Prof.univ.dr.ing. Dan-Mircea Frangopol

3011
  • MEMBRU DE ONOARE
  •      Construcții și Urbanism
  •  28 iulie 1946

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Dan M. Frangopol; n. 28 iulie 1946 București, România; studii elementare, liceale și universitare la București; a urmat cursurile Institutului de Inginerie Civilă, Facultatea de Construcții Civile și Industriale (1964-1969), a obținut titlul de inginer diplomat în iunie 1969; a efectuat studii postuniversitare in domeniul ingineriei structurale și mecanicii; a prezentat teza de doctorat cu titlul „Studiul probabilistic pentru ​siguranța structurală”, pentru care i s-a decernat diploma de doctor in științe aplicate cu cea mai mare distincție (summa cum laude) a Universității din Liège, Belgia, 1976. Şi-a început activitatea didactică ca asistent la Catedra de Construcții Civile a Institutului de Inginerie Civilă din Bucureşti, România (septembrie 1969 – ianuarie 1974). A fost cercetător în domeniul ingineriei structurale la Departamentul de Mecanica Materialelor şi Inginerie Structurală la Universitatea din Liège, Belgia (ianuarie 1974 – decembrie 1976); șef de lucrări la Institutul de Inginerie Civilă din Bucureşti, România (1977 – august 1979); inginer proiectant la firma A. Lipski Consulting Engineers din Bruxelles, Belgia (septembrie 1979 – martie 1983). Din martie 1983, plecând în SUA., la Universitatea Colorado din Boulder, Colorado – Departamentul de Inginerie Civilă, de Mediu și Arhitectură, în funcțiile de profesor asociat (1983-1988) și profesor (1988-2006), devenind profesor emerit în 2006. In anul 2006, a trecut la Universitatea Lehigh din Bethlehem, Pennsylvania, ca profesor și titularul inaugural Fazlur R. Khan (endowed chair) de inginerie structurală și arhitectură. Este recunoscut pe plan mondial ca lider în domeniul ingineriei ciclului de viață al structurilor pentru construcții civile și marine. Prof. Frangopol este președintele fondator al International Association for Bridge Maintenance and Safety (IABMAS) și al International Association for Life-Cycle Civil Engineering (IALCCE). Este autorul/co-autorul a 4 cărți, peste 60 de capitole de carte și peste 450 de articole în reviste de specialitate, dintre care 14 lucrări au fost premiate de ASCE, IABSE, Elsevier și alte organizații profesionale. Cărți recent publicate: Frangopol, D.M. (2018). Structures and Infrastructure Systems: Life-Cycle Performance, Management, and Optimization, Routledge, New York, 406 pagini; Frangopol, D.M, Kim, S. (2019). Life-Cycle of Structures under Uncertainty: Emphasis on Fatigue-Sensitive Civil and Marine Structures, CRC Press, Boca Raton, London, New York, 216 pagini; Frangopol, D.M., Kim, S. (2022). Bridge Safety, Maintenance and Management in a Life- Cycle Context, CRC Press, Boca Raton, London, New York, 296 pagini.

Autor a peste 700 de lucrări prezentate în cadrul conferințelor internaţionale şi publicate în volumele acestora. A editat sau co-editat 56 de cărți. Prof. Frangopol este fondatorul și editorul-șef al revistei Structure and Infrastructure Engineering, o revistă internațională de prestigiu, lansată în 2005 și indexată din 2007 de Thomson Reuters (ISI, actualmente Clarivate Analytics), fiind inclusă în Science Citation Index. De asemenea, este iniţiatorul seriei de cărţi Structures and Infrastructures a binecunoscutei edituri CRC Press. A susținut numeroase prelegeri plenare la congrese, conferințe și simpozioane internaționale, precum și mai multe prelegeri dedicate, inclusiv prelegerea T.Y. Lin, prelegerea F.R. Khan, prelegerea memorială K.C. Kavanagh, prelegerea academicianului Huangdao și prelegerea Wenyuan. A ocupat funcția de consultant sau consilier la numeroase companii. Având un indice Hirsch (h-index) de 95 și mai mult de 32.200 de citări ale lucrărilor sale (conform Google Scholar, 2022), munca sa reprezintă un reper important în domeniul ingineriei structurale.

Prof. Frangopol a primit numeroase medalii și premii de la ASCE, IABSE, IASSAR, ISHMII, SAE și alte organizații profesionale de renume, printre care medaliile Newmark, Freudenthal, Housner, TY Lin, Khan, Croes, Mufti, Thorpe, premiile Ang, Howard, Moisseff, Munro, Noble, Reese, Wellington, precum și premiul “Lifetime Award Achievement in Education” (OPAL), pentru a menționa doar câteva. A primit 4 titluri de Doctor Honoris Causa (Politecnico di Milano, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași, Universitatea din Liège și Universitatea Tehnică de Construcții Civile din București) și 14 titluri de profesor onorific la diferite universități de renume. Este membru al Academiei de Construcții din SUA, membru din străinătate al Academiei de Inginerie din Canada, Academiei de Inginerie din Japonia, Academiei Regală a Belgiei pentru Știință si Artă, Academia Europaea / Academy of Europe, Londra, membru de onoare al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România și membru distins al American Society of Civil Engineers (ASCE).

Informații suplimentare pot fi găsite la adresele: Homepage Dan FrangopolWikipedia Dan Frangopol