Prof.dr.ing. membru al Academiei Romane Balaban Alexandru Teodor

  • Prof.dr.ing. membru al Academiei Romane  Balaban Alexandru Teodor
  •      Membru titular
  •      Inginerie chimica
  • 02 aprilie 1931

Experienta profesionala

Alexandru T. Balaban; n. 2 aprilie 1931, Timişoara; Studiile liceale: Bucureşti 1942 – 1945 şi Petroşani 1945 – 1949; absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Fac. Chimie Industrială; doctor inginer (din 1969 ) cu teza “Reacţii catalizate de clorură de aluminiu”; doctor docent ( din 1972). 

A urcat toate treptele ierarhice din învăţământul superior la Facultatea de Chimie Industrială din Institutul Politehnic Bucureşti, asistent 1956 – 1961; lector 1961 – 1962 la Catedra de chimie organică; conferenţiar 1962 – 1966 şi profesor din 1966 la Catedra de chimie generală; profesor de chimie organică la Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB).

Paralel cu activitatea didactică, în 1956 a fost angajat la Institutul de Fizică Atomică IFA din Bucureşti – Măgurele, obţinând şi diploma de radiochimist. A fost cercetător principal, şef al Laboratorului de Compuşi Organici, marcaţi izotopic la IFA. Cercetător principal la ONU, Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică din Viena ( AIEA), 1967 – 1970 ; la AIEA s-a ocupat de compuşii radiofarmaceutici. În 1970 revine în ţară desfăşurând în paralel o activitate de cercetare şi didactică. A fost profesor invitat la Universitatea „Wilhelm Oswald” al Catedrei de chimie teoretică, 1989 – 1990; a fost şi profesor invitat la Ecole Normale Superieure din Paris, 1996; la Universitatea din Richmond Virginia (SUA), 1991;  şi la Texas A&M University din Galveston (TAMUG) (SUA), 1992. În perioada 1992 – 1995 şi 1998-1999 a predat alternativ la UPB şi la TAMUG; din anul 2000 a fost numit profesor permanent la TAMUG, activează în Texas, colaborând cu cercetătorii din România. 

Direcţiile sale de cercetare au fost în domeniul chimiei organice experimentale şi teoretice. A realizat numeroase descoperiri, printre care şi o nouă sinteză a sărurilor de piriliu, cunoscută sub numele de „reacţia Balaban-Neniţescu-Praill”. Aplicaţiile teoriei glafurilor în chimie l-a situat printre pionierii acestui domeniu, despre care a publicat prima monografie pe plan mondial asupra acestei aplicaţii şi primul tratat privind izomerii de valenţă ai anulenelor. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 600 de articole ştiinţifice publicate în periodice de prestigiu din ţară şi străinătate; în peste 50 capitole în cărţi editate în colaborare cu autori români sau străini şi 17 cărţi publicate în calitate de coautor sau editor. 

Membru fondator.