TIC - Membri de onoare

Vlăduțiu Mircea

Mircea Vlăduțiu

Prof.univ.dr.ing.

Membru de onoare al secției Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

MEMBRU DE ONOARE

Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

28 februarie 1945

Image module

Biografie

Născut la 28 februarie 1945 la Sighișoara, județul Mureș.

Studii: Școala medie nr.2, secția germană (actualul Liceu teoretic „Joseph Haltrich”), din Sighișoara (1962); inginer la Institutul Politehnic “Traian Vuia” Timișoara, secția Electromecanică-Calculatoare electronice (1967); doctor inginer la Institutul Politehnic București (1982).

Activitate în industrie: A coordonat lucrări de montaj, testare și punere în funcțiune de centrale telefonice automate Pentaconta în mai multe orașe din țară (1968-1971).

Activitate didactică: A parcurs treptele ierarhiei didactice activând în învățământul electronic (1972-1975) și în cel de calculatoare și automatică (1975-în prezent) contribuind la îmbogățirea planurilor de învățământ prin discipline construite din temelii, unele introduse în premieră la nivel național, cum ar fi „Testarea calculatoarelor”, „Fiabilitatea sistemelor de calcul”, „Structuri tolerante la defecte”, „Controlul erorilor în sisteme de calcul”, „Calcul cuantic”, „Calcul bioinspirat”, „Sisteme emergente” și „Tehnologia sistemelor de calcul”.

De asemenea, a fost titularul disciplinelor „Arhitectura calculatoarelor”, „Organizarea calculatoarelor”, „Tehnologie de ramură și fiabilitate”, „Fundamentele calculatoarelor”, „Tehnici de proiectare asistată de calculator pentru sisteme digitale” și „Microelectronică”.

A contribuit la dotarea laboratoarelor din facultăți și școli cu produsul brevetat „Testor de circuite integrate” executat în regim de microproducție.

A elaborat materiale didactice sub formă de cursuri universitare (peste 1200 pagini, în mare parte originale) și îndrumătoare de lucrări de laborator (peste 175 de pagini).

A fost titular de discipline la universitățile din Oradea, „Transilvania” Brașov, „Aurel Vlaicu” Arad și „Eftimie Murgu” Reșița.

A susținut prelegeri la universitățile din Köln, Siegen și Rheinisch-Westfälische Technische Hochschule Aachen.

S-a bucurat de aprecierea studenților pentru activitatea didactică prestată fiind ales de peste 25 de generații de studenți ai secțiilor de Calculatoare și Informatică pentru susținerea Cursurilor Festive de absolvire.

Activitate de cercetare științifică: A elaborat, singur și în colaborare, peste 200 lucrări științifice publicate în reviste și culegeri ale unor manifestări internaționale și naționale, având un număr semnificativ de citări. Astfel, în bazele de date cunoscute, în intervalul de după anul 2000, apar 58 publicații în Web of Science (ISI), 38 publicații în ACM Digital Library, 59 publicații în DBLP Computer Science Bibliography, 18 publicații în Springerlink și 52 publicații în IEEE Xplore.

A realizat lucrarea monografică „Computer Arithmetic. Algorithms and Hardware Implementations” în editura Springer-Verlag Berlin-Heidelberg, care include cercetări ale autorului publicate în premieră.

Este conducător de doctorat în domeniul Calculatoare și tehnologia informației având finalizate 29 teze, dintre care două au obținut distincția „Magna cum Laudae”, una fiind evaluată drept „Teza anului 2005”, și alte trei obținând distincția „Cum Laudae”. 

A obținut patru brevete de invenție, toate premiate la saloane internaționale (Plovdiv) și naționale (Iași).

A condus în calitate de director 12 granturi de cercetare științifică, fiind permanent preocupat de aplicarea industrială a rezultatelor acestora.

Activitate managerială: A fost cofondator și apoi șeful filialei din Timișoara a Institutului de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică pentru Automatizări și Telecomunicații din București pentru o perioadă de 5 ani.

A fost fondator și a activat ca director al Departamentului de Educație Permanentă din Universitatea „Politehnica” din Timișoara.

Recunoaștere profesională și distincții: „Significant Contribution Award for dedicated contribution to test technology”, premiu conferit de IEEE Computer Society, Test Technology Technical Council la „European Test Symposium 2015-ETS 15”; „Diploma și Insigna Jubiliară a celei de a XX-a aniversări” acordată de Consiliul Științific al Institutului de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică pentru Automatizări și Telecomunicații; „Diploma ´10 ani de activitate a filialei IPA Cluj-Napoca”; „Diploma și Insigna Jubiliară a celei de a XXV aniversări pentru aportul deosebit la promovarea progresului tehnic și contribuția la activitatea de cercetare științifică și inginerie tehnologică în domeniul automatizărilor”; „Profesor Bologna” obținut la prima ediție de acordare a titulaturii; Diplomele de Merit „Profesorul cel mai apreciat de către studenții de la CTI pe anul 2009” și „Profesorul cel mai apreciat de către studenții de la CTI și INF pe anul 2010”; titlurile de  Profesor Emerit (Timișoara, 2013), Doctor Honoris Causa (Oradea, 2010) și Senator de Onoare (Arad, 2003); „Diploma de Excelență pentru întreaga activitate didactică si științifică” (Timișoara, 2015).

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Vlad Adriana

Adriana Vlad

Prof.univ.em.dr.ing.

Membru de onoare al secției Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

MEMBRU DE ONOARE

Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

21 noiembrie 1946

Image module

Biografie

Adriana VLAD (n. POPESCU): n. 21.11.1946, București;

Absolventă a Institutului Politehnic din București, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Secţia Ing. Fizicieni (1969);

Doctor inginer (din 1979) cu teza “Metode de transmitere cifrată a informației” (conducător ştiințific Prof. Dr. Ing. Al. Spătaru), prima teză de doctorat din ţară asupra metodelor şi sistemelor criptografice, cu verificări pe limba română scrisă.

Activitate profesională.

Între 1969 și 1981: inginer, apoi cercetător ştiinţific la  Institutul de Fizică Atomică (IFA, apoi IFIN), Laboratorul de Electronică Nucleară.

Din 1981: Şef de lucrări, Conf. univ. (din 1990), Prof. univ. (din 1998), Profesor emerit (din 2012),

Conducător de doctorat (din 2007) și membru în consiliul școlii doctorale (din 2012) la Universitatea Politehnica din Bucuresti (UPB), Facultate de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ETTI).

Cercetător ştiințific gr. I (din 2003) și membru in consiliul științific al Insitutului de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială (ICIA) ”Mihai Drăgănescu”, Academia Română.

A participat la realizarea a peste 30 contracte și teme mari de cercetare științifică la IFA, UPB și ICIA.

A participat la asimilarea standardului CAMAC în România și la elaborarea primelor module şi sisteme în standard CAMAC (Computer Aided Measurement and Control).

Este coautor al unui brevet de invenție în domeniu.

Cercetarea științifică, desfășurată în cadrul mai multor granturi finanțate de instituţii academice din România (CNCSU, ANSTI, CNCSIS), a inclus: modelarea statistică a limbajului natural (contribuţii de natură fundamentală şi cantitativă privind descrierea statistică a limbii române scrise); noi metode de simulare şi de analiză statistică a proceselor aleatoare; studiul şi dezvoltarea unor noi metode criptografice; analiza şi modelarea semnalelor haotice.

Este autor sau coautor (împreună cu profesorii, colegii și studenții săi) la peste 120 articole în ţară şi străinătate, 1 brevet de invenţie, 10 cărţi (dintre care 3 monografii/tratate), 7 capitole de carte.

În 2005 a primit premiul „Gheorghe Cartianu” al Academiei Române (decernat pentru contribuții privind descrierea statistică a limbii române).

Din 1990, în calitate de Conferenţiar și apoi Profesor titular la ETTI, predă cursuri în domeniul teoriei transmisiunii informaţiei.

Începând cu anul universitar 1993-94 a introdus (conceput, organizat şi predat) în planul de învăţământ al ETTI două noi discipline: Metode Statistice în Prelucrarea Informaţiei (ulterior curs de master Modele și Metode Statistice în Ingineria Informației) şi Metode Criptografice (ulterior Criptografie şi Protecţia Datelor).

Este Senior Member IEEE (The Institute of Electrical and Electronics Engineers) din 2005, membru în comitetul editorial al revistei Scientific Bulletin, UPB și în “Comisia pentru informatizarea limbii române”, sub egida Academiei Române, de la constituirea acesteia în 2001.

Membru în juriul unor teze de doctorat la Univ. Paris Descartes, Ecole MINES Paris Tech și la Université Pierre et Marie Curie (Paris VI).

A fost profesor invitat (2002-2012) la École Nationale Supérieure de l’Électronique et de ses Applications  (ENSEA) din Cergy – Franţa  pe probleme de metode statistice şi criptografie folosind sisteme haotice.

A coordonat, în calitate de mentor, un stagiu de cercetare postdoctorală desfășurat în 2013/2014 la EPFL, Elveția, în cadrul programului SCIEX.

Profesor invitat la prima ediţie a conferinţei internaţionale “Romanian Cryptology Days –RCD 2011 (Prelegerea “A Closer Look at Some Important Issues in Cryptography: a View in  the Light of Shannon’s Theory”) și Invited speaker la RCD 2015 (Prelegerea “A new running-key approach leading to enciphering sequences of Vernam type”).  

A fost inclusă în Hübners Who is Who, personalități în România.

Referințe bibliografice: http://www.racai.ro/en/about-us/racai-staff/adriana-vlad/

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Popescu Adrian

Adrian Petru Popescu

Prof.univ.em.dr.ing.

Membru de onoare al secției Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

MEMBRU DE ONOARE

Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

28 martie 1949

Image module

Biografie

Profesor emerit,  Institutul Tehnologic Blekinge, Facultatea de Calculatoare, Sectia de Sisteme de Comunicatii, 371 79 Karlskrona, Suedia

Deține două Diplome de doctorat în Inginerie Electrică de la Institutul Politehnic din București, România (1985) și de la Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm, Suedia (1994), precum și gradul de Docent în Știința Computerelor de la Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm, Suedia (2002).

Profesor Emerit la Facultatea de Știința Computerelor (de Calculatoare) Institutul Tehnologic Blekinge, Karlskrona, Suedia. 

Interesele sale de cercetare includ rețele de distribuție video și alte medii, rețele de radio cognitive, virtualizarea rețelelor de comunicații, rutare ad-hoc și overlay, măsurători de teletrafic, modelare și analiză.

El are o puternică activitate de cercetare ca rezultat al implicării în diverse proiecte Suedeze, Românești și Europene.

Printe altele, el a fost conducătorul tehnic al proiectului European Celtic-Plus CONVINcE cu un buget total de 12 milioane de Euro, cu participarea a 16 parteneri industriali și academici din patru țări europene (2014-2017).

Proiectul a fost acordat “Celtic-Plus Excellence Award” la Helsinki, Finlanda, Mai 2018. El este autorul și co-autorul a aproximativ 160 de publicații în diferite jurnale științifice, cărți și conferințe. El a fost, de asemenea, implicat în multe activități de dezvoltare și predare de cursuri universitare la nivel de MSc, inginerie civică și cursuri de doctorat la Institutul Blekinge de Tehnologie (BTH) în Karlskrona, Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm (KTH) și în UE – în cadrul programelor Network of Excellences (NoE) Euro-NF/FGI/NGI. Este membru senior al ACM și, de asemenea, membru senior al IEEE și IEEE CS. Este membru al grupului de standardizare IEEE P1916.1 – „Performanța Retelelor Virtualizate pentru SDN/NFV” și, de asemenea, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Filip Florin

Florin Filip

Academician

Membru de onoare al secției Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

MEMBRU DE ONOARE

Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

25 iulie 1947

Membru al Academiei Române

Image module

Biografie

Florin Filip, n.25 iulie 1947.

Membru al Academiei Române, vice-preşedinte al Academiei Române din anul 2000.

A fost directorul Institutului Naţional de Informatică – ICI (1991-1997).

Este conducător de doctorat la Facultatea de Automatică a Universităţii Tehnice din Bucureşti, unde susţine cursuri de Asistarea deciziei cu ajutorul calculatorului.

A fost preşedintele Comitetului tehnic „Large Scale Systems” al IFAC („International Federation of Automatic Control” –Federaţia Naţională a Controlului Automatic) şi preşedinte executiv al Forumului pentru Societatea Informaţională.

Principalele sale domenii de interes sunt: conducerea şi optimizarea sistemelor complexe, sisteme suport pentru decizii, managementul tehnologiei, modele pentru societatea informaţională şi bazată pe cunoştinţe.

A fost coordonatorul ştiintific al proiectului prioritar al Academiei Române „(Societate informaţională – Societatea bazată pe cunoştinţe”.

Este autor/co-autor la 6 cărţi, coordonator al unui număr de  9 volume de contribuţii şi autor/coautor a peste 200 de articole apărute în volume şi reviste de specialitate.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Dancea Ioan

Ioan Dancea

Prof.univ.emerit dr.ing.

Membru de onoare al secției Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

MEMBRU DE ONOARE

Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

24 iulie 1935

Image module

Biografie

Ioan Dancea, n. 24 iulie 1935, Oradea judetul Bihor.

Este absolvent cu diplomă de merit în 1953 al Liceului Alexandru Papiu Ilarian din Târgu-Mureș.

În 1958 diploma de inginer la Institutul Politehnic din București, Facultatea de Electrotehnică și Energetică.

În 1971 diploma de doctor inginer, la Institutul Politehnic din București, Facultatea de Automatică – Calculatoare.

Teza de doctorat: Contribuții la dezvoltarea teoretică a registrelor de deplasare cu utilizări la identificarea și adaptarea sistemelor.

Conducător științific Profesor Dr. Docent Matei Marinescu.

În 2011 i se acordă titlul de Profesor Emerit de cadre Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca.

În perioada 1967 – 1968 obține Bursa Fubright de specializare post-universitară în domeniul calculatoarelor, acordată de Guvernul Statelor Unite, la Purdue University, Department of Computer Engineering, Lafayette, Indiana. 1958 – 1962 Inginer la Unitatea Energetica TG-Mures. 1962 – 1982 Institutul Politehnic din Cluj- Napoca. În cei 20 de ani petrecuți la Institutul Politehnic din Cluj-Napoca a parcurs toate treptele învățământului universitar, de la Șef lucrări la Profesor titular. Începând din anul 1965 a format un colectiv restrâns cu care a demarat si organizat educația în domeniul calculatoarelor la Politehnica Clujeana.

A fost primul care a predat în Institutul Politehnic din Cluj cursurile de programare și cursul de Arhitectura Calculatoarelor.

1962 – 1964 Inginer principal la societatea COGITEL în Paris, Franța. COGITEL era o societate de inginerie și cercetare în domeniul informaticii, cu aplicatii în Telecomunicații.

1964 – 2000 Profesor la Université du Québec à Hull.

Paralel cu activitatea didactică a publicat un număr important de cărți și tratate de specialitate (12 in limba română și 4 în limba franceză), marea majoritate în domeniul calculatoarelor.

Cărțile au fost apreciate atât în domeniul universitar cât și în cel al specialiștilor.

Majoritatea articolelor de cercetare publicate (peste 60) tratează una din cele două proiecte menționate în cele ce urmează.

Primul proiect prezintă o nouă metodă de implementare a structurilor numerice definite prin funcțiile lor logige. La început printr-o soluție software, iar în a doua etapă printr-o soluție hardware. Probabil cea mai importantă realizare legată de acest proiect este obținerea unui brevet în Statele Unite: US Patent # 7047166 B2 METHOD AND VLSI CIRCUITS ALLOWING TO CHANGE DYNAMICALLY THE LOGICAL BEHAVIOR Patentul este menționat în mai mult de 20 de patente ulterioare.

Al doilea proiect consta în analiza unor strategi de paralerizare a programelor în systeme multiprocesor. Ca echipament de lucru s-a utilizat un calculator paralel echipat cu 128 de procesoare de tip transputer. În majoritatea situațiilor s-a considerat organizarea paralelă de tip fermier. La întocmirea programelor paralele s-a utilizat limbajul OCAM. La acest proiect, cea mai mare parte de cercetare s-a făcut în cadrul comanditării și finanțării de către Agenția Spațială Canadiană.

Menționăm de asemenea că a fost membru în comitetele de program a mai multor conferințe internaționale în special în Statele Unite și în Canada.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Cupcea Nicolae

Nicolae Cupcea

Prof.univ.dr.ing.

Membru de onoare al secției Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

MEMBRU DE ONOARE

Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Calculatoare și Telecomunicații

15 noiembrie 1943

Image module

Biografie

Născut în 1943, Chişinău, Rep. Moldova; 

A absolvit facultatea de Electronică și Telecomunicații ca șef de promoție în anul 1966 și este profesor emerit la Departamentul de Calculatoare din cadrul facultății de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica – Bucureşti.

Titular al cursurilor de Electronică Analogică și Digitală din anul 1973, este autor a 15 cărți și manuale.

A publicat peste 50 de articole și comunicări ştiintifice, este autor (și coautor) a 16 brevete de invenție și a participat la realizarea a peste 50 de contracte de cercetare ştiințifică interne și internaționale.

Activitatea ştiințifică și-a desfăşurat-o în mai multe domenii: modelarea și simularea dispozitivelor electronice cu realizări în domeniul tranzistoarelor cu efect de câmp, procesarea semnalelor analogice și digitale, proiectarea asistată de calculator a circuitelor electronice și a echipamentelor de calcul, electronică medicală și altele.

A primit premiul Academiei Romane „Traian Vuia” în 1981 pentru cercetare ştiințifică.

Este membru al mai multor asociații profesionale și al colectivelor de redacție ale unor reviste de specialitate sau manifestări ştiințifice internaționale.

Decan al facultății de Automatică și Calculatoare în perioada (1996-2004) și membru al senatului Universității Politehnica din Bucureşti.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală