Membri titulari ASTR

Năstăsescu Vasile A.

Vasile A. Năstăsescu

prof. univ. dr. ing.

Vicepreşedinte al secției Mecanică Tehnică

MEMBRU TITULAR

Vicepreşedinte Secție

Mecanică Tehnică

Image module

Biografie

Vasile A. Năstăsescu, n. 24 iulie 1945, Ploieşti, Absolvent, şef de promoţie, specialitatea Ingineri de Tancuri şi Auto al Facultăţii de Mecanică din Academia Militară (1972). A parcurs succesiv toate treptele didactice din învățământul superior, până la cea de profesor universitar, apoi șef al Catedrei de Matematică, Fizică și Mecanică din Academia Tehnică Militară București. Este conducător de doctorat din 1999 în specialitatea Rezistenţa materialelor, Elasticitate şi Plasticitate, inclusă ulterior în domeniul de doctorat Inginerie mecanică, cu 16 absolvenți ai studiilor doctorale, numai cu foarte bine. Domeniul său de excelență cuprinde domeniile clasice de elasticitate, plasticitate, vibrații și domeniul analizei numerice prin Metoda Elementelor Finite și prin metode meshless/mesfree (Smoothed Particle Hydrodynamics/Element-Free Galerkin) a structurilor mecanice și a câmpurilor acustice, a problemelor de impact, a exploziilor (în aer, la sol, sub apă) și a interacțiunii fluid-structură. Este autor a două capitole în cărți din edituri din străinătate, 20 cărți, din care una în Editura Academiei Române (Metoda elementelor libere Galerkin, 2018) distinsă cu Premiul „C. C. Teodorescu” al ASTR (2020) și alta în Editura AGIR (Metoda particulelor libere ȋn analiza numerică a mediilor continue, 2015) distinsă cu premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române (2017). A publicat peste 330 articole științifice în reviste de prestigiu din țară și din străinătate (Q1, Q2, Q3, ISI, SCOPUS, BDI ș.a.). A participat în peste 160 de comisii de evaluare și susținere publica a tezelor de doctorat. A desfășurat activități manageriale ca director al Direcției Programe universitare din Ministerul Educației și Cercetării (2005-2007) și în calitate de Consilier, șef de serviciu la Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Camerei deputaților (2007-2009). Din anul 2010 este profesor universitar asociat (cursul Rezistența materialelor – profil mecanic) și membru al Școlii doctorale, la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” București.
Din anul 2014 este profesor emerit.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Atanasiu Costică

Costică Atanasiu

prof. univ. dr. ing.

Președinte al secției Mecanică Tehnică

MEMBRU TITULAR

Președinte Secție

Mecanică Tehnică

Image module

Biografie

Costică Atanasiu s-a născut la 17.06.1939 la Mărășești, județul Vrancea. A absolvit, cu diplomă de merit, Colegiul Național Unirea din Focșani. Diplomat al Institutului Politehnic din București (În prezent Universitatea Politehnica din București), Facultatea de Transporturi, specialitatea Material Rulant de Cale Ferată. Doctor inginer în inginerie mecanică al Universității Politehnica din București (1976), distins cu premiul Aurel Vlaicu al Academiei Române(1976) și cu premiul Gogu Constantinescu al Academiei Oamenilor de Știință din România (2017). A ocupat succesiv funcțiile de șef de laborator,asistent, șef de lucrări ,conferențiar iar din 1990 profesor universitar la Departamentul de Rezistența Materialelor din Universitatea Politehnica din București, șef al acestui departament și Președinte al Consiliului de Administrație al Centrului de Cercetări de Mecanică Aplicată (2004-2009). A susținut la cursurile de licență, în limba română și în limba franceză, lecții de Rezistența materialelor,Teoria elasticității și plasticității, Mecanică și rezistența materialeloriar la cursurile de master și postuniversitare, lecții de Analiza experimentală a tensiunilor, Metode interferometrice, Comportarea mecanică a materialelor. În prezent este profesor universitar emerit al acestei universități și membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România.

A organizat și condus ca președinte peste 60 de conferințe internaționale sau secțiuni ale acestora. A publicat în reviste științifice, unele cotate ISI,sau a prezentat la conferințe internaționale de specialitate peste 160 de lucrări din domeniul analizei teoretice,numerice sau experimentale a stării de tensiuni și deformații în structuri de rezistență complexe, al materialelor noi și inteligente, al concentrărilor de tensiun în piese de mașinii. A fost director de proiect sau membru în colectivele care au rezolvat peste140 de granturi și contracte de cercetare. A publicat ca autor principal sau coautor 27 de tratate, monografiisau cursuri universitare dintre care: Analiza experimentală a tensiunilor, Încercarea materialelor, Rezistența materialelor și elemente de teoria elasticității,Comportement mécanique des matériaux, Notions fondamentales de la théorie d’élasicité, Istoria tehnicii și industriei românești, Dicționar explicativ român-englez-francez-german de Rezistență materialelor.

Este membru al mai multor societăți și asociații profesional științifice:Asociația Generală a Inginerilor din România-AGIR, Asociația Română de Tensometrie-ARTENS, Societatea Română de Mecanică Teoretică și Aplicată-SRMTA.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Vida-Simiti Ioan

Vida-Simiti Ioan

prof. univ. dr. ing. DHC

Vicepreședinte al ASTR

MEMBRU TITULAR

Vicepreședinte al ASTR

Știința și ingineria materialelor

Image module

Biografie

Ioan Vida-Simiti. Data şi locul naşterii: 1949, iulie, 6, Pomi, jud. Satu-Mare; -1972 Inginer mecanic, Institutul Politehnic din Timişoara (astăzi Universitatea „Politehnica” din Timişoara). -1985 Doctor-inginer in specialitatea Ştiinţa şi Ingineria Materialelor. Activitatea profesională: – 1972-1980 Inginer proiectant -UNIO Satu-Mare; – 1980-1982 Cercetător; 1982-1990 Şef lucrări; 1990-1995 Conferenţiar; 1995 Profesor universitar – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Perfecţionări in străinătate: – 1992 Program TEMPUS, Ecole Centrale de Nantes Franţa; 2000 – Program TEMPUS, Univ. din Sevilla; Experienţă în cooperare ştiinţifică europeană: – Participare la reuniunile de avizare a standardelor ISO și CEN în domeniul metalurgiei pulberilor; -Participare la reuniunile Comisiei de Cercetare-Dezvoltare a Parlamentului European Bruxelles- 1997, Gdansk 2000. -Participare cu comunicări la Conferinţa Interparlamentară EUREKA, Lisabona-1998, Ankara- 1999, Berlin- 2000; – Participare cu comunicare la reuniunea interparlamentară pe probleme de tehnologia informaţiei, Atena, 2000. Publicaţii: -17 cărţi; -peste 300 articole si lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate şi comunicate ( dintre care 84 în reviste cotate ISI şi în baze de date internaționale, 68 în reviste şi buletine științifice de specialitate, 80 în volume ale manifestărilor științifice internaționale, 61 în volume al manifestărilor științifice naționale, 22 lucrări invitate la manifestări științifice de prestigiu, 5 în volume de sinteză); 4 proiecte de standard în domeniul metalurgiei pulberilor; Brevete de invenții: 4; Număr de proiecte şi granturi de cercetare câştigate prin competiție în ultimii 20 ani: 15, în calitate de Director de proiect sau reponsabil partener UTCN. Domenii de competenţă profesională: – Procesarea materialelor; Materiale compozite; Metalurgia pulberilor; Investigarea materialelor prin microscopie electronică; Conducător de doctorat în domeniul ” Știinţa şi Ingineria Materialelor”. Activităţi instituţionale: – Decan al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor/ Ingineria Materialelor și a Mediului, Membru în Senatul Universității Tehnice din Cluj – Napoca; Membru în Comisia de Specialitate: „Stiința Materialelor ” a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU); Membru în Comisia ” Științe inginerești” a C N C S I S ; Membru în Comisia ” Științe inginerești” ARACIS (17 ani); Membru în Comisia națională de etică în cercetarea științifică (ANCS); Membru în Comisia de Materiale noi şi avansate a ANCS. – Preşedintele Comitetului Tehnic CT-46 de standardizare în domeniul Metalurgiei Pulberilor; – (1998 – 2000) – Membru în Comisia Materiale avansate şi Metalurgie a Colegiului Consultativ pentru elaborarea Programului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare. Membru corespondent/Membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România. Alte activităţi: (1992 – 1996) Consilier municipal în Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca; (1996 – 2000) Membru în Parlamentul Romaniei – Deputat, Membru în Comisia de Invăţământ, Ştiinţă, Tineret, Sport. Premii, medalii, distincţii (selectiv): – Medalia „Meritul pentru invăţământ”, Decret prezidenţial, 2004; – Premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române pentru grupul de lucrări ştiinţifice: „Structura şi proprietăţile materialelor poroase sinterizate”, 2008; – Premiul ” Alexandru Domşa” pentru cercetare de excelenţă, Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca, 2006. – Premiul juriului internaţional la Salonul internaţional de invenţii, Diploma şi medalia de aur -„Geneva 2009”, “Doctor Honoris Causa” al Universității “Politehnica” Timișoara (2022).

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Mihăiță Mihai

Mihai Mihăiță

prof. univ. as. dr. ing. Euring. DHC

Președinte al ASTR

MEMBRU TITULAR

Președinte de onoare ASTR

Ingineria Transporturilor

Image module

Biografie

Mihai Mihăiţă: n.14 septembrie 1930, com. Voloiac, jud. Mehedinţi.
Studii: Liceul teoretic “Mihai Viteazul” din Bucureşti (1950); Institutul de Cãi Ferate Bucureşti, specialitatea Tehnologia transportului feroviar (1955); doctor inginer la Institutul Politehnic Bucureşti (1977). Specializãri: informaticã – Institutul Politehnic Bucureşti (1972); gestiunea întreprinderilor – Franţa (1973); analist – Marea Britanie (1974); management şi informaticã în instituţii naţionale de profil  (1978-1989); program complex de formare în management şi fondator de întreprinderi pentru economia de piaţã organizat de RKW Nordhrein Westfalen Germania (1994); EurIng (1997).
Inginer în ateliere de proiectare şi în activitãţi feroviare operaţionale (1955-1958); şef de complexe feroviare (1958-1960); director (1961-1962); ministru adjunct la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor (1962-1967); director general al Regionalei CF Bucureşti (1967-1972); director al Centrului de Calcul Electronic al MTTc (1972-1989); reprezentant al României în organisme internaţionale de specialitate în domeniul transporturilor.
A participat la proiectarea a patru sisteme informatice feroviare internaţionale şi a realizat peste 100 de proiecte şi studii în domeniul feroviar şi informaticã în transporturi.
A participat la şase proiecte internaţionale în cadrul Programului Leonardo Da Vinci şi FP 6 şi la peste 20 de proiecte finanţate de organisme coordonatoare a activităţii de cercetare din ţară (programele Mener, Ceres, Relansin, Calist, Ceex, Invent etc).Membru în Colegiul Consultativ pentru Cercetare Dezvoltare şi Inovare (2005-),Profesor asociat la Universitatea “Politehnica” Bucureşti, Facultatea de Transporturi (1981-); profesor onorific al Universitãţii “Politehnica” din Timişoara; membru în: consiliul profesoral al Facultãţii de Transporturi din Institutul Politehnic Bucureşti (1962-1982); conducãtor de proiecte de diplomã; referent în comisii de doctorat; membru în Comisia de etică a MECT.
A publicat în reviste de specialitate din ţarã şi strãinãtate peste 90 lucrãri ştiintifice şi peste 70 lucrãri cu caracter de analizã retrospectivã, istoria tehnicii, orientare, perspectivã şi atitudine.
A participat cu comunicări ştiinţifice publicate în volum la peste 80 de conferinţe interne şi internaţionale. Membru al Consiliul tehnico-ştiinţific al Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor (1962-1967), preşedinte al Consiliului tehnico-ştiinţific Departamentului Cãilor Ferate Române (1962-1967) şi preşedinte al Consiliului tehnicio-ştiinţific pentru activitate informaticã în transporturi (1972-1989); membru în Consiliul tehnico-ştiinţific al Institutului de Matematicã (1971-1975).
Preşedinte al Colegiului de redacţie al “Revistei Cãilor ferate” (1962-1967); al buletinului “Informatica în transporturi” (1972-1989); membru în Colegiul de redacţie al “Revistei Transporturilor” (1972-1989) şi al “Buletinului AGIR” (1994-). Director fondator al publicaţiei “Univers ingineresc” (1990-).
Membru fondator şi vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR) (1997-), membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţã din România (AOŞ) (2007-); membru în Comisia de ciberneticã a Academiei Române (1972-); membru corespondent al Pan American Academy (2003-); membru al Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române (2005-).
Activitate în organizaţii profesionale din ţarã şi strãinãtate: Consiliul Naţional al Inginerilor şi Tehnicienilor (CNIT), Secţia de transporturi şi telecomunicaţii, preşedinte (1962-1989); Asociaţia Generalã a Inginerilor din România (AGIR), preşedinte (1990-). Membru fondator al Fundaţiei Premiul Român pentru Calitate “J.M.Juran”, preşedinte (2003-); membru al Fundaţiei internaţionale “Sãnãtate, mediu, dezvoltare durabilã” (1994-). Membru în Comitetul de tehnologie al Federaţiei Mondiale a Organizaţiilor Inginereşti (FMOI) (1995-). Membru în Comitetul executiv al Federaţiei Europene a Asociaţiilor Naţionale Inginereşti  FEANI (1996 – 2000). Membru în Comitetul executiv al Federaţiei Mondiale a Organizaţiilor Inginereşti (2001-).

Membru fondator.

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală

Jinescu V. Valeriu

Vasile V. Jinescu

prof. univ. em. dr. ing. DHC

Președinte al ASTR

MEMBRU TITULAR

Inginerie Mecanică

Image module

Biografie

Valeriu V. Jinescu: n. 10.10.1940, Ruseni, jud. Hotin. A absolvit liceul „Vasile Alecsandri” – Galaţi, Institutul Politehnic Bucureşti-Facultatea de Mecanică (1963), specialitatea Maşini şi a  parate pentru industria chimică; doctor inginer (1972) cu teza “Contribuţii la teoria maşinii de extrudere cu un melc”. Ca şef de promoţie, a fost reţinut în IPB unde a fost pe rând: asistent (1963-1972), şef de lucrări (1972-1976), conferenţiar (1976-1990) şi profesor (1990). Doctor Honoris Causa, al Universităţii Politehnice Timişoara (2008) şi al Universităţii din Bacău (2006). Între 1975 şi 1985 a fost şeful catedrei de Utilaj Tehnologic-Chimic, iar din 1992 şi în prezent este şeful catedrei Echipamente de Proces. Este conducător de doctorat din 1985. I s-au acordat: premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române (1971); premiul Revistei de Chimie (1999); premiul „Opera Omnia” al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (2001); diploma Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (2004). A susţinut prelegeri în străinătate ca profesor-invitat. A predat cursurile: Calculul şi construcţia utilajului chimic, Echipamente de proces, Maşini pentru prelucrarea materialelor polimerice, Reologie aplicată, Termomecanica şi dinamica structurilor mecanice, Deteriorarea materialelor şi calculul duratei de viaţă. A efectuat cercetări, fiind şi conducător de contracte de cercetare, în domeniile: echipamente sub presiune, maşini pentru prelucrarea materialelor polimerice, reologie aplicată, analiza stărilor de tensiuni, principiile şi legile energiei; suprapunerea efectelor la solicitarea materialelor cu comportare neliniară; calculul structurilor solicitate la oboseală, în regim tranzitoriu şi în condiţii de fluaj; dispozitive de amestecare ş.a. A publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice. A formulat: principiul energiei critice, principiul accesibilităţii energiei, principiul ireversibilităţii, principiul reluctanţei, precum şi legea stărilor critice ale materiei, legea echivalenţei proceselor şi fenomenelor, legea coexistenţei şi complementarităţii ordinii şi dezordinii şi legea regimurilor tranzitorii. A creat un nou domeniu Energonica, în legătură cu care a publicat lucrări şi a susţinut conferinţe în ţară şi în străinătate. Pentru conceptul de participaţie a energiei specifice, introdus de principiul energiei critice, s-a propus denumirea de „criteriul Jinescu” (1999). Principiile şi legile descoperite sunt cuprinse şi în volumele: Energonica, Principiile şi legile Energonicii (ediţie bilingvă) şi Principiul energiei critice şi aplicaţiile sale. A publicat 24 de volume, între care: „Aparate de tip coloană”, „Proprietăţile fizice şi termomecanica materialelor plastice”, „Utilaj tehnologic pentru industrii de proces”, „Calculul şi construcţia utilajului chimic, petrochimic şi de rafinării”, „Maşini cu elemente elicoidale”, „Creatorii civilizaţiei”. A iniţiat şi coordonat realizarea unor proiecte de execuţie pe baza cărora au fost fabricate în regim de prototip/serie maşini şi instalaţii noi: instalaţie pentru extrudarea foliilor tubulare din polipropilenă, extractor cu tambur rotativ pentru zahăr, instalaţie pentru turnarea în forme vidate, extruder de laborator, reometru cu piston ş.a. A participat la reabilitarea unor echipamente din unele instalaţii ale industriilor chimică şi petrochimică. Membru al colegiilor editoriale la: Revista de Chimie, Materiale Plastice, Polymer Process Engineering Journal” (SUA), Modelling and Optimisation in the Building Field, Academic Journal of Manufacturing Engineering, Tehnologie Inovativă (Construcţia de Maşini).

Opera științifică

Activitatea didactică/profesională

Membru în societăți și organizații profesionale

Premii

Titluri și distincții

Pagina personală