Mihai Ovidiu Cojocaru
Prof.univ.dr.ing. Mihai Ovidiu Cojocaru
Membru titular al secției Știința și Ingineria Materialelor
Preşedinte al secției Știința și Ingineria Materialelor

Biografie
n. 21-04-1949 – Sulina – jud.Tulcea;
Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Fac.Metalurgie, secţia Deformări plastice şi Tratamente termice (1972).
Întreaga activitate, din anul absolvirii şi pȃnă-n prezent, a fost desfăşurată în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Fac. Ştiinţa şi Ingineria materialelor, departament Ştiinţa materialelor metalice şi Metalurgie fizică; astfel, debutul în activitatea universitară a fost ca asistent universitar stagiar, post ocupat prin repartiţie guvernamentală (1972); ulterior, în perioada 1977-1992 asistent titular>şef lucrări>conferenţiar>profesor( pȃnă-n prezent).
În perioada 1973-dec.1976 – doctorand, bursier al statului romȃn, la Institutul de Autovehicule rutiere, Moscova-URSS: tema tezei de doctorat „Nitrurarea în câmp electrostatic”.
Declarat Candidat în Ştiinţe tehnice ca urmare a susţinerii tezei de doctorat în nov.1976, la Institutul de Autovehicule rutiere, Moscova-URSS, titlu echivalat prin ordin MEI-Romania, cu cel de doctor inginer în iulie 1977.
Conducător de doctorat în specialitatea Metalurgia pulberilor din 1994 pȃnă-n prezent (15 doctoranzi in diverse stadii de pregătire sau in prelungire aprobată; în perioada 1994-2018 au fost susţinute 16 teze de doctorat).
În perioada 1983-1984, inspector specialist neretribuit în cadrul Ministerului Educaţiei şi Învăţamântului, Direcţia Învăţământ superior şi Cercetare ştiinţifică.
În perioada 1992-1996 prodecan al Fac. Stiinţa şi Ingineria materialelor, iar în perioada 1996-2016, membru în Consiliul profesoral al facultăţii.
În perioada 1999-2000 cercetător invitat la Univ. Osaka-Japonia, continuând o serie de cercetări in domeniul materialelor de fricţiune sinterizate. Premiul „Traian Negrescu” (2017) acordat de ASTR pentru coordonarea lucrării în 6 volume – Tratat de Ştiinţa şi Ingineria materialelor metalice. Competenţe în : – domeniul programării experimentale în vederea modelării matematice a corelaţiilor dintre parametrii de proces şi mărimile de interes care se doresc a fi maximizate/minimizate; – domeniul tehnicilor spray, in special al depunerilor prin pulverizare termică cu arc electric; – depuneri de straturi subţiri prin electroeroziune şi transfer polar; – tratamente termice şi termochimice; – procese de transfer de masa şi energie ( modelare) – metalurgia pulberilor – producerea şi procesarea pulberilor metalice
Activitatea de cercetare s-a concretizat în peste 160 lucrări-cărţi, capitole în diverse cărţi, articole, etc, publicate în ţară şi străinătate şi peste 100 participări la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale; peste 43 de contracte de cercetare ştiinţifică cu diverşi agenţi economici sau proiecte de cercetare cȃştigate prin competiţie.

