20 Inches Threaded Casing Connections Failure under Field Conditions, Engineering, Technology & Applied Science Research, Vol. 11, No. 4, August 2021, p. 7464-7468, Publisher EOS ASSOC, ARCHAIAS ILIDAS 16, GREECE, ISSN: 2241-4487, EISSN:1792-8036, https://doi.org/10.48084/etasr.4318, https://www.webofscience.com/wos/woscc/full-record/WOS:000687885800001
18. Zisopol, D.G.; Minescu, M.; Iacob, D.V. A Technical–Economic Study on Optimizing FDM Parameters to Manufacture Pieces Using Recycled PETG and ASA Materials in the Context of the Circular Economy Transition. Polymers, January 2025, 17, 122. https://doi.org/10.3390/polym17010122, https://www.webofscience.com/wos/alldb/full-record/WOS:001393416600001
19. Dragoș Gabriel Zisopol, Mihail Minescu, Dragoș Valentin Iacob, A Study on the Influence of aging of the Butt- welded PE100 SDR11 on Shore A Hardness and Tensile Strength, Engineering, Technology & Applied Science Research, Vol. 14, No. 1, February 2024, pp. 12722-12727, ISSN: 2241-4487, EISSN:1792-8036, https://doi.org/10.48084/etasr.6635,
https://www.webofscience.com/wos/woscc/full-record/WOS:001173528400093
20. Dragoș Gabriel Zisopol, Mihail Minescu, Dragoș Valentin Iacob, Study on the Evaluation of the Compression Behaviour of PLA Lattice Structures Manufactured by FDM, Engineering, Technology & Applied Science Research, Vol. 13, No. 5, October 2023, pp. 11801-11806, Publisher EOS ASSOC, GREECE, ISSN: 2241-4487, EISSN:1792-8036, https://doi.org/10.48084/etasr.6262, https://www.webofscience.com/wos/woscc/full-record/WOS:001106870500046

