Ioan Toma Alexandru Stănculescu
Prof.univ.dr.ing. Ioan Toma Alexandru Stănculescu
Membru trecut în eternitate al secției Construcții și Urbanism
Membru Fondator al ASTR

Biografie
După absolvire, s-a angajat la Administrația Porturilor și Căilor de Comunicare pe Apă, care-i acordase o bursă de studii, unde a lucrat până în 1947. În continuare, în anii 1947-1959, a activat la Societatea Reconstrucția, ca șef de serviciu; la Direcția generală a Canalului Dunăre – Marea Neagră, ca inginer proiectant principal; la Direcția generală a Metroului București, ca șef al Sectorului geotehnic și la Ministerul Cailor Ferate, în funcția de consilier tehnic de specialitate pentru problemele de geotehnică și fundații.
În 1959 a trecut cu funcția de bază în învățământul superior.
Activitate în învățământ
În 1942 a intrat în învățământul superior, la început ca preparator, fără remunerație, la îndrumarea proiectelor de poduri de lemn și poduri din beton armat, sub conducerea profesorului Mihail Hangan
Deși lucra la catedra de beton armat, Ioan Stănculescu a fost atras de problemele de fundații, inspirat de raportul expertului austriac Karl von Terzaghi pentru fundarea Palatului CFR. Dedicându-se, în continuare, acestei discipline, puțin cunoscute în România la acea vreme, el a dezvoltat-o în continuare, fiind considerat, în prezent, întemeietorul școlii românești de geotehnică și fundații.
În anul 1946 a fost numit asistent, în anul 1949 șef de lucrări, în anul 1950 conferențiar la Institutul de Construcții București, iar în anul 1966 a ajuns profesor și șef al Catedrei de geotehnică și fundații la același institut. În perioada 1968-1972 a îndeplinit funcția de prorector al Institutului de Construcții
Lucrări executate
Pe lângă activitatea sa didactică, Ioan Toma Stănculescu a proiectat numeroase lucrări de fundații și geotehnică, în care a aplicat adeseori metode inovatoare, dintre care se amintesc:
- Amenajarea falezei din Constanța utilizând tehnologia de consolidare a pământurilor prin ardere,
- Consolidarea castelelor de apă din Fetești și Brăila prin metoda de redresare a construcțiilor fundate pe pământuri sensibile la umezire,
- Amenajarea versanților Văii Cetății din Suceava și a Copoului din Iași prin combaterea proceselor de instabilitate a versanților,
- Soluționarea problemelor geotehnice pe porțiunea Cernavoda-Medgidia a canalului Dunăre – Marea Neagră, organizând încercări pentru stabilirea capacității portante a piloților și probe de drenare a sedimentelor din Valea Carasu.
- Consolidarea sanatoriului balnear Ocna Sibiului fundat pe un masiv de sare;
- Consolidarea nisipurilor prin silicatizare la asigurarea pilelor barajului Ogrezeni pe Argeș
- Consolidarea unor clădiri din județul Vâlcea, ale căror fundații și ziduri erau supuse unui proces de fisurare cu caracter ciclic
- Consolidarea unui cuptor de cocs la Combinatul Siderurgic Hunedoara, unde uscarea și contracția terenului fuseseră provocate de procesul tehnologic.
- Căptușirea pereților canalului de aducțiune Piatra Neamț – Roznov prin aplicarea pământului stabilizat cu ciment.
Publicații
A publicat mai multe lucrări, printre care:
- Mecanica terenului, 1948
- Încercarea pământurilor pentru fundații, Ed. Tehnică, 1950;
- Curs de Fundații. Sisteme de Fundații, Ed. Institutului de Căi Ferate, 1955
- Curs de Fundații. Procedee de Fundare, Ed. Institutului de Căi Ferate, 1955;
- Curs de Geotehnică și Fundații – partea I Geotehnică, Ed. Didactică și Pedagogică, 1960.
De asemenea, a colaborat la întocmirea Manualului pentru calculul construcțiilor, Ed. Tehnică, 1959
A trimis lucrări științifice la Conferințele Internaționale de Mecanica Pământurilor de la Londra, Paris, Mexico și Tokio. De asemenea, a prezentat comunicări științifice la Universitatea de Stat de Construcții Civile din Moscova, Universitatea din Łódź, Universitatea Tehnică din Dresda, Universitatea din Auckland (Noua Zeelanda).
Distincții
Pentru activitatea inginerească, didactică și științifică în domeniul disciplinei geotehnicii și fundațiilor, profesorului Ioan Stănculescu i s-a acordat, de către Universitatea Tehnica de Construcții București și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, titlul științific de Doctor honoris causa (1998). A fost ales membru fondator al Academiei de Științe Tehnice din România. De asemenea, statul i-a acordat Premiul de Stat pe anul 1963 și a fost decorat cu ordine și medalii.
- Ordinul „Meritul Științific” clasa a II-a (21 august 1979) „pentru contribuția deosebită adusă la înfăptuirea politicii Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, cu prilejul celei de-a 35-a aniversări a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă”
Sursa: https://ro.everybodywiki.com/Ioan_Toma_St%C4%83nculescu

