Prof.dr.ing. Ilca Ioan

  • Prof.dr.ing. Ilca Ioan
  •      Membru corespondent
  •      Stiinta si ingineria materialelor
  • 17 septembrie 1933

Experienta profesionala

Ioan Ilca: n. 17 septembrie 1933, Ghelari, Hunedoara; absolvent a Inst. Politehnic din Harkov, Ucraina  (1957), specialitatea utilaj mecanic pentru uzinele metalurgice; doctor inginer (1964 la Inst. de Oţel şi Aliaje din Moscova), cu teza Cercetarea procesului de laminare longitudinală asimetrică. După facultate, desfăşoară activitate tehnologică ca inginer principal în Sectorul Laminoare la Combinatul din Hunedoara (1957-1961). În urma unui concurs la Ministerul Învăţământului (1961) este admis la doctorantură cu frecvenţă în străinătate (1961-1964). După doctorantură lucrează în cercetare ştiinţifică la Centrul de Cercetări şi Calculatoare al Centralei Industriale Hunedoara (1964-1971). Trece în învăţământul superior conferenţiar la Institutul Politehnic “Traian Vuia” Timişoara (1971-1977) şi profesor (1977-2003). Din 2003 este profesor consultant la Universitatea “Politehnica” din Timişoara, Facultatea de Inginerie Hunedoara.

În activitatea tehnologică, de cercetare şi învăţământ superior, a efectuat numeroase studii şi cercetări, fiind iniţiator şi conducător a 45 contracte de cercetare şi optimizare a tehnologiilor de prelucrare plastică prin laminare, forjare, matriţare a oţelurilor şi aliajelor speciale. Tot în acest domeniu a publicat peste 160 de lucrări în ţară şi străinătate, este autor a 10 cărţi de specialitate, 16 inovaţii şi invenţii aplicate în practică, precum şi 4 tehnologii industriale şi produse noi. Este conducător de doctorat şi membru în mai multe organisme profesional-ştiinţifice din ţară şi străinătate.