Virgiliu Băncilă

Biografie
EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
Domnul Virgiliu Băncilă s-a născut la 25 aprilie 1944 in comuna Cașin Jud. Bacău. Liceul l-a urmat la Onești, iar in anul 1967 a absolvit Facultatea de Chimie Industriala a Institutului Politehnic (actualmente Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi) din Iași. Este angajat ca inginer stagiar la Combinatul Petrochimic Borzești, in anul 1967, unde trece apoi prin aproape toate funcțiile de execuție din acest combinat, al cărui director general ajunge in anul 1990. Înainte de 1990 obține titlul de doctor in inginerie chimica la Institutul Politehnic Iași. In domeniul științific are o activitate prodigioasa, menționând in acest sens faptul ca este autor a peste 30 de brevete de invenție si a peste 20 de inovații, marea majoritate a acestora fiind aplicate la nivel industrial.
După 1990,ca director, s-a luptat si a reușit salveze ce s-a mai putut salva din Combinatul Petrochimic Borzești si anume partea de chimizare a sării, pe care a adus-o sub titlul de Chimcomplex Borzești. A reușit sa obțină resursele financiare necesare si a condus retehnologizarea liniilor de electroliza, astfel ca astăzi, aici, electroliza cu membrane se afla la cel mai înalt nivel tehnologic din Europa si din lume.
Domnul dr.ing. Virgiliu Băncilă a fost puternic implicat, ca președinte al consiliului de administrație, in dezvoltarea Chimcomplex Borzești, care după privatizare si-a crescut producția an de an, astfel ca in 2018 acesta era al doilea mare producător de produse chimice din Romania. Multe instalații noi dezvoltate la Chimcomplex Borzești, intre care se menționează instalația de cogenerare energie ce a scos Chimcomplex de sub povara cumpărării de curent electric, au fost sub controlul domnului dr.ing. Virgiliu Băncilă, de la proiectare pana la punerea in exploatare.
Domnul dr.ing. Virgiliu Băncilă a fost cel care a coordonat preluarea a celei mai mari parți din combinatul Oltchim Rm-Valcea de către Chimcomplex, punând astfel bazele reale ale Companiei Romane de Chimie, companie ce se are in vedere a deveni unul din marile prezente pe piața produselor chimice din Europa si din lume.
Domnul Virgiliu Băncilă este una din personalitățile cele mai importante din Romania in domeniul ingineriei chimice aplicate industrial, atât in ce privește aspectele de inginerie practica si tehnologie aplicata cat si in cele legate de managementul economic specific agenților economici mari.

