Conferința „INTER ȘI TRANSDISCIPLINARITATE ÎN ȘTIINȚELE INGINEREȘTI ȘI TEHNOLOGIE”.

724

A XVI – a ediție a Conferinței Zilele Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) 2021 se va desfășura ON LINE, în perioada 7-8 octombrie 2021.

Sunt invitați să participe la conferință: membrii ASTR, membrii AGIR, cadre didctice din universități, cercetători, doctoranzi și masteranzi, specialiști din alte domenii.

Tema Conferinței este „INTER ȘI TRANSDISCIPLINARITATE ÎN ȘTIINȚELE INGINEREȘTI ȘI TEHNOLOGIE”.

Secțiunile se vor stabili în funcție de lucrările transmise.

Lucrările se vor redacta în limbile română sau engleză și în format Proceedings, ca și în anii precedenți. Vor avea maxim 6 pagini  (text,tabele,figuri si bibliografie) rezumate și cuvinte cheie în limbile engleză și română.

Titlul și rezumatul lucrării în lb. româna și lb. engleză vor fi transmise prin e-mail pe adresa:contact@astr.ro până la data de 20 iulie, 2021.

Vor urma, alte etape:

Lucrările în extenso se vor prezenta pâna la data de 25 august 2021;

Notificările de acceptare; 6 septembrie 2021;

Afișarea programului final al conferinței: 23 septembrie 2021.

Participanții la conferintă, cu sau fără lucrare se pot înscrie la telefon:

0720 069 711 sau, prin e-mail: contact@astr.ro, până la 30 septembrie,2021.

Instrucțiunile de logare vor fi transmise în jurul datei de 5 iunie 2021.

Cu stimă,

Mihai MIHĂIȚĂ

Președinte