Daniel Viorel Ungureanu
prof. univ. dr. ing. Daniel Viorel Ungureanu
Membru corespondent al secției Construcții și Urbanism
MEMBRU CORESPONDENT
Construcții și Urbanism
23 martie 1970

Biografie
EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
A absolvit, în anul 1994, Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice din Timișoara, specializarea Construcții Civile, Industriale și Agricole. Lucrarea de Diplomă, intitulată „Étude de l’interaction entre le deversement et le voilement local des poutres profilées à froid”, a fost elaborată la Universitatea din Liège, în cadrul Proiectului TEMPUS JEP 2747, sub conducerea științifică a profesorilor Dan Dubină și Jaques Rondal. În perioada 1994-1995 a urmat ciclul de „Studii Aprofundate”, specializarea „Reabilitarea și Reproiectarea Structurilor”, la Facultatea de Construcții din cadrul Universității „Politehnica” din Timișoara. Între anii 1995-2003 a urmat studiile de doctorat sub coordonarea domnului Academician Dan Mateescu. Teza de doctorat, cu titlul „Contribuții la studiul flambajului lateral prin încovoiere-răsucire a grinzilor din profile cu pereți subțiri”, a fost susținută public în decembrie 2003, obținând titlul de doctor inginer în domeniul inginerie civilă cu distincția Cum Laude. A urmat cursuri de specializare la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale – ISIM Timișoara, iar din anul 2018 este inginer sudor internațional/european (IWE/EWE), iar din anul 2022 inspector sudor internațional/european (IWI/EWI).
După absolvirea facultății și-a început cariera la Academia Română – Filiala Timișoara, fiind încadrat ca asistent de cercetare stagiar, ocupând ulterior postul de asistent de cercetare (1995-1996), cercetător științific (1996 – 2001) și cercetător științific principal gradul III (2001-2005). Din martie 2005 a ocupat, prin concurs, postul de șef lucrări la Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), Facultatea de Construcții, Departamentul de Construcții Metalice și Mecanica Construcțiilor. În perioada 2007-2013 a ocupat postul de conferențiar universitar, iar din anul 2013 până în prezent ocupă postul de profesor universitar. Din martie 2005 a continuat activitatea cu jumătate de normă la Academia Română – Filiala Timișoara, ocupând postul de cercetător științific principal gradul III, iar din 2014 până în prezent cercetător științific principal gradul I. În perioada 2014-2024 a fost director al Institutului de Cercetări pentru Energii Regenerabile al UPT.
Domnul profesor Ungureanu a beneficiat de numeroase specializări în străinătate, dintre care se pot menționa:
- cursul „Coupled Instabilities in Metal Structures: Theoretical and Design Aspects”, la Centrul Internațional de Științe Mecanice – CISM Udine, Italia (1996);
- stagii TEMPUS S-JEP 11297 la Universitatea din Manchester, Marea Britanie (1997, 1998);
- academia de vară „Advanced Studies Structural Engineering and CAE/CAAD”, la Bauhaus – Universität Weimar, Germania (1999).
A stabilit relații de colaborare concretizate prin lucrări științifice și contracte de cercetare cu numeroase universități din țară și străinătate. Din anul 2018 este Chairman al Comisiei Tehnice TC14: Sustainability and Eco-Efficiency of Steel Construction din cadrul Convenției Europene pentru Construcții Metalice – ECCS, iar din anul 2022 membru al ConstructSteel Global Advisory Committee al World Steel Association. Din anul 2025 este președintele Filialei România a International Association for Bridge Maintenance and Safety (IABMAS). Este membru în Comitetul Managerial din partea României al programelor COST: CA 21103 „CIRCULAR B – Implementation of Circular Economy in the Built Environment” (2022-2026) precum și Chairman al grupului de lucru WG1: „Circularity strategies and best practices„, CA 20109 „MODENERLANDS – Modular energy islands for sustainability and resilience” (2021-2025) și COST C25 „Sustainability of Constructions – Integrated Approach to Life-time Structural Engineering” (2006-2011).
Activitatea profesională, didactică și de cercetare a domnului profesor Daniel-Viorel Ungureanu se derulează în domenii de actualitate precum: mecanica construcțiilor, structuri metalice, structuri metalice realizate din bare cu pereți subțiri, sticla în aplicații structurale, teoria elasticității și plasticității, dezvoltare durabilă și economie circulară în mediul construit.
Din anul 2013 este conducător de doctorat în domeniul de studii universitare de doctorat „Inginerie civilă”, iar din anul 2024 este membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România.
A fost lector invitat la mai multe manifestări științifice internaționale de prestigiu, dintre care amintim:
- Stability of Structures, The XVII-th Symposium, Łódź, Poland, 16-20 septembrie 2024;
- Advancements for metal buildings Congress, Istanbul, Turkey, 10-11 octombrie 2024;
- International Training School on Light Weight Steel Framed Constructions, Naples, Italy, 7-11 octombrie 2024;
- Stability of Structures, the XVI-th Symposium, Łódź, Poland, 06-07 iunie 2022;
- The Eighth International Symposium on Steel Structures, Konya, Turkey, 24-26 octombrie 2019;
- Stability of Structures, The XIV-th Symposium, Zakopane, Poland, 8-12 iunie 2015.
Domnul profesor Ungureanu a coordonat sau a fost director a 8 proiecte europene și 8 naționale, fiind totodată membru în echipele de implementare a altor 23 proiecte naționale și internaționale. Este autor sau coautor a 13 cărți, 12 capitole de carte și coeditor al 19 volume publicate la edituri internaționale și naționale de prestigiu. Pentru cartea Design of Cold-formed Steel Structures. Eurocode 3: Design of Steel Structures. Part 1-3 Design of cold-formed Steel Structures, publicată la editura Ernst & Sohn, A Wiley Company, i-a fost acordat Premiul „Anghel Saligny” al Academiei Române pentru anul 2012. A publicat peste 370 de lucrări științifice, multe dintre acestea indexate WoS şi Scopus.
Activitatea științifică internațională este recunoscută și prin participarea ca membru în comitetele științifice a peste 50 de conferințe internaționale și naționale, precum și ca coorganizator al unor conferințe internaționale de prestigiu, cum ar fi: The 4th International Conference „Coordinating Engineering for Sustainability and Resilience” CESARE 2024; The International Colloquium on Stability and Ductility of Steel Structures – SDSS 2016; The 6th International Conference on Thin Walled Structures – ICTWS 2011; Conferința Internațională de Structuri Metalice: Steel – A New and Traditional Material for Building, 2006; Stability and Ductility of Steel Structures – SDSS’99.
Este membru în comitetele editoriale ale unor reviste științifice de prestigiu, precum: Thin Walled Structures, Elsevier (2018), Steel Construction. Design and Research, Ernst & Sohn, A Wiley Brand (2019), Engineering Structures and Technologies (2019), Buildings, MDPI (2022), Civil Engineering Journal [CEJ], Elsevier (2022).
De asemenea, a fost implicat ca membru în colectivele de elaborare şi traducere a unor norme și ghiduri de proiectare în domeniul construcțiilor metalice, precum și în peste 150 lucrări de proiectare, verificare și expertizare, menținând o legătură strânsă cu mediul economic. A participat ca membru în colectivul de revizuire a normei europene Eurocode 3: Design of steel structures. Part 1-3: General rules. Supplementary rules for cold-formed members and sheeting – Evolution of the Structural Eurocodes.
Domnul profesor Ungureanu este membru în societăți și organizații profesionale naționale și internaționale: Comisia de Energii Regenerabile a Academiei Romane (CER); Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri din România (AICPS); Asociația de Sudură din România (ASR); International Association for Life-Cycle Civil Engineering (IALCCE); Comisiile Tehnice TC7: Cold-formed thin walled Sheet Steel in Buildings şi TC14: Sustainability and Eco-Efficiency of Steel Construction din cadrul Convenţiei Europene pentru Construcții Metalice – ECCS; International Association for Bridge and Structural Engineering (IABSE); International Association for Bridge Maintenance and Safety (IABMAS).
Este verificator de proiecte și expert tehnic, atestat MDLPA (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației), cerința A2, din anul 2021.

